Sute de botoșăneni s-au arătat revoltați, duminică seara, în fața Maternității Botoșani, după ce Alexandra, o tânără mamă a trei copii, a murit pe patul de spital, însărcinată cu cel de-al patrulea copil.
Sute de oameni au protestat, duminică seara, în fața Maternității Botoșani, unde Alexandra, o tânără mamă a trei copii și însărcinată cu cel de-al patrulea, și-a găsit sfârșitul. Botoșănenii au afișat mesaje în semn de revoltă pentru nepăsarea medicilor: „Vinovații să plătească!”/ „Dreptate pentru Alexandra!”, „Nu mai pot, nu am aer!”, sunt doar câteva dintre mesaje.
De la ora 20.00, trotuarul din fața Maternității din Botoșani a început să se aglomereze, relatează stiri.botosani.ro. Mame cu copii în brațe, cu ei de mână sau în cărucioare au venit să își strige durerea față de o tragedie care ar fi putut fi evitată.
Zeci de lumânări au fost aprinse, iar locul a fost acoperit de flori și de pancarde. Au venit și tați alături de copiii lor, care au aprins lumânări împreiună. „De ce a murit? Tata, de ce a murit Alexandra?”, este întrebarea care stă pe buzele multor persoane, dar la care nimeni nu răspunde.
Alexandra nu a murit într-un sat uitat de lume, nu pe stradă sau în câmp. Alexandra a murit strigându-și durerea pe patul de spital. „Și eu sunt Alexandra!” este mesajul care a curs zilele acestea pe rețelele sociale.
În urma acestui eveniment tragic, trei copii au rămas fără mamă, iar cel de-al patrulea a murit în pântecele celei care și-a dat ultima suflare pe patul Maternității din Botoșani.
Pe gardul unității medicale e scris un mesaj cutremurător: „România, trezește-te! Ne mor soțiile din cauza ignoranței, bunicii noștri sunt ținuți ca în lagăre de exterminare. Pe ai noștri părinți i-am luat acasă în saci de plastic. Mâine poate fi soția ta, părintele tău sau bunicul. Sistem corupt, ne-am săturat! România, trezește-te!”
Destinul Alexandrei a fost frânt vineri, după ce a murit la Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean „Mavromati”, din Botoșani. Era însărcinată în luna a treia, iar la un moment dat a început să se simtă rău, iar soțul său a decis să o ducă la spital, unde din păcate, a murit, în urma unui avort spontan.
Vestea morții a căzut ca un trăsnet peste familia Alexandrei care îi acuză pe medici de nepăsare.
„Criminalilor, o să răspundeți pentru nepăsarea voastră. În loc să se ocupe de pacienți preferă să doarmă și să le zică să aștepte până mâine când vine medicul lor”, a transmis fratele Alexandrei.
Cu toate acestea, cadrele medicale de la Maternitatea din Botoșani spun că Alexandra se afla la a cincea sarcină, cu trei nașteri naturale și un avort spontan în antecedente, cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină oprită din evoluție.
„S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, conform protocolului în vigoare. Nu s-au impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluție”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani.