Alina Sorescu a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre divorțul de Alexandru Ciucu, după o perioadă în care a păstrat discreția. Cei doi au fost căsătoriți timp de 12 ani și sunt părinții a două fetițe, iar divorțul lor a luat prin surprindere pe toată lumea. Alina Sorescu a dezvăluit ce relație are acum cu tatăl fiicelor ei, în plin proces de divorț.
Alina Sorescu a mărturisit că procesul cu fostul ei soț, Alexandru Ciucu, încă nu s-a încheiat, dar măcar s-au înțeles asupra programului fetelor pentru că cele mici nu vor mai trebui să stea tot timpul în stres. Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, de la Pro TV, Alina Sorescu a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre situația din viața ei și a celor mici.
Ce relație au în prezent Alina Sorescu și Alexandru Ciucu
În luna martie a acestui an, judecătorii au hotărât ca cele două fiice ale Alinei Sorescu cu Alexandru Ciucu să locuiască o săptămână la cu mama loc și o săptămână cu tatăl. Această decizie a nemulțumit-o profund pe artistă, care a menționat că acest program haotic nu este deloc benefic pentru educația fetițelor.
Recent, Alina Sorescu a anunțat printr-un mesaj pe social-media că instanța de judecată a suspendat programul de vizitare, stabilit în luna martie, respectiv ca fetele să stea o săptămână la mama lor și alta la tată.
Cântăreața este liniștită acum că a scăpat de această grijă și continuă procesele cu Alexandru Ciucu pentru definitivarea divorțului.
„A fost o perioadă mai grea, dar în momentul de față sunt mai bine, mai liniștită, fetițele sunt mai liniștite, începem școala acum, încercăm să ne intrăm într-un ritm normal. Acum fetele sunt cu un program cât de cât stabil, nu mai e valabil acel program de o săptămână cu o săptămână.
Discuțiile sunt acum pe marginea programului, dar nu sunt încă definitive, pentru că procesul va mai dura.
Încerc să fiu puternică și să mă ocup cât pot de bine de fete, încerc să fiu încrezătoare că toate lucrurile se vor liniști la un moment dat’, a povestit Alina Sorescu în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Alina Sorescu a făcut mărturisiri dureroase despre divorțul de Alexandru Ciucu
Alina Sorescu a recunoscut că a suferit foarte mult din cauza luptei din instanță pe care a dus-o cu fostul ei soț, Alexandru Ciucu și nici nu vrea să se mai gândească la momentele extrem de dureroase prin care a trecut, alături de fiicele ei.
„Știi cum are Andra melodia. Niciodată să nu spui niciodată, sunt situații de viață prin care trecem și din care trebuie să ieșim bine pentru copii. Fetițele sunt cele mai importante. Nu e ușor, nu aș dori niciunei mame să treacă prin ceea ce am trecut eu.(…)
Lucrurile, din păcate, au ajuns în punctul ăsta pentru că nu s-a putut amiabil.(…) Aș vrea să mă gândesc la viitor și la ce urmează să se întâmple, nu mai vreau să privesc în urmă. Tot ce a fost a fost, tristețea nu are rost.(…) Da, normal că am plâns… Pentru fetițe în mod special, nu-i ușor’, a mai declarat Alina Sorescu.
Cântăreața a recunoscut că fetele au suferit cel mai mult din cauza divorțului lor, mai ales că cele mici erau obișnuite să o aibă tot timpul alături pe mama lor.
„Tatăl fetițelor era oricum plecat la Paris de mult timp în momentul în care noi ne-am separat. Ele erau învățate cu mine ca prezență permanentă și marcantă în viața lor. Schimbarea a venit pentru ele în momentul în care s-a dat acest program de o săptămână cu o săptămână. Acum a fost schimbarea, în ultimele 6 luni’, a mai spus artista în emisiunea lui Măruță.