Tragedie într-o localitate din județul Buzău. Trei oameni au murit și încă o persoană este în stare gravă, în urma accidentului feroviar.
Accident feroviar cumplit, în Buzău, acolo unde o mașină a fost lovită de un tren marfar. Trei persoane au murit în urma evenimentului petrecut luni seara, la Ţinteşti, pe tronsonul Buzău – Galaţi.
Accident feroviar cumplit, în Buzău
Tragedia a avut loc pe tronsonul trenului marfar magistrala Buzău – Galați, la intersecția cu Dj204D. Un autoturism Duster, în care se aflau patru persoane, a fost lovit de tren, conform autorităților.
Trei persoane au fost găsite încarcerate. Din păcate, specialiștii echipajelor medicale ajunși la locul tragediei au constatat că oamenii erau deja morți. Cea de-a patra persoană a fost grav rănită.
Victima a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrjiri. Se pare că starea acesteia este critică. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială, un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Potrivit presei locale, autoturismul era înmatriculat în Buzău. Conducătorul auto era din localitatea buzoiană Vadu Pașii. Polițiștii sunt și ei în zona respectivă, pentru a desfășura cercetări. De altfel, Centrul INFOTRAFIC a anunțat că traficul feroviar a fost blocat în Țintești.
„Traficul feroviar este oprit temporar pe secția 702 Făurei – Buzău, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza localității Țintești, județul Buzău, după ce un tren de marfă a surprins un autoturism. Accidentul s-a soldat cu patru victime.”, a anunțat Centrul INFOTRAFIC.
Ambulanță lovită de tren. Un bărbat și-a pierdut viața
Amintim că în luna august, un bărbat din județul Gorj a murit pe loc, după ce ambulanța pe care o conducea a fost lovită de tren. Șoferul, în vârstă de 48 de ani, se afla singur în autovehicul.
Victima era la volanul unei mașini de transport privat pentru pacienții cu dializă. Tragedia s-a produs în localitatea Tetila din Gorj. „S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a victimei şi aplicarea manevrelor de resuscitare.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către colegii noştri, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul în vârstă de 48 de ani”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, la momentul respectiv.