Au trecut deja câteva luni bune de când Dana Roba a fost la un pas să-și piardă viață, după ce fostul ei soț a lovit-o cu bestialitate. La momentul respectiv, medicii erau rezervați în privința stării vedetei, iar specialiștii nu-i dădeau acesteia șanse de supraviețuire, însă o minune a făcut ca bruneta să se pună pe picioare și să facă pași ușor, ușor spre vindecare.
În continuare, Dana se află într-un proces de refacere și face tot ce îi stă în putință să aibă o viață normală, după evenimentul nefericit prin care a trecut în luna iunie. De curând, aceasta și-a deschis un nou salon și a avut alături persoanele apropiate, însă și pe cel mai important om din viața sa de la momentul actual, iubitul ei, Beni, care a felicitat-o pe brunetă pentru reușită cu un buchet imens de flori.
Beni o susține pe Dana Roba în tot ceea face
De curând, Dana Roba și-a deschis un nou salon de machiaj, iar la inaugurarea acestuia i-au fost alături brunetei toate persoanele dragi ei, inclusiv cel mai important om din viața sa de la momentul actual, iubitul ei, Beni, semn că acesta o susține pe vedetă în tot ceea ce își dorește să facă.
Bărbatul a felicitat-o pe iubita lui pentru noua locație pe care a reușit să o deschidă cu un buchet imens de flori pe care i l-a dăruit brunetei, iar aceasta, în semn de mulțumire, și-a sărutat partenerul, în fața tuturor.
Ba mai mult, pe fundalul videoclipului postat de Dana Roba în mediul online rula și o melodie cu un mesaj extrem de puternic, care pare că descrie perfect povestea de dragoste dintre brunetă și partenerul ei de viață, respectiv o melodie a Andrei intitulată ”Iubirea schimbă tot”.
@daniela.roba ! Vizioneaza tot video-ul ! #danielarobamakeupartist #makeuptutorial #lovestory #lovely #loveyou #myall #myfavorite #myfamily #viral #viralvideo #tiktok #foryou #foryoupage #foryoupageofficiall ♬ Iubirea Schimba Tot – Andra
Bruneta își dorește să se căsătorească din nou
Dana Roba și Daniel Balaciu nu sunt încă divorțați oficial, însă bruneta așteaptă cu nerăbdare acest moment. Cât despre căsătoria cu Beni, vedeta a mărturisit că nu are încă planuri în acest sens, dar se gândește la căsătorie și abia așteaptă să facă pasul acesta.
„Eu abia aștept să mă văd divorțată. Relația îmi merge foarte bine. Nu avem încă neapărat planuri în acest sens. Dar abia aștept să divorțez, iar apoi vom vedea. Pot spune că el e bărbatul vieții mele. Evident, abia aștept să mă mărit din nou. Aș vrea să fiu o mireasă mai nonconformistă. Mi-aș lua o rochie roz, nu aș mai vrea rochie albă”, a spus Dana Roba, pentru Fanatik.ro.