Cum arată fiica Ronei Hartner! Cu ce se ocupă Rita și cum a reușit să dea lovitura la nivel internațional la doar 15 ani

Fiica Ronei Hartner a rămas orfană. Cine este tatăl Ritei Sumalya, adolescenta în vârstă de 15 ani

Rita, în vârstă de 15 ani, unica fiică a Ronei Hartner, a fost nedespărțită de mama sa. Adolescenta a sprijinit-o în lupta cu maladia cumplită și a trecut prin momente grele atunci când medicii i-au dat vestea despre cât de grav bolnavă este actrița.

La începutul lunii septembrie 2023, actrița a povestit ce i-au spus medicii fetei sale în momentul în care ea a fost diagnostică cu metasteze la creier și la plămâni.

„Fiica mea, Rita, scumpa de ea, mă susține necondiționat, prin simplul fapt că nu îmi arată când plânge și că este speriată de situație. Mai ales că doctorii i-au zis să meargă să facă să facă testamentul în favoarea ei. Rita este și foarte ambițioasă. A terminat școala de make-up artist în România și este foarte fericită de rezultatul pe care l-a obținut”, spunea Rona Hartner pentru Click!

Rita Sumalya s-a născut în Franța, în urmă cu 15 ani, și este rodul iubirii Ronei Hartner cu dansatorul argentinian Rocco Sedano. Se pare că Rona a decis să se despartă de acest la scurt timp după nașterea fiicei, deoarece era gelos și nu a dorit să se căsătorească releigios cu ea.

Adolescenta trăiește mai mult în Franța și vorbește parțial limba română, dar a venit în România cu mama ei de multe ori. Fata se pare că este atrasă de artă, călcând pe urmele mamei sale: a jucat până acum în 3 filme. În luna mai 2023, cele două au apărut în emisiunea Teo Show, la Kanal D.

Despre cele două prenume pe care i le-a ales fiicei sale, Rona a povestit în urmă cu câteva luni;

„Am vrut să îi dau un nume quechuan ca să nu își uite originile din Argentina, mai precis de la indienii quechuan de unde vine străbunica ei, din partea tatălui. Am ales Sumalya care înseamnă „lumină frumoasă” și pe urma i-am pus și numele sfintei mele preferate, Sfânta Rita, și atunci are cele două nume”.


Fiica Ronei Hartner se pregătește să fie pe picioarele ei

Rona Hartner a încercat să-și pregătească fiica în privința unei astfel de situații, așa că mereu a fost deschisă față de ea, explicându-i despre problemele de sănătate pe care le are și cu ce riscuri vin la pachet.

Astfel, deși a trecut prin multe suferințe din cauza bolilor cu care s-a confruntat mama ei, Rita s-a obișnuit cu greul. De aceea, la doar 15 ani, a decis să dea piept cu viața și să facă ceva pentru viitorul ei.

Dezvoltând o mare pasiune pentru domeniul artistic, tânăra a hotărât să se înscrie la un curs de make-up, în Franța, în cadrul căruia s-a perfecționat, demonstrând cât de talentată poate fi.

În urma cursului, fiica Ronei a primit o diplomă care va putea fi recunoscută internațional când va împlini 18 ani. De asemenea, fetei i s-a propus un stagiu prin intermediul căruia să-și exerseze tehnica, iar după finalizarea cursului deja au început să o sune foarte multe franțuzoaice pe Rita, pentru a le machia.

„I s-a propus un stagiu de șapte zile, să facă toată baza de școală numărul unu, școală de make-up nivel unu. La 18 ani, diploma aia va fi europeană, chiar internațional valabilă. Deocamdată e doar diplomă de participant, dar a terminat cu nivel excelent, pentru că într-adevăr s-a implicat enorm.

Fiecare machiaj pe care l-a realizat a durat șase ore. Deci a făcut șapte machiaje profesioniste, de la machiaj natural până la machiaj de modă, apoi machiaj de nuntă.Acum, imaginează-ți că în Franța au sunat-o deja cliente care vor să le machieze”, povestea Rona Hartner, pentru Fanatik.

Pe lângă pasiunea pentru make-up, Rita are o educație foarte înaltă, întrucât studiază la o școală de elită din Paris, unde este printre cei mai eminenți elevi.

De asemenea, fiica Ronei cunoaște patru limbi străine, iar mama ei este foarte mândră pentru tot ce a realizat tânăra până la vârsta de 15 ani, fiind un copil exemplar.