Sfantul Andrei 2023. Ce este bine sa pui la toate geamurile si usile din casa.

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit de romani in fiecare an pe 30 noiembrie. Ziua marelui Sfant este legata de o sumedenie de superstitii.

Traditii si superstitii de Sfantul Andrei 2023 – Apostolul Lupilor
Ziua Sfantului Andrei, declarat in 1997 „Protectorul Romaniei“, marcheaza inceputul iernii si este bogata in semnificatii, traditii si obiceiuri. Astfel, romanii pun usturoi pe la geamuri, clante si usi, precum si in toate locurile prin care spiritele rele ar putea intra in casa, pentru a se feri de strigoii care vin pe pamant.

Usturoiul mai este folosit si pentru protectia grajdurilor si a staulelor in care se afla animale, deoarece, dupa cum aminteam, strigoii nu vaneaza doar oameni, ci si animale, provocand pagube. Inctrucat copiii sunt considerati ca fiind cei mai vulnerabili in fata strigoilor, acestora li se fac cruci la incheieturi cu usturoi zdrobit.

Conform altor obiceiuri, pentru ca spiritele mortilor sa nu ajunga in case, de Sfantul Andrei se scoate cenusa din sobe, iar canile si oalele se intorc cu gura in jos. Tot in aceasta zi, in unele zone din Baragan, fetele pregatesc turte din faina de grau, cu apa si multa sare. Dupa ce le coc pe vatra, acestea mananca turtitele, convinse fiind ca ursitii vor veni, in vis, cu apa sa le potoleasca setea.

Totodata, fetele masoara noua cescute pline cu apa, pe care le toarna ulterior intr-o strachina ce va fi pusa sub icoana. In zorii celei de-a doua zi, fetele masoara, din nou, cu aceeasi cescuta apa din strachina. Daca pe fundul strachinii va mai ramane apa, fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc. In schimb, daca ultima cescuta va ramane neumpluta cum trebuie, fetele nu vor avea noroc si nu se vor marita.

O alta traditie spune ca romanilor care tin post negru in ziua Sfantului Andrei li se vor indeplini dorintele legate de insanatosire sau casatorie. In ziua in care este celebrat Sfantul Apostol Andrei, copiii pun crengi de copaci roditori in apa ca sa infloreasca si sa sorcoveasca cu ele de Anul Nou.

Ce nu ai voie sa faci pe 30 noiembrie, de Sfantul Andrei?
Conform traditiei, ziua Sfantului Andrei este potrivita pentru ritualuri de vindecare a bolilor, dezlegare a farmecelor si blestemelor, dar si pentru atragerea norocului in casnicie. Exista insa si o serie de interdictii din batrani de Sfantul Andrei, dupa cum urmeaza:

In ziua Sfantului Andrei, treburile casnice sunt interzise. In caz contrar, vei atrage paguba;

In aceasta zi nu se coase si nu se tricoteaza, ca sa nu starnesti mania Maicii Domnului. De asemenea, este interzis sa prelucrezi lana, sa speli sau sa maturi gospodaria;

Pe 30 noiembrie nu se da nimic cu imprumut, ca sa nu se lege farmece de tine;

De sarbatoarea Sfantului Andrei nu ai voie sa te certi cu nimeni, iar daca cineva iti poarta dusmanie, este musai sa te impaci cu persoana respectiva;

Se spune ca in aceasta zi nu este bine sa dormi, ca sa nu te simti amortit in anul care vine;

Femeile nu au voie sa se pieptene de Sfantul Andrei, pentru a nu le merge rau in noul an.

Ce trebuie sa faci de sarbatoarea Sfantului Andrei?
Pe 30 noiembrie, la sarbatoarea Sfantului Andrei, crestinii trebuie sa mearga la biserica, unde se vor ruga pentru sanatatea dusmanilor, a celor dragi si, in ultimul rand, pentru bunastarea lor. In aceasta zi se da de pomana pentru sufletele celor plecati dintre noi, se face milostenie cu cei saraci si se ingrijesc cei bolnavi.

In ziua in care este celebrat Sfantul Apostol Andrei se aprind lumanari pentru cei morti si pentru copiii nebotezati. Femeile de la sate culeg busuioc si il duc la biserica pentru a-l aseza la icoane.

Tot ele pregatesc pachetele care se impart de pomana pentru sufletele copilasilor decedati. Se pot oferi fructe, apa si diverse bucate de post (pentru ca pomana sa fie primita). De preferat ca bucatele sa fie duse intai la biserica pentru a fi sfintite.