Cătălin Măruță a dezvăluit că și-ar fi dorit ca Andra să susțină un concert de colinde anul acesta, la Sala Palatului, însă locația era ocupată întreaga lună. Totuși, prezentatorul de televiziune s-a arătat deranjat de această situație.
Andra urmează să susțină un concert special la Cluj, unde biletele s-au vândut în totalitate. Artista în vârstă de 37 de ani este încântată de spectacolul pe care urmează să îl susțină și a povestit pe rețelele de socializare că abia așteptă să urce pe scenă.
Cătălin Măruță, mândru de Andra: „Ești cea mai zeiță”
În timp ce se aflau în mașină, în traficul din București, Andra a intrat pe Instagram, unde a postat un filmuleț în care vorbește despre concertul pe care urmează să îl susțină la Cluj de 1 decembrie. Tot atunci, Cătălin Măruță, care se afla la volan, a ținut să precizeze că este mândru de soția sa pentru că a reușit să umple din nou sala, iar spectacolul se va desfășura cu casa închisă.
„Noi pe 1 decembrie vom fi la Cluj, abia aștept!”, a afirmat Andra, încântată, pe InstaStory.
Atunci, Cătălin Măruță a ținut să îi spună soției sale că o iubește și că este mândru de realizările ei.
„Ești cea mai tare! Să faci tu tradițional 2 la Cluj cu 10.000 de oameni, sold out cu două luni înainte! Te iubesc! Ești cea mai zeiță!”, spune prezentatorul.
De asemenea, cei doi au vorbit despre spectacolul pe care Andra l-a susținut în luna septembrie la Sala Palatului din București.
„Și tocmai de aceea, pentru că au întrebat oamenii de la București, nu faceți tradițional 2? Păi au fost două zile în septembrie”, a explicat Cătălin Măruță.
Măruță, supărat că Andra nu poate susține un concert de colinde la Sala Palatului
Artista a precizat că pentru spectacolul din luna septembrie biletele s-au vândut foarte repede, acestea fiind sold out în doar patru ore de când au fost puse la vânzare. Însă, urmează să mai aibă un concert la Sala Palatului, în aprilie 2024.
„Biletele s-au vândut foarte repede și mulți n-au aflat de Sala Palatului. Au fost două zile și la cererea publicului se mai face”, spune Andra fericită.
„Da, încă două zile, pe 27 și 28 aprilie, înainte de Paște”, a continuat Cătălin Măruță.
„Am vrut să facem atunci patru zile (n.r. în septembrie), dar nu am găsit sala liberă”, a explicat artista.
Acela a fost momentul în care Cătălin Măruță a dezvăluit că Andra ar fi vrut să susțină un concert de colinde la Sala Palatului, în luna decembrie, însă locația nu a fost disponibilă.
„Cum am vrut să facem un super concert de colinde la Sala Palatului în decembrie, dar nu am găsit sala liberă și vă povestesc eu de ce”, a spus supărat Cătălin.
„E ok”, îi spune artista, punându-și mâna pe brațul soțului ei.
Dar Cătălin Măruță nu s-a lăsat: „O să vă povestesc eu de ce”, a mai zis el, după care Andra a decis să încheie live-ul.