Calendar ortodox 9 decembrie 2023. Zămislirea Sfintei Fecioare. Rugăciune făcătoare de minuni pentru dobândire de prunci şi vindecarea copiilor bolnavi

Pe 9 decembrie, credincioşii prăznuiesc Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana. Este o zi în care femeilor care nu pot avea prunci li se ascultă rugăciunile. Totodată, rugăciunea către Sfânta Ana face adevărate miracole şi în cazul celor ai căror copii au probleme de sănătate.

Calendar ortodox 9 decembrie 2023. Semnificaţia sărbătorii Zămislirea Sfintei Fecioare
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana nu au putut avea copii până la o vârstă înaintată. Într-o zi, ei au ajuns în Ierusalim să jertfească Domnului. Însă Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim, spunându-i că este nevrednic să aducă daruri din moment ce nu are urmaşi. Peste măsură de rușinat, Ioachim nu s-a mai întors acasă, ci a mers în pustie și s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea urmaşi, scrie crestinortodox.ro.

La rândul ei, Ana se ruga neîncetat lui Dumnezeu, care a trimis pe îngerul Său, Arhanghelul Gavriil, să-i anunţe că vor fi părinţii Maicii Domnului. Aşadar, din dragoste nemărginită pentru oameni, Dumnezeu a dat rod pântecelui sterp al Anei, care a născut-o pe Sfânta Fecioara Maria.

Calendar ortodox 9 decembrie 2023. Rugăciunea Sfintei Ana pentru dobândirea de prunci
Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor.

Adonai, Doamne Savaot, Tu Care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta… Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo. Amin.