Vremea se schimba radical incepand de luni. Prognoza meteo pana pe 5 februarie 2024

Prognoza meteo pana pe 5 februarie 2024.

„Un val de aer rece va patrunde in tara noastra, asteptam o schimbare semnificativa a vremii, comparativ cu zilele precedente. Luni spre exemplu maximele pornesc de la minus 6 grade in nordul Moldovei si se opresc la 7…8 grade Celsius in partea de sud a Olteniei, si cu 2…4 grade in Capitala”, a declarat Oana Catrina, meteorolog ANM.

Iarna revine in forta
Meteorologii ANM au emis vineri, 5 ianuarie, prognoza meteo pentru urmatoarele patru saptamani, intervalul 8 ianuarie – 5 februarie 2024. Astfel, dupa „primavara” din acest weekend, iarna revine in forta in Romania.

Vremea 8 – 15 ianuarie 2024
Valorile termice vor fi mai coborate decat cele specifice pentru aceasta saptamana, pe intreg teritoriul Romaniei, dar cu o abatere termica negativa mai accentuata in regiunile nord-estice si sud- estice. Regimul pluviometric va fi deficitar in regiunile vestice, centrale, dar mai ales in cele nord-vestice, dar si usor excedentar, local, in regiunile sudice si nord-estice, iar in rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo 15 – 22 ianuarie 2024
Temperaturile medii vor fi in general apropiate de cele normale pentru aceasta perioada in cea mai mare parte a teritoriului, mai coborate in extremitatea de nord-est a tarii si usor mai ridicate in extremitatea de sud-est. Cantitatile de precipitatii vor fi excedentare in toate regiunile, dar mai ales in cele vestice si nord-vestice.

Vremea 22 – 29 ianuarie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori usor mai coborate decat cele normale pentru acest interval, la nivelul intregii tari, dar mai ales in regiunile nord-estice.

Regimul pluviometric va fi local deficitar in regiunile vestice si nord- vestice, iar in rest va fi apropiat de cel normal pentru aceasta perioada.

Prognoza meteo 29 ianuarie – 5 februarie 2024
Cu exceptia regiunilor centrale, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale, mediile valorilor termice se vor situa usor sub cele specifice pentru aceasta saptamana, mai ales in estul si nord-estul teritoriului.

Cantitatile de precipitatii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul intregii tari.