O tânără de 23 de ani din Baia de Fier a fost găsită moartă, în cada cu apa. Nu se știu până la acest moment detalii despre cauza decesului.
Ivana din Baia de Fier, studentă la Drept în Timișoara, găsită moartă în baie! Ivana nu era cunoscută cu probleme medicale, era sportivă și pasionată de munte și cățărări, fiind voluntară la clubul de profil înființat de către Dan Chiriac, în Baia de Fier. În cauză polițiștii au deschis dosar penal, pentru ucidere din culpă.
„În seara zilei de 5 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați de o femeie, din localitatea Baia de Fier, județul Gorj, cu privire la faptul că fiica ei se află întinsă pe jos, în baie.
În urma sesizării, polițiștii, împreună cu un echipaj de ambulanță s-au deplasat la fața locului, aceștia stabilind decesul tinerei. Cadavrul fetei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului, a transmis IPJ Gorj.
Comunitatea din Baia de Fier este șocată de cumplita veste și transmit condoleanțe familiei îndoliate.
O tânără de 22 de ani din Baia de Fier, sudentă la Timişoara, a fost găsită moartă, în cada cu apa. Nu se știu până la acest moment detalii despre cauza decesului.