Monica Tatoiu spune că a avut o adolescență zbuciumată, mereu i-a plăcut viața și nu a ținut cont de reguli absolut deloc, chiar dacă erau impuse de părinții ei.
„Tatăl meu a crezut că prin căsătorie o să mă potolesc. Dar eu sunt genul de persoană veșnic tânără și neliniștită, cum zice serialul! Eu am fost „rea de muscă”! Dar rea, rea! Dacă intram într-o încăpere – şi eram fata doctorului Radivoiovici dintr-un oraș de provincie – mă culcam cu cine nimeream!
Mama era crescută la maici, zicea că trebuie să te căsătorești fată mare, tata era crescut la țară, rigid în privința moralei fetelor, nu era de acord nici cu fustele scurte… Eu, la 16 ani, am descoperit plăcerea de a interacţiona cu băieţii şi de a face ce vrei din ei.
O fată de 16 ani croşetează cum vrea ea un băiat de vârsta ei! Iar eu, când am descoperit chestia asta, am devenit tot ceea ce mama şi tata nu voiau să devin. Învăţam, eram o elevă de nota 10, dar mergeam la discotecă, am făcut s.ex la 18 ani”, a declarat Monica Tatoiu, pentru revista Tango, conform RTV.
Ce spune Monica Tatoiu despre femeile care depind financiar de iubiți
În cadrul unui interviu recent, femeia de afaceri le-a avut în vizor pe femeile care depind financiar de bărbații de lângă ele.
„ Au tata, mama, iubi (nr. bani). Și în politică e la fel: iubi, iubi. Și acum vor ca 35% să fie reprezentate. Mă lași?! E la fel ca în corporațiile din America.
Am stat de vorbă cu niște cercetători și dacă nu ai 25% extratereștri, 25% cocoși, nu se poate. Nu se poate, nu există examen de competență. Tu vrei să producem produse la nivelul hârtiilor pe care le-am tipărit ?”, a spus Monica Tatoiu, în cadrul podcastului moderat de Viorel Grigoroi, conform Spectacola.ro.
Vedeta susține că iubirea trece, astfel că, e important să ne gândim mai mult la bani.
„ Atenție! Când e vorba de bani, lăsați iubirea deoparte, că iubirea trece. E foarte greu să găsești îmbinarea perfectă. Trebuie să încerci. Să nu-ți fie frică. Și dacă este 1% șanse să întâlnești perechea perfectă, trebuie să încerci !”, a precizat femeia de afaceri, potrivit kfetele.ro.