Laura Cosoi, mesaj emoționant în mediul online. Astăzi ar fi fost ziua de naștere a mamei sale, însă este primul an în care nu îi va spune „La mulți ani!”.
Laura Cosoi se numără printre cele mai cunoscute și apreciate artiste din țara noastră. De-a lungul timpului a reușit să-și construiască o carieră demnă de invidiat în lumea actoriei. Numele său a apărut atât pe scena marilor teatre din țara noastră, cât și în numeroase filme și seriale care s-au bucurat de un real succes în rândul publicului. Tocmai de aceea, a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi sunt alături la fiecare pas și o susțin indiferent de situație.
Pe plan personal, vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Cosmin Curticăpean. Cei doi au împreună trei fiice, iar recent Laura Cosoi a anunțat că așteaptă și cel de-al patrulea copil.
Din nefericire, a anunțat că este însărcinată la scurt timp după ce mama sa s-a stins din viața. Vedeta trece acum printr-o perioadă dificilă, iar astăzi a fost una dintre cele mai grele zile.
Laura Cosoi și-ar fi sărbătorit astăzi mama
Laura Cosoi și-a pierdut mama, iar de atunci nu trece o zi fără să se gândească la cea care i-a dat viață. Din nefericire, pe data de 19 decembrie, Ligia Cosoi a trecut în neființă. Din nefericire, ultimii trei ani au fost extrem de dificili pentru îndrăgita artistă. În tot acest timp a trecut prin multe momente dureroase, începând cu pierderea tatălui său și culminând cu moartea mamei sale.
Astăzi, pe 18 ianuarie, ar fi trebuit să o sărbătorească pe cea care i-a dat viață. Din păcate, este primul an în care nu îi va spune „La mulți ani!”, însă de atunci o poartă mereu în gând și nu trece niciun moment fără să se gândească la relația minunată pe care au avut-o.
„Ar fi fost ziua ta…”, a scris Laura Cosoi pe contul său de Instagram, alături de o fotografie în care apare împreună cu Ligia Cosoi.
Mai mult decât atât, a vrut să fie cât mai aproape de amintirea mamei sale, tocmai de aceea a decis să își bea cafeaua în locuința acesteia. Și de această dată a transmis un mesaj dureror prin intermediul rețelelor sale de socializare.
„Ultima cafea acasă la mama. De ziua ei. Fără ea…”, a mai scris vedeta, lăsând de înțeles că și-ar fi dorit extrem de mult să fie alături de mama sa și să petreacă în această zi, care până acum era un moment de bucurie.