Presedintele Klaus Iohannis este rezervat in legatura cu sansele Romaniei de a fi acceptata in Spatiul Schengen la Consiliul JAI de joi, 8 decembrie. Seful statului a declarat ca se poarta negocieri pana in ultimul moment.
„Inca se discuta, se negociaza. Joi, aceasta chestiune se va afla pe masa Consiliului – in format JAI – de ministri de interne si de justitie, acolo sigur ca se va discuta in extenso aceasta chestiune. Pana atunci este nevoie de negocieri, inca se discuta pe textul acelei decizii si noi suntem angajati sa stam hotarati pana in ultimul moment si sa ducem decizia acolo unde o dorim noi”, a spus seful statului, marti, inainte de a participa la Summitul Uniunea Europeana – Balcanii de Vest, care se desfasoara la Tirana.
Intrebat de jurnalisti despre opozitia Austriei cu privire la aderarea Romaniei la spatiul european de libera circulatie, presedintele Iohannis a precizat ca „in continuare se discuta si se negociaza”.
„Nu ne vom opri din discutat si negociat pana in ultimul moment”, a afirmat seful statului.
El a fost intrebat si daca Romania ar putea fi decuplata de Bulgaria in acest dosar.
„In conditiile in care deciziile referitoare la Romania si Bulgaria nu sunt tocmai identice, nici rezultatele nu pot fi tocmai identice, dar asta nu inseamna ca nu se poate gasi o formula de decizie care este convenabila pentru ambele parti. O decuplare este o chestiune care s-a mai discutat si speranta mea este sa avem o decizie pozitiva si sa nu fie nevoie sa discutam in continuare aceste chestiuni”, a spus Klaus Iohannis.