Tania Budi deschide un nou club și dezvăluie secretul tinereții fără bătrânețe, la 54 de ani: „Trebuie să știi exact când pui punct” / Exclusiv

Tania Budi rămâne una dintre vedetele peste care timpul nu și-a pus amprenta. În vârstă de 54 de ani, fosta vedetă de televiziune arată impecabil, are timp pentru ea și micile plăceri, dar se ocupă și îndeaproape de afaceri. Împreună cu fratele ei, Ionuț, Tania Budi va deschide un nou club. În exclusivitate pentru Unica.ro, Tania ne-a dezvăluit trucurile care o ajută să rămână în cea mai bună formă, precum și cum arată viața ei ca femeie de afaceri.

Tania Budi sfidează trecerea timpului și afișează în continuare o siluetă de adolescentă. Și-a creat un stil de viață care îi permite să nu se priveze de mici plăceri culinare și să îi placă de fiecare dată când se uită în oglindă.

Tania Budi își deschide un nou club. Cum se împarte între afaceri și viața personală
“Sport, pilates, am aparate acasă de urcat trepte, mai multe din astea. La pilates am antrenor personal, iar acasă am niște aparate și mai fac cardio. După ora 18.00 nu mai mănânc, în rest consum orice, dar în cantități nu foarte mari”, a spus Tania Budi, pentru UNICA.ro, despre cum reușește să își mențină formele de invidiat.

 

Tania Budi: “Nu am fost manechin, am mai urcat pe podium ca special guest”
Fosta vedetă TV nu a lucrat niciodată ca manechin, însă publicul a perceput-o deseori în acest mod, întrucât a prezentat, de-a lungul timpului, multe evenimente, iar în altele a fost protagonistă.

“Nu am fost manechin, toată lumea crede că am fost manechin, am mai fost ca special guest, nu prea îmi place să urc pe podium, aici o fac pentru buna mea prietenă Ana Roman, pentru că rochiile ei îmi plac la nebunie. Pentru motivul ăsta am ieșit din casă, pentru genul acesta de eveniment”, ne-a mărturisit ea, în cadrul unui eveniment.

Tania Budi are mulți prieteni în lumea modei, dar nu s-a lăsat convinsă să mizeze pe un dressing variat ca și cromatică. Prin urmare, vestimentațiile vedetei sunt în mare în nuanțe de negru.

“Dressingul meu este dezordonat și negru, sunt fan negru, am mai prins și haine colorate, dar tot cu negrul sunt. Îmi place mult, am și outfituri în diverse culori, dar le port o dată pe an și negru tot timpul”, a spus, pentru Unica.ro, Tania Budi.

Tania Budi muncește, dar și petrece: “Mă distrez foarte mult, am timp liber”
Tania Budi a intrat de ani buni în afaceri și se pare că a făcut cea mai bună alegere. Partener îi este fratele ei, Ionuț, așa că lucrurile merg conform graficului. Vedeta muncește, dar și petrece.

“Am afaceri în Constanța care merg foarte bine, iar acum cu fratele meu mai deschidem un club lounge. Este al cincilea sau al șaselea, nu mai știu, dar am mai închis din cauza pandemiei un club. Mă distrez foarte mult, am știut să-mi creez personalul, managerii, am avut și noroc de oameni buni, am mult timp liber și mi-l ocup pentru mine, pentru tot ce înseamnă prietenii mei, cultură, am o viață foarte frumoasă”, a declarat, pentru Unica.ro, Tania Budi.