Cum arată casa din Tunari în care locuieşte Oana Roman. În 2022 vedeta a scos vila la vânzare

Oana Roman locuiește alături de fiica sa, Isabela, într-o vilă din Tunari. Bruneta a investit nu mai puțin de 160.000 de euro în proprietatea respectivă, dar în 2022 dat s-a gândit să o vândă. Vedeta cerea jumătate de milion de euro pe casă, dar pentru moment se pare că a renunţat la idee.

În 2020, Oana Roman se mândrea cu investiția pe care reușise să o facă, mai exact vila impunătoare în care se mutase cu familia sa. La acel moment în casă locuia vedeta, Marius Elisei, fiica lor, Mioara Roman, alături de cei doi căței.

Cum arată vila din Tunari în care locuieşte Oana Roman
Imobilul în care locuiește Oana Roman are 4 dormitoare, 2 băi, 2 sufragerii și 3 garaje. De altfel, proprietatea dispune și de o livadă. După ce vedeta și Marius Elisei s-au despărțit, bruneta a decis să scoată la vânzare proprietatea sau chiar către închiriere. În anunţul pe care îl publicase la vremea respectivă, fiica lui Petre Roman scria că preţul de cumpărare este de 480.000 de euro pe casă, iar pentru închiriere 2.500 de euro.

„Ne-a rămas mare casa. O vând sau închiriez. Tunari la 200 m de ieșirea spre centură sau Pipera. 1000 m2 teren, 340 m2 desfășurați interior. 4 dormitoare, 2 sufragerii, dressing, 2 bai, 3 garaje, beci. Interior renovat în 2019. Livada cu pomi. Curtea necesită o mică investiție în gazon și alei. Vânzare 480 000 euro, închiriere – pretabil scoală, grădiniță, after school , birou sau rezidențial 2500 euro pe lună”, este anunțul de vânzare publicat de Oana Roman.

De ce a luat vedeta această decizie
La vremea respectivă, Oana Roman îşi dorea o schimbare. În cadrul unui interviu, fiica lui Petre Roman explica faptul că locuința care are 6 camere este foarte mare, iar costurile de întreținere sunt pe măsură.

„Eu luasem în calcul chestia asta de mult, nu din cauza facturilor, ci din cauza faptului că mi se pare că stau într-o casă pe care nu o locuiesc toată. Și ce sens are?!

M-am gândit la asta și mă gândesc serios cum stăm realmente. Eu am și mult teren și o casă foarte mare. Nu-mi trebuie atât. Dacă eram mai mulți membri ai familiei merita, dar așa…. Suntem noi 3 în 6 camere. Este prea mult. Nu mai avem nevoie de atât spațiu. Ca să ce… să muncesc să curăț, să spăl, că întrețin… este bătaie de cap mult prea mare. Deci mă gândesc serios la o variantă în care să ne mutăm eventual într-una mai mică (n.r. casă) pentru că… nu neaparat de facturi, repet, ci de faptul că este și foarte mult timp ca să îngrijești o casă, pe care oricum nu o locuiești în întregime. Am 1.000 de metri în partea din spate, nici nu ajung acolo. Și cât stau eu acasă?!”, a declarat Oana Roman pentru fanatik.ro.