Este doliu la Teatrul de Comedie București: Marina Mălâia, regizor tehnic, a murit la doar 37 de ani. Mesajul transmis de Maia Morgenstern.
Marina Mălâia, regizor la Teatrul de Comedie din București, a murit la doar 37 de ani. Anunțul trist a venit în urmă cu câteva ore. Ce mesaj a transmis cunoscuta actriță Maia Morgenstern după aflarea acestei vești.
Doliu la Teatrul de Comedie București: Marina Mălâia, regizor tehnic, a murit la doar 37 de ani
Pierdere importantă înregistrată de colectivul Teatrului de Comedie din București. Marina Mălâia, regizor tehnic, a murit marți, 26 martie, la vârsta de numai 37 de ani. Tânăra a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.
Colegii de la Teatrul de Comedie au anunțat moartea fulgerătoare a regizoarei printr-un mesaj emoționat pe pagina de Facebook a instituției. Postarea a stârnit un val de reacții.
”Anunțăm cu regret că încă un membru a mai părăsit familia Teatrului de Comedie! Colega noastră, Marina Mălâia, regizor tehnic, a pierdut ieri, la vârsta de numai 37 de ani, lupta cu o boală necruțătoare. Transmitem condoleanțe familiei, prietenilor și apropiaților!”, a transmis Teatrul de Comedie pe platforma de social-media.
Mai mulți actori cunoscuți și-au exprimat regretul și au transmis condoleanțe după decesul tinerei. Maia Morgenstern, una dintre cele mai mari figuri actoricești din țara noastră, a scris un mesaj în secțiunea de comentarii.
Foarte scurt, ea și-a exprimat profunda părere de rău în urma pierderii colegei de breaslă. ”Condoleanțe! Cumplită veste!”, a scris Maia Morgenstern în mediul online.
O altă actriță, Dorina Chiriac, a scris un mesaj emoționant după decesul Marinei Mălâia. ”Răvășitor de nedreaptă suferință. om tânăr frumos, tăcut, luminos, capabil, mereu binefăcător. Marina noastră a plecat”.
Dispariția regizoarei Marina Mălâia i-a luat pe mulți prin surprindere. Postarea Teatrului de Comedie București a adus mii de reacții și comentarii. Au fost transmise sute de mesaje.