Părintele Pimen de la Muntele Athos a dat din casă. Și nu din orice fel de casă, ci din casa familiei Măruță, acolo unde a petrecut o seară relaxantă, cu mâncare bună, jocuri distractive, discuții plăcute și care s-a încheiat cu vizionarea filmului “Tati part time”. Iată ce spune cunoscutul duhovnic despre prietenia lui cu Andra și Cătălin Măruță!
Prezent în România pentru lansarea cărții „Învățături de la Muntele Athos”, dar și pentru cuvântarea de la Ateneu, din 25 februarie, Părintele Vlad Pimen a făcut un adevărat tur de forță între interviuri, podcasturi, întâlniri. Nu l-a putut refuza pe Cătălin Măruță, care l-a invitat și la podcastul „Acasă la Măruță”, dar și „Acasă la familia Măruță”, la vila din Pipera.
Iată ce povestește Părintele Pimen despre această experiență lumească. Nu a omis să spună că a învățat să joace „mima” și nici că i-a bătut la șah pe Cătălin Măruță și pe fiul lui, David.
“El a insistat, de anul trecut, și tot l-am refuzat, i-am spus să vie în Athos, iar acum mi-a zis, părinte, dacă tot ești în țară, nu vi și la mine? Hai că vin. Și am ajuns la studio la el, două ore și jumătate am vorbit, deja a apărut, ați văzut podcastul, că l-a și pus la o săptămână după ce am vorbit.
Am intrat și în amănunte de copilărie, pe care poate nici nu le-am spus până acum, a fost frumos, m-am bucurat. Seara următoare m-au invitat și am fost la ei acasă, la familia Măruță, pentru că mi-s dragi și m-am bucurat împreună cu ei, cu toată familia. Adică am trăit așa, ca și cum eram parte din familie.
Am luat masa, după aia ne-am jucat. Am jucat un joc cu toată familia. Nu am mai jucat niciodată, am învățat și eu ceva nou. Pui o coroniță pe cap și un fel de carte cu o imagine, iar celălalt trebuie să mimeze ce e în imaginea respectivă, asta până când reușeste să înțeleagă și să spună ce ai mimat tu, cel care ține cartea pe cap. Ține de inteligență să știi să mimezi un pic, să explici, să pui mintea la contribuție.
M-am bucurat mult și de soția lui Cătălin, doamna Andra, o mamă minunată și o femeie minunată, copilașii David, Eva. Eva, mai ales acum, că a jucat și în filmul ăsta. Apoi cu bărbații, cu David și cu Cătălin am jucat șah, ce să facem n-am mai jucat de ceva ani, dar până la urmă tot i-am bătut pe amândoi.
Am petrecut o seară minunată, iar la urmă, ca încheiere, le-am zis că dacă au filmul aș vrea să îl văd și eu cum o jucat Eva. Și am stat seara, târziu, că ceilalți se duseseră la culcare, cu David și cu Cătălin și ne-am uitat la el. Chiar o jucat bine Eva. De fapt, esența filmului începe de când intră ea în rol. Pentru un copil de vârsta ei a jucat foarte bine, e foarte naturală. Și cine vrea să ia ceva din filmul acesta poate să ia.
Mă bucur pentru Eva, că nu știi ce o să rânduiască Dumnezeu în viață, dar o să mă rog pentru ea”, a povestit Părintele Pimen într-o înregistrare pentru pagina de YouTube a unei Chilii Athonite – mai exact a Chiliei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.
Cine este părintele Pimen de la Athos
Părintele Pimen Vlad este starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos.
Potrivit biografiei publicată pe site-ul Dexologia, Părintele Pimen Vlad s-a născut în 1970, în comuna suceveană Cornu Luncii, din părinți creștini, care au avut nouă copii. Este, de metatie, de la Mănăstirea Sihăstria.
În 1993 a plecat în Muntele Athos. Și despre călugărie, și despre ajungerea în Sfântul Munte, părintele spune: „M-a luat Maica Domnului de mână și m-a adus”.
Primii doi ani la Schitul Lacu au fost cu multe greutăți și neajunsuri, dar și cu multă liniște și împăcare. Au urmat doi ani petrecuți în Mănăstirea Sfântului Pavel, pentru a învăța limba greacă. Apoi, revenit la Schitul Lacu, părintele Pimen a reconstruit de la zero Chilia „Sfântul Artemie” – fără nici un ban strâns înainte. A viețuit acolo timp de 12 ani, alături de fratele său după trup, părintele Dosoftei, care i-a urmat în Sfântul Munte.
Apoi, pe locul unei foste mari biserici, tot cu hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică, a ajuns să construiască chilia la care este acum stareț. A primit întotdeauna ajutor minunat și concret de la oameni, de la Dumnezeu și de la Maica Domnului.