Calendar ortodox 20 decembrie 2022. Data de 20 decembrie este una extrem de importantă. Pe lângă faptul că în această zi este Ignatul, respectiv sacrificarea porcilor, este sărbătorit și un sfânt foarte important, care a avut un rol mare în religia noastră. Astfel, este vorba despre Sfântul Ignatie Teoforul. Află tot ce trebuie să faci în această zi și de ce tradiții trebuie să ții cont.
Sfântul Ignatie- 20 decembrie
Ziua de 20 decembrie este închinată sărbătoririi Sfântului Ignatie Teoforul, urmaş al apostolilor, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod. Se spune că atunci când împăratul Traian a trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Astfel, mult timp a încercat să-l întoarcă de la credință și iubirea lui față de Hristos, însă nu a reușit sub nicio formă. Mâniat de faptul că nu poate fi înduplecat, acesta a decis să-i dea o lecție.
De aceea a fost chinuit îndelung şi în felurite chipuri, însă nu reușea să fie înfrânt. Astfel, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare. În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia, unde s-au rugat timp îndelungat.
Cele mai importante tradiții
Despre Sfântul Ignatie se mai spune și că a fost copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor” şi „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu.
În această zi nu se fac treburi casnic, ci se taie doar porcul. La tăierea nu participă femeile și cei miloși, pentru că, în acest fel, carnea se va strica. Gospodina purifică locul unde are loc sacrificiul prin tămâiere sau prin stropire cu apă neîncepută. Porcul se taie după răsărit și înainte de apus.
Cei care văd azi sânge vor fi feriți de orice boală, iar cei mici se ung pe față cu sângele animalului, pentru a fi feriți de rele. Ignatul se încheie cu „Pomana porcului”, bucatele de carne proaspătă sunt prăjite în untură şi din această carne se hrănesc toţi cei prezenţi la ceremonia de sacrificare a porcului de Crăciun.