Alexia, adolescenta de 15 ani căreia doctorii diin Iași i-au replantant brațele după o operație lungă de 20 de ore, și-a mișcat degetele.
Se pare că miracolele se țin lanț pentru tânără, mai ales după ce medicul care a operat-o pe Alexia a declarat faptul că este un adevărat miracol că ea a ajuns vie la spital.
Alexia și-a mișcat degetele
Alexia a reușit să-și miște degetele. Diriginta adolescentei, Cristina, a fost cea care a declarat că fata și-a mișcat degetele.
Florin Tudose, tatăl Alexiei, a mărturisit cu ochii în lacrimi și foarte emoționat, că fetița lui îi spune „iubirea mea cea mică” și a declarat că este recunoscător pentru faptul că medicii au făcut o minune pentru copilașul lui.
„Este un miracol, o minune.Toţi sunt eroi, începând cu Eric, apoi toate cadrele medicale. Aş vrea să-i îmbrăţişez pe fiecare în parte”, a spus tatăl fetei.
Potrivit mamei sale, Valerica Tudose, Alexia și-a strâns pumnul iar totul merge doar spre bine.
Mama ei, Valerica Tudose, a declarat că Alexia și-a strâns și pumnul, iar totul va merge spre bine de acum.
„Şi-a strâns şi pumnul. Totul pare a fi înspre bine. Ceea ce au realizat ei zilele acestea întrece orice imaginaţie. Două membre să fie puse la loc şi funcţionale. Toată viaţa mea le voi fi recunoscătoare”, a spus Valerica Tudose.
Starea Alexiei se îmbunătățește
În ochii tatălui Alexiei, Dr. Sidonia Șușanu este un înger pe pământ. Doctorița a făcut tot ce s-a putut pentru ca Alexia să aibă parte de o nouă șansă la viață.
„Nu am luat niciodată în calcul că nu se va putea. Fetiţa are o evoluţie foarte bună, riscul de necroză a celor două membre este aproape depăşit. Miracolul este că a ajuns vie. Astfel de leziuni au un potenţial letal mare la locul accidentului”, a spus medicul de la spitalul din Iași.
În plus, doctorița a dezvăluit ce i-a spus Alexia: fata își dorește ca la anul pe vremea asta să meargă la colindat în spital.
„Aceşti copii au avut un înger păzitor, au ajuns repede la noi la spital – ceea ce este un lucru bun. Asta demonstrează că sistemul funcţionează în situaţii de criză”, a precizat managerul spitalului pentru observatornews.ro