Calendar Ortodox 22 decembrie 2022: Sfânta Mare izbăvitoare de boli, sărbătoare joi! Rugăciunea puternică care vindecă boala și alină durerea

Ce sărbătoare este joi în calendar ortodox 22 decembrie 2022. O mare sfântă vindecătoare este prăznuită de Biserica Ortodoxă la această dată.

Sfânta Mare Muceniță Anastasia, care a ajuns ca prin puterea rugăciunii să îi tămăduiască pe cei bolnavi, este sărbătorită joi de Biserica Ortodoxă.

Rugăciunea puternică care vindecă boala și alină durerea pe care este bine să o rostească joi toți credincioșii!

Sf Anastasia a trăit în vremea împăraților Deciu (250-253) și Valerian (253-260). Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, și al unei creștine cu numele Fausta. A învățat credința creștină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu și binecredincios, cu numele Hrisogon.

După moartea mamei ei, Sfânta Mare Muceniță Anastasia a fost căsătorită de tatăl ei cu un tânăr elin de neam bun pe nume Publie, dar care era păgân de credință.

Deși avea o avere impresionanta, Sfânta Anastasia, se îmbracă de multe ori în haine sărăcăcioase și mergea în ascuns în temnițele împăratului Diocletian pentru a-i cerceta pe creștinii închiși pentru credința în Hristos. Acestora încerca să le aline suferințele, oferindu-le hrana și cele necesare pentru rănile provocate de torturi. Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soțul ei.

După ce soțul ei moare înecat, din cauza unei furtuni pe mare, își împarte averea săracilor și își dedică întreaga viață slujirii celor bolnavi.

Ajunge ca prin puterea rugăciunii sa-i tămăduiască și pe cei otrăviți. Avea și cunoștințe medicale și cu ajutorul lor și ale rugăciunilor, tămăduia rănile celor torturați pentru credința în Hristos. „Aceasta îi era ei spre mare bucurie și veselie, de a sluji cu râvnă, ca Însuși lui Hristos, acelora care pătimeau pentru mărturisirea numelui celui preadulce al Domnului, scrie pravila.ro.

Sărbătoare calendar ortodox 22 decembrie 2022. Rugăciune Sf Anastasia

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Anastasia

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cântare să înălţăm…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă să aducem lui Dum­nezeu, Celui Ce vine să Se nască cu Trup din Fecioară în cetatea Betleemului şi să Se aşeze în iesle ca un Prunc în­făşat, ca să mântuiască neamul omenesc.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Căutând numai Frumuseţea lui Hristos cea dorită, Mărită Anastasia, ai trecut cu vederea frumuseţile lumii, cu minte sta­tornică şi te-ai învrednicit de Moştenirea Cea Nemuritoare, muceniţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Biruit-ai noaptea întuneri­cului rătăcirii înţelepţeşte, cin­stită, luminându-te cu Lumina Duhului; şi acum te-ai sălăşluit, unde este Lumina Cea Dumnezeiască a Treimii Celei Ne­zidite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-S-a Dumnezeul Cel Nevăzut, din multă milosti­vire, născându-Se din Maică Fecioară mai presus de fire şi Cel Bogat a sărăcit, ca să îmbogăţească neamul omenesc cu nemurirea.

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Doamne, Prunc înfăşat, culcat în iesle, Te vor ve­dea pe Tine, Cel Nepipăit. Munţi, săltaţi şi dealuri îmbrăcaţi-vă cu Dumnezeiască bu­curie, umplându-vă de lumină.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu îndrăzneala dreptei cin­stiri de Dumnezeu fiind îmbo­găţită şi cu mântuitor cuvânt,ai tocit săgeţile cuvintelor pri­gonitorilor, Sfântă Anastasia, cu Dum­nezeiască dragoste îndreptându-ţi mişcările sufletului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Numai pe Domnul Îl caut, numai de dragostea Lui mi-am legat sufletul, strigai, muceniţă. Mă grăbesc cu inimă curată să mă luminez din belşug cu Prea­curatele Tale Străluciri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tânără Neispitită de nuntă, porţi în pântece, întrupat, pe Cel Ce poartă în mână toată zidirea; pe Care şi născându-L Îl culci în iesle, arătându-Se Prunc Cel mai înainte de veci.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele ce sunt deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica; Tu Care eşti Marginea Doririlor şi credincioşilor Întărire, mă întăreşte, întru dragostea Ta, Unule Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am Doamne, Taina…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum se împlinesc graiurile celor ce proorocesc cu Dumnezeiesc Duh: că Fecioara merge să nască în peşteră pe Cel cu totul Desăvârşit.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Căutând cu dragoste mări­rea mucenicilor, ai dobândit-o luptându-te cu multă tărie, cu credinţă neîndoielnică, ceea ce ai bărbătească îndrăzneală.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îmbrăcatu-te-ai în adevăr cu haină ţesută din harul cel de sus, cu dezbrăcarea de trup, muceniţă prealăudată, purtă­toare de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iese purtând Trup din pânte­cele tău Cel Purtător de Lumină Împăratul Cel Ceresc, culcându-Se în iesle ca într-un Scaun.

Cântarea a 5-a. Irmos: Dis de dimineaţă strig către Tine…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răsărit-aSsteaua din Iuda, punând în mişcare spre închinare pe cititorii în stele din ţara Haldeii, precum este scris.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După Lege te-ai luptat, muceniţă pururea pomenită, pu­nând pe fugă pe cei fărădelege, cu Puterea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învierea lui Hristos o închipuieşti cu numirea, care surpă pe vrăjmaşii cei nevăzuţi, prealăudată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În peşteră sub pământ merge să Se nască Hristos din Fecioară; să se veselească toată făptura!

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostivul, luând firea noastră, Se arată ca un Prunc; Cel Ce zămisleşte pe prunci în pântece este înfăşat şi în iesle este culcat şi-mi dez­leagă, cu bunătatea Sa, lanţu­rile patimilor cele cu multe împletituri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând cu tărie luptele sfin­ţilor mucenici, cele pentru Hristos, slujind trebuinţelor lor şi ştergându-le sângele lor cel în­chegat, te-ai îmbogăţit cu ade­vărat cu mărirea, care străluceşte pentru ei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Picături de vindecări verşi din ploaia Dumnezeieştilor da­ruri şi râurile patimilor opreşti şi ajuţi celor ce cumplit se primejduiesc, Prealăudată, Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, ceea ce eşti a lui Hristos şi care porţi numele Dumnezeieştii Învieri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecând firea oamenilor, cea stricată prin călcarea Po­runcii celei de demult, Se naşte Prunc Tânăr, fără de stricăciune şi şade ca pe un Scaun în sânurile tale, Ceea ce nu ştii de mire, fiind Nedepărtat de Părinteasca împreună şedere a Dumnezeirii.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele; că s-a umplut de răutăţi sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat; şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, scoate-mă din stricăciune.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând…

Cei ce sunt întru ispite şi în necazuri, alergând la biserica ta, primesc cinstite tămăduiri din Dumnezeiescul har, care locuieşte întru tine, Sfântă Muceniţă Anastasia; că tu izvorăşti pururea lumii tămăduiri.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evrei în cuptor…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În cer Cetele celor fără de trup doxologesc şi pe pă­mânt oamenii ne închinăm, văzându-Te pe Tine, Hristoase, Dumnezeul tuturor, asemănându-Te cu noi şi culcat în iesle.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prefăcut-ai focul înşelăciunii în cenuşă, arătând, de Dum­nezeu înţelepţită, dragostea cea fierbinte pe care o aveai pentru Stăpânul şi Mirele tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ploi de vindecări verşi, înce­tând arşiţa bolilor; şi totdeauna pregăteşti pe popoare a cânta: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Maxime de până la 13 grade. Unde va ploua și în ce zone vor fi precipitații mixte. Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 7 decembrie 2022
Maxime de până la 13 grade. Unde va ploua și în ce zone vor fi precipitații mixte. Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 7 decembrie 2022
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minunea care se săvârşeşte cu tine, Fecioară Maică, înspăimântează tot cugetul: că vii să naşti pe Dumnezeu şi în iesle să culci pe Cel Neapropiat de Neruvimi şi Neîncăput cu Firea.