În miezul unui conflict familial intens, Ileana Sterp, membră a celebrei familii Sterp, intervine cu o perspectivă clară și rațională asupra controverselor ce au izbucnit între mama sa și soția fratelui său, Culiță Sterp. Scandalul, care s-a adâncit în urma afirmațiilor compromițătoare ale mamei sale, Geta Sterp, cu privire la fidelitatea lui Culiță în căsnicia cu Daniela Iliescu, a devenit subiect de discuție intensă în spațiul public.
Ileana Sterp, prima reacție în scandalul familiei ei cu Mara Bănică
Într-un clip postat pe platforma TikTok, Ileana Sterp își exprimă clar dezaprobarea față de modul în care au acționat atât mama sa, cât și cumnata sa în această situație. În primul rând, ea subliniază că declarațiile făcute de mama sa într-o emisiune TV au fost, în opinia sa, doar o glumă interpretată greșit de către public. Cu toate acestea, Ileana consideră că, dată gravitatea situației, mama ar fi trebuit să-și ceară scuze public față de Culiță Sterp pentru afirmațiile sale.
Cu privire la comportamentul cumnatei sale, Daniela Iliescu, Ileana Sterp este mult mai fermă. Ea condamnă decizia acesteia de a-și exprima nemulțumirea în mediul online, considerând că ar fi trebuit să rezolve conflictul în cadrul familiei, fără a implica opinia publică și fără a emite judecăți pe acest subiect sensibil.
@ileanasterp
Ileanei Sterp: „Mi se pare groaznic și lipsit de educație”
În opinia Ileanei Sterp, păstrarea discreției și soluționarea problemelor în cadrul familiei ar fi fost cea mai potrivită abordare. Ea subliniază că spălarea rufelor murdare în public nu face altceva decât să agraveze situația și să aducă prejudicii relațiilor dintre membrii familiei:
„Toate lucrurile ăstea care se discută pe internet mi-au dat o stare foarte urâtă și au contribuit la toate emoțiile mele negative pe care le-am avut. Parcă n-am fost bună de nimic și ieri eram așa super pornită că ies să zic și eu ceva, dar ce aș putea să zic mai mult decât s-a zis deja din toate părțile?!
Dacă e să zic ceva e că dacă m-aș pune în locul amândurora, al mamei și al Danielei, îmi place să vorbesc direct, nu pe ocolite, le înțeleg pe amândouă și le dau dreptate, nu știu dacă în egală măsură sau nu, dar dacă mă pun în locul fiecăreia știu că fiecare are dreptate. În același timp mi se pare groaznic și lipsit de educație și lipsit de orice vreți voi faptul că se spală rufele în public. Pur și simplu lucrul ăsta trebuia să rămână acolo în familie, trebuia să se rezolve în familie.
Da, mama când a apărut la Măruță a apărut pe TV cu afirmația ei, care eu cred din suflet că a fost o glumă și ea nu s-a gândit nicio secundă că va fi interpretată atât de grav. Mi-ar fi plăcut foarte mult să se rezolve acolo în familie, fără atâtea atacuri directe sau indirecte din partea cealaltă. De asemenea, mi-ar fi plăcut, eu acum spun ce mi-ar fi plăcut mie, dar nu s-a întâmplat așa, mi-ar fi plăcut ca mama, după ce noi și multă lume i-a zis că nu a fost ok ce a zis acolo, ce a afirmat despre Culiță, ar fi fost ok să iasă public să-și ceară scuze față de Culiță, pentru că despre el vorbea, și cred că s-ar fi încheiat circul.
Eu sunt sigură că și ei îi pare rău.(…) Nu știu, să lași comentarii, să postezi la story chestii jignitoare despre mama și să lași comentarii unor oameni care vorbesc urât despre ea și să vorbești în privat cu oameni care ne jignesc pe noi ca familie, să le dai dreptate, sincer mi se pare mult mai urât decât ce a făcut mama”, a spus Ileana Sterp, în cadrul unui clip postat pe TikTok.