Constantin Enceanu va fi suspus unei intervenții chirurgicale. Interpretul de muzică populară este pregătit pentru operație și a oferit mai multe informații despre ceea ce urmează să i se întâmple. Artistul va fi marele absent la spectacolul de la Sala Palatului, in memoriam Petrică Mîțu Stoian.
Constantin Enceanu se operează
Într-un interviu exclusiv pentru revista Viva!, Constantin Enceanu a dezvăluit că va fi suspus unei intervenții chirurgicale. Interpretul de muzică populară a mărturisit că se va opera la genunchi, fiind vorba despre o operație pe care a tot amânat-o.
(…) Eu pe data de 7 noiembrie mă internez și îmi fac o intervenție la genunchi. Am tot amânat-o de un an și ceva. Și acum am stabilit cu doctorul Stoica de la Foișorul de foc. Nu mi-am luat evenimente o lună și jumătate, tocmai să îmi pot rezolva această problemă de sănătate. Așa, nu o mai rezolvam niciodată. Vine Revelionul…, a declarat Constantin Enceanu pentru Viva!
Intervenția la care va fi supus marele artist este motivul pentru care acesta va lipsi de la spectacolul organizat în memoria regretatului interpret de muzică populară, Petrică Mîțu Stoian. Enceanu a spus că a vorbit cu organizatorii și i-a anunțat că efectiv nu are cum să ajungă la eveniment, motiv pentru care este indicat să nu-l pună pe afiș.
I-am spus să nu mă pună pe afiș, mai demult. De când a făcut distribuția i-am spus să nu mă pună (…) Le-am spus organizatorilor să mă înțeleagă, că nu pot. Chiar nu am cum, a declarat Constantin Enceanu, în exclusivitate pentru viva.ro.
Amintim faptul că cei doi artiști au fost buni prieteni, iar Constantin Enceanu a scos o melodie în memoria lui Petrică Mîțu Stoian, cu tot cu videoclip pentru care a filmat pe plaiurile natale ale regretatului artist.