Tragedia de pe Jepii Mici, unde Diana și-a pierdut viața după ce a fost atacată de urs, se complică! Un martor a povestit totul.
Tragedia de pe Jepii Mici, unde Diana și-a pierdut viața după ce a fost atacată de urs, a cutremurat o țară întreagă. Tânara se afla alături de iubitul ei când a fost sfâșiată de animalul sălbatic și tânărul susține că ursul a atacat-o pe victimă chiar pe potecă, dar lucrurile ar sta cu totul și cu totul diferit, de fapt.
O persoană care a auzit țipetele adolescentei a povestit totul, spunând chiar că s-a întâlnit cu iubitul tinerei, care cobora de pe traseu, asta în timp ce fata s-ar fi luptat singură cu animalul sălbatic.
„A apărut pe Facebook declarația unui martor care a fost in zona, s-a întâlnit cu individul si a auzit fata certandu-se cu ursul.
Conform postării, băiatul era singur și cobora: „Când am ajuns în poienița de la refugiu, l-am văzut pe bărbat, am salutat dar nu a răspuns. Primul gând a fost: ce ciudat, un ciudat.”
Legat de fata zice asa: „Urcam pe potecuță când am început să auzim ca un fel de bolborosit de voci, mi se părea că sunetul vine din spate, adică de la refugiul Salvamont. Cu doi pași pe care noi i-am făcut mai sus, sunetul a devenit mai clar.
O femeie gonea ursul, exista acolo o intensitate a confruntării și apoi brusc liniște. Nu urlete, nu nimic, doar vocea ei fermă pusă pe gonit animalul. Am făcut o poză la cascadă, pe care m-am uitat ulterior și arăta 13.58. Câteva momente, minute mai devreme se auzise vocea. Deci ancora în timp există. Pentru fată, lucrurile s-au încheiat în punctul acela. 13:50- 14:00. Mi-a fost clar ulterior. Ce n-am știut e că ea de pe poteca îngustă de pe Valea Jepilor a căzut fix în vale, din relatările din presă ulterioare, și că ursul fix cu ea acolo.” , se arată într-o postare pe Facebook.
Cazul Dianei a împărțit internetul în două tabere
De asemenea, în timp ce unii susțin că a fost doar un accident și cei 2 tineri ar fi trebuit să-și ia măsurile de precauție înainte de a pleca pe traseul Jepii Mici, alții sunt de părere că tânărul este vinovat și că, cu siguranță, ascunde ceva legat de tragedie.
„Nu vreau sa speculez, însă am o presimțire că pe telefonul ei există niște filmări edificatoare.
Și, poate, și pe al lui”, este unul dintre comentariile care a apărut pe internet.