Ana Bodea a făcut dezvăluiri despre relația ei cu Valentin Butnaru.Ce apreciază la partenerul ei: “Toată lumea știe că sunt foarte fericită…”

Ana Bodea a declarat că datorită rolului său din serialul transmis de Antena 1, a reușit să-și realizeze unul dintre cele mai mari visuri.

Ana Bodea și Valentin Butnaru sunt colegi în același grup media și sunt împreună de mai bine de un an. El prezintă știrile Observator, iar ea interpretează rolul principal în serialul „Lia – Soția soțului meu”.

Absolventă a Școlii de Balet a Teatrului Balșoi din Moscova, una dintre cele mai renumite instituții de balet din lume, Ana a trecut prin momente grele din cauza disciplinei stricte, ajungând aproape de moarte. Cu toate acestea, a depășit aceste dificultăți și s-a orientat spre actorie, o carieră care i se potrivește de minune și pe care o iubește.

Datorită rolului său din serialul de pe Antena 1, Ana Bodea a mărturisit că a reușit să își îndeplinească unul dintre cele mai mari visuri ale sale.

“Da, mi-am îndeplinit un vis: am apartamentul meu acum și nu numai asta. Oricât de clișeic ar suna, cred că cel mai important e ce mi-a adus serialul acesta pe lângă partea financiară, adică momente frumoase din viață și amintiri frumoase, nu știu, senzația asta că am putut să fac ceea ce iubesc. Da, a fost și partea financiară și am putut să îmi cumpăr lucruri, pe care mi le doresc sau să investesc în anumite chestii, dar tocmai făcând lucrul ăsta, mi-am dat seama că nu astea sunt lucrurile care contează, ci pur și simplu micile momente alături de cei dragi”, a povestit actrița

Referitor la relația cu partenerul ei, actrița a spus că se cunosc de aproximativ 5 ani, dar abia recent au început o relație.

“Mă ajută foarte mult, chiar mă ajută. Când am nevoie de ajutor, mă ajută și din punct de vedere al actoriei și al deciziilor pe care le iau”, a povestit ea, declarând că apreciază la partenerul ei „Tot, felul în care îl cunosc eu, absolut tot. Nu e vreun lucru pe care să nu îl apreciez la el”.

Mai mult, și mama actriței este foarte apropiată de prezentatorul Antena 1.

„Îl place foarte mult. Toată lumea știe că sunt foarte fericită,” a mai spus ea

În ceea ce privește relația cu partenerul ei de cuplu, actrița a mărturisit că se cunosc de aproximativ 5 ani, dar abia recent au început o relație.

Ana Bodea și Valentin Butnaru, detalii despre relația lor

La evenimentul Unica Urban Party Nostalgia, cei doi au povestit când s-au întâlnit prima dată și dacă a fost dragoste la prima vedere, precum și unde vor petrece vacanța de vară.

Actrița din „Lia” a ales o ținută inspirată de un outfit purtat de Christina Aguilera la „My VH1 Music Awards” în 2000. Ana Bodea a colaborat cu un designer pentru această alegere, deoarece în 2000, când Valentin avea 15 ani, ea abia se năștea.

Eu m-am tot gândit cu ce să mă îmbrac, mai ales că nu știu prea multe pentru că eu în 2000 m-am născut. M-a ajutat prietenul nostru Matei Jui. Mi-a făcut această ținută care este inspirată de ce a purtat Christina Aguilera la premiile VH1 în 2000”, a spus Ana Bodea pentru Unica.ro.

“A fost o întreagă muncă. La mine e simplu, așa mă îmbrăcam în anul 2000. Este aproape același tricou, aceiași blugi și aceeași freză. Bine că nu mi-a căzut părul, ceea ce e un plus. E foarte ok”, a spus în glumă Valentin Butnaru.

Deși între Ana Bodea și Valentin Butnaru există o diferență de vârstă de 15 ani, aceasta nu se resimte. La aproape 24 de ani, actrița demonstrează atât entuziasmul caracteristic tinereții, cât și maturitatea unei foste balerine dedicate.

“Problema e că eu sunt total imatur. Am rămas la stadiul de 20 de ani, 21. Deci mai puțin decât ea. Și avem același tip de umor, avem aceleași reacții. Sunt total iresponsabil”, a spus prezentatorul de la Antena 1.

„Eu cred în energia oamenilor. Ne înțelegem perfect, ca și cum ne-am fi știut dintotdeauna. N-au apărut niciodată probleme”, a adăugat Ana Bodea.

„Până îmi cade părul. A zis că mă lasă dacă îmi cade părul”, a completat Valentin Butnaru.