Doliu în lumea muzicii populare. Un celebru artist a încetat din viață în urmă cu puțin timp. Deși s-au făcut eforturi uriașe pentru ca acesta să supraviețuiască, se pare că în final, bărbatul a pierdut lupta cu o boală nemlioasă.
Doliu în lumea muzicii populare
Este doliu în lumea muzicii populare după ce Marinel Petreuș s-a stins din viață. Acesta era profesor de muzică și totodată un interpret maramureșean extrem de apreciat în această zonă.
Artistul ar fi împlinit 58 de ani la finele lunii octombrie. Se pare însă că acesta nu a mai putut fi salvat. Tragicul anunț a fost făcut chiar de către soția sa, Laura Petreuș. Cei doi erau împreună de peste 30 de ani.
Într-o postare pe contul personal de socializare, Laura Petreuș anunță trecerea în neființă a celui care i-a fost partener de viață o bună perioadă de timp. Aceasta l-a numit pe Marinel Petreuș ”echilibrul”, dar și ”modelul și dragostea” sa.
Totodată, ea a avut doar cuvinte de laudă la adresa partenerului ei de viață. La finalul postării, femeia i-a urat un zbor lin acestuia și i-a mărturisit iubirea pe care o poartă chiar și dincolo de ceruri.
Anunțul făcut de soția lui Marinel Petreuș
„Am fost împreună la bine și la greu, împreună de 32 de ani, până în ultima clipă… Astăzi, iubirea mea, modelul meu, echilibrul meu, dragostea mea, minunatul bărbat al vieții mele cu care am împărțit griji, nevoi și bucurii nenumărate într-o poveste de iubire cum numai Marinel i-a putut compune muzica și textul… tatăl minunat al copiilor noștri, pe care i-a iubit cu toată ființă lui, A PLECAT spre ÎNALTURI și ne veghează de acum din Lumea Dorului.
Marinel TE IUBESC INFINIT DINCOLO DE LUMI!!! Să-ți fie zborul lin”, a fost mesajul postat de soția lui Marinel Petreuș, care a generat un val de reacții în mediul online.
Este doliu în lumea muzicii populare după pierderea suferită. Iar situația e cu atât mai dureroasă în contextul în care în ultima săptămână s-au făcut eforturi uriașe astfel încât artistul să fie salvat.
Numeroase publicații maramureșene i-au invitat pe români să doneze bani. Marinel Petreuș avea nevoie de o intervenție chirurgicală extrem de importantă, iar costurile se ridicau undeva pe la 30.000 de euro.
Se pare că o mulțime de persoane s-au mobilizat pentru celebrul profesor de muzică. Povestea sa dramatică i-a impresionat pe oameni, însă se pare că în final, acesta nu a mai putut fi salvat.