Primele imagini cu Florin Piersic, după problemele grave de sănătate pe care le-a avut. Marele actor se află internat într-o clinică din Snagov. A transmis un mesaj emoționant fanilor
Florin Piersic a fost văzut pentru prima dată de fanii săi după ce a trecut prin probleme serioase de sănătate.
Actorul este internat într-o clinică din Snagov, iar până de curând, familia sa a preferat să păstreze discreția cu privire la locația sa, dezvăluind doar că este bine îngrijit într-un centru de recuperare.
După câteva luni de la dificultățile majore pe care le-a întâmpinat în primăvară, Florin Piersic a revenit în atenția publicului. Actorul a fost filmat de personalul clinicii unde se află, trimițând un mesaj de încurajare fanilor săi.
”M-ați recunoscut? Nu cred, nu cred! Nu pot să cred pentru că sunt o mie de Florini în țara asta, dar numai pe Florin Piersic ați vrut să îl uitați. Dar nu l-ați uitat, pentru că dacă l-ați fi uitat, eu nu v-aș vorbi în clipa asta. Sunt la o clinică specială, extraordinară.
Uitați că m-am recuperat, am fost cam bolnăvior, cam multișor timp, dar vremea trece, omul rămâne și eu sunt cu dumneavoastră. O să ne întâlnim și o să ne iubim”, a spus Florin Piersic
Din imagini reiese că Florin Piersic a pierdut ceva în greutate, însă își păstrează energia și vitalitatea care l-au caracterizat mereu. Cu entuziasm și dor de public, actorul a exprimat dorința de a se întoarce pe scenă cât mai curând posibil.
Cei din clinica de recuperare au fost imediat impresionați de prezența actorului, lucru confirmat și de mesajul care însoțește videoclipul.
„Zâmbetul inconfundabil al lui Florin Piersic, însoțit de bucuria echipei care îl susține zilnic în drumul său către recuperare, îi oferă puterea și curajul necesar pentru a reveni pe scenă,” este mesajul transmis de marele actor.
Florin Piersic a mai spus că starea sa se îmbunătățește constant
Într-o apariție anterioară pe Facebook, la începutul lunii iulie, Florin Piersic a vorbit emoționat la RomâniaTV, menționând că se simte tot mai bine și că urmează un program zilnic de recuperare.
„Mă simt mai bine. Fac exerciții pentru picior. Este bine! Mă recuperez. Da, da. Dacă aș fi fost complet refăcut, nu ți-aș mai spune că fac recuperare. Ți-aș spune că sunt perfect sănătos. Dar mai am nevoie de recuperare, asta este… pentru a putea merge normal. (…) Nu sunt la Cluj acum. Sunt într-un spital care nu se află nici în București, nici în Cluj. Este o clinică de recuperare din altă parte,” a declarat Florin Piersic.