Cătălin Măruță este îngenuncheat de durere, căci zilele următoare își va conduce tatăl pe ultimul drum.
Cătălin Măruță trece prin clipe foarte grele, asta pentru că ieri dimineață tatăl lui a trecut la cele veșnice, dându-și ultima suflare pe patul de spital de la Institutul Matei Balș, acolo unde era internat pentru infecția cu Sars-Cov-2.
Acum, însă, întreaga familie se pregătește să-l conducă pe ultimul drum pe Constantin Măruță, iar trupul neînsuflețit al regretatului judecător a fost transportat de la spitalul din București, unde și-a dat ultima suflare, către locuința familiei.
De asemenea, de precizat este că înmormântarea va avea loc în comuna Stănești, Gorj, acolo de unde era originar Constantin Măruță.
Mesajul de ”adio” al lui Cătălin Măruță pentru regretatul lui tată
Cu ultimele puteri și îngenuncheat de durere, Cătălin Măruță a transmis un mesaj de ”adio” sfâșietor după ce tatăl lui s-a stins din viață, acesta fiind și modul în care i-a anunțat pe fani de tragedia care a avut loc în viața lui.
„Am pierdut o parte din sufletul meu. Te iubesc, tată, și îți mulțumesc pentru tot ce ai fost și mereu vei rămâne în viața mea. De la tine am învățat ce înseamnă să fii puternic, să lupți cu demnitate și să îți păstrezi mereu inima curată, indiferent de greutăți. Îmi vei lipsi mai mult decât pot exprima în cuvinte, dar știu că oriunde vei fi, vei avea grija de noi. Odihnește-te în pace”, a scris Cătălin Măruță, în mediul online.