Fiica Elenei Udrea a împlinit 6 ani pe 20 septembrie și este a treia aniversare pe care o petrece fără mama ei, aflată în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou. De ziua Evei Maria, Elena Udrea a publicat un mesaj emoționant și două poze cu sărbătorita, care este tot mai frumoasă.
Eva Maria, fetița pe care Elena Udrea (50 de ani) o are cu Adrian Alexandrov (37 de ani), a împlinit 6 ani pe 20 septembrie. Și anul acesta, Elena Udrea îi transmite „La mulți ani” de după gratii, de la Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Fostul ministru a primit și a publicat poze de la ziua fetiței, care a fost îmbrăcată în rochie roșie și a purtat tiara roz, de prințesă, mărgele roz și mult sclipici. Imaginile de la petrecerea de la Corbeanca au fost publicate pe Instagram și de tăticul ei, Adrian Alexandrov, cel care o crește admirabil de când Elena Udrea a intrat în închisoare.
Mesaj din închisoare de ziua fiicei sale
„La mulți ani, iubirea mea! La mulți ani, Eva Maria! De șase ani de când ai venit în viața mea, mă înveți în fiecare zi iubirea adevărată, cea fără limită și necondiționată.
În fiecare zi îmi dai puterea să trec peste orice încercare oricât de grea ar fi, mă faci să trăiesc extazul de a fi mama ta, o fetiță atât de minunată, de frumoasă, de sensibilă, de înțelegătoare, de înțeleaptă, de bună, de iubitoare, dar și agonia pentru că am adus atât de multă durere în suflețelul tău, deși tu meriți atât de multă fericire.
Îți urez, iubirea mea, să fii sănătoasă, să creșți frumos, să crești drept și chiar dacă viața ti-a dat atât de devreme o încercare atât de grea, să rămâi un suflet plin de lumină și iubire, răutatea să nu-și găsească loc în inima ta, iar lacrimile de suferință de până acum să se transforme în lacrimi de fericire pentru tot restul vieții tale. Te iubesc cel mai mult pe lumea asta, cu cea mai mare iubire de pe Pământ, iubirea de MAMĂ!”, este mesajul Elenei Udrea.