Simona Halep trece prin cea mai grea perioadă a vieții sale. De când a fost depistată pozitiv cu o substanță pozitivă, a primit multe acuzații grave de la oameni din toate domeniile, dar se pare că cele mai dure vin acum de la o colegă de breaslă. Jucătoarea a avut un discurs foarte grav la adresa tenismenei.
Ruxandra Dragomir o acuză pe Simona Halep
Ruxandra Dragomir, fostă jucătoare de tenis, ex-președinte al federației de profil, a comentat situația în care se află Simona Halep. După ce constănțeanca a fost depistată pozitiv, Ruxandra a vorbit clar despre acest caz și a mărturisit că Halep nu are nicio scuză și își merită orice acuzație.
Fostul președinte al Federației Române de Tenis (FRT) spune că Halep a administrat intenționat acea substanță, susținând că nu apare în compoziția unor medicamente celebre. Consideră că orice sportiv este responsabil de faptele sale și nu admite ca Halep să fie apărată sau iertată.
„Simona Halep a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, din categoria EPO, unde pedeapsa este foarte aspră: 2-4 ani de suspendare. Din nurofen și a doua analiză, testul B, a relevat prezența aceleiași substanțe interzise.
Roxadustat nu poate fi administrat din greșeală. Nu se regăsește în nurofen sau în alte medicamente. Din păcate, sportivii poartă responsabilitatea substanțelor pe care le iau sau li se dau”, a declarat sportiva.
Ruxandra susține că Halep va fi suspendată pentru dopaj, dar ar putea primi o pedeapsă mai ușoară dacă va avea o echipă bună de avocați. Până când legea va decide ce este de făcut, consideră că nimeni nu ar trebui să acționeze emoțional, ci să accepte realitatea.
“În rest, putem reacționa sentimental și emoțional. Convingerea multora că «și alții se dopează, dar nu sunt prinși» nu scade vinovăția Simonei. Cine vrea să păstreze pe piedestal un sportiv care trișează este liber să o facă. Timpul va lămuri dacă Simona a trișat sau nu.”, a mai spus sportiva.