Când tata ne-a părăsit, inima mea s-a frânt. Aveam doar 13 ani, iar mama și cu mine am rămas singure, încercând să ne refacem viețile. Zece ani mai târziu, l-am revăzut într-un mod neașteptat, luând un autostopist de pe marginea drumului. Era el, același bărbat care ne-a abandonat, dar cu o fetiță alături. Deși timpul trecuse, cicatricile din sufletul meu nu se vindecaseră. Mă întrebam dacă această nouă întâlnire va repara ceva sau doar va adânci rănile.
Ziua în care tata a plecat a rămas întipărită în mintea mea. L-am văzut cum se îndepărtează cu mașina, lăsându-ne în urmă fără o explicație. Am alergat disperată după el, strigând: „Tată, întoarce-te!”, dar el nu s-a oprit. Mama, Maria, stătea în pragul casei noastre, incapabilă să înțeleagă ce se întâmplase. Am alergat spre ea, căutând consolare, dar am simțit cum și ea era pierdută în propriul ei șoc.
„De ce a plecat?” am întrebat-o printre lacrimi, dar răspunsul ei a fost un simplu „Nu știu, draga mea.” În acea clipă, am făcut o promisiune tăcută să fiu puternică pentru ea. Eram doar noi două, și trebuia să ne descurcăm împreună. Am supraviețuit astfel timp de zece ani, încercând să ne refacem după plecarea lui. Ne-am descurcat greu, dar eram o echipă.
Într-o seară, în timp ce mă întorceam de la muncă pe șoseaua aglomerată, soarele apunea și cerul era colorat în portocaliu și roz. Gândurile mele zburau spre lucrurile mărunte din viața mea, când am observat un bărbat și o fetiță pe marginea drumului, cerând o plimbare. Am încetinit, privindu-i mai atent. Bărbatul părea cunoscut. Am tras pe dreapta și, când i-am văzut apropiindu-se, am simțit cum sângele mi se oprește în vene. Era el, tata.
Timpul lăsase urme vizibile pe chipul său. Părul grizonat, fața obosită, dar aceiași ochi – ochii care erau și ai mei. Am ieșit din mașină, simțindu-mă nesigură. „Ai nevoie de o plimbare?” am întrebat, vocea mea tremurând. Tata s-a întors, iar zâmbetul care i se formase pe buze a dispărut când m-a recunoscut. Fetița de lângă el se uită confuză la noi. „Îl cunoști pe el, Ioana?” l-a întrebat ea.
Plimbarea a fost plină de tăcere și tensiune. M-am agățat de volan, încercând să nu-l privesc pe bărbatul care fusese odată tatăl meu. În spate, fetița cânta liniștit, fără să înțeleagă furtuna emoțională din mașină. După un timp, n-am mai putut să suport. „Spune-mi că nu e sora mea,” am spus cu voce scăzută.
„Nu e,” a răspuns tata cu un oftat. „Se numește Andreea, și nu e sora ta prin sânge.”
Am simțit o ușurare mică, dar asta nu schimba nimic. „Și cine e ea?” am continuat. Tata părea mai obosit ca niciodată. „Este fiica unei femei cu care am fost… Mama ei ne-a părăsit acum câteva luni, și eu am rămas să am grijă de ea.” Ironia nu-mi scăpa. „Așa deci,” am spus cu un râs amar. „Acum înțelegi cum e să fii părăsit?”
Cuvintele mele l-au lovit. „Am făcut greșeli, Ioana. Îmi pare rău. Încerc să repar lucrurile, dar poate e prea târziu pentru tine și mama ta.” Lacrimile mi se adunau în ochi, dar am încercat să le țin în frâu. „Ai idee cât de greu ne-a fost? Cum mama s-a străduit să fie atât mamă, cât și tată pentru mine? Știi cât de dureros a fost?”
În oglindă, am văzut chipul confuz al Andreei. Ea nu merita să fie prinsă în mijlocul acestei drame. Tata a șoptit un „Îmi pare rău” cu o voce plină de regrete. „Îmi pare rău că nu am fost acolo pentru tine. Știu că nu pot schimba trecutul.”
Am ajuns la destinație. Înainte să coboare din mașină, i-am spus: „Ai grijă de ea, de Andreea. Nu strica asta așa cum ai făcut cu noi.” Tata mi-a dat un mic semn din cap, o lacrimă căzând pe obrazul lui. „Voi avea grijă. Promit.”
După ce au plecat, am rămas singură în mașină, simțindu-mă mai ușoară, dar și golită de tot ce se acumulase în acei ani. Pentru prima dată, am realizat că nu mai aveam nevoie de aprobarea lui. Aveam propria mea viață, iar mama mea era cea mai puternică forță din universul meu.
Am pornit mașina și am zâmbit când am primit un mesaj de la mama: „Totul e bine, dragă? Ești bine?” Am răspuns simplu: „Sunt pe drum. Te iubesc.” De acum înainte, știam că familia nu este despre cei care te părăsesc, ci despre cei care rămân și te iubesc necondiționat. Iar pentru mine, mama mea era tot ce aveam nevoie.