Nu-mi permiteam să-i cumpăr fiicei mele o păpușă vorbitoare nouă de ziua ei, așa că am ales una second-hand, care părea în stare bună. Însă când păpușa a spus cuvintele înfricoșătoare „Ai promis că vei rămâne” cu vocea mamei mele, am fost forțată să mă confrunt cu un secret devastator de familie.
Eram așezată la masa din bucătărie, numărând fiecare bancnotă și fiecare monedă mică din pușculița ascunsă în dulap. Era clar că nu era suficient, dar asta nu făcea situația mai ușor de acceptat.
Aveam nevoie de genul de bani pe care nu-i mai văzusem de când soțul meu, David, plecase.
Fiecare monedă trecea printre degetele mele cu speranța că, poate, am făcut o greșeală la numărătoare. Dar nu. Douăzeci și trei de lei și șaptezeci și doi de bani. Atât aveam. Departe de suma necesară pentru păpușa vorbitoare pe care Andreea, fiica mea, o dorise atât de mult.
Visele unei fetițe de șapte ani nu ar trebui să coste atât de mult, dar iată-ne aici. Nu era doar păpușa în sine, ci și zâmbetul acela larg care i-ar fi luminat chipul când ar fi deschis cadoul. Ca mamă, ar fi trebuit să îi pot oferi asta. Dar nu puteam.
M-am lăsat pe spate în scaun, oftând adânc, și am privit la mormanul de monede ca și cum ar fi avut puterea de a se multiplica sub privirea mea insistentă.
„Nu merge așa,” am murmurat, clătinând din cap.
Privirea mi-a alunecat către frigider, unde desenul Andreei ne arăta pe amândouă, ținându-ne de mână sub un cer albastru. Ziua ei de naștere era peste două zile. Nu aveam cum să o dezamăgesc din nou.
Atunci mi-am amintit.
Zărisem o păpușă într-un magazin de vechituri, pe care îl traversam zilnic în drum spre muncă. Nu era nouă, dar părea aproape perfectă. Avea un farmec vechi, greu de găsit la jucăriile din ziua de azi.
M-am crispat la gândul de a-i da Andreei ceva second-hand, dar această păpușă era diferită, nu? Părea să aibă personalitate, iar prețul era accesibil.
Fără prea multe alte opțiuni, mi-am luat haina și am ieșit pe ușă.
Pe drumul cunoscut, gândurile mele începuseră să mă asalteze. Dacă păpușa nu funcționa? Dacă Andreea își dădea seama că nu era exact cea pe care o dorise? Vinovăția mă copleșea.
Clopoțelul de deasupra ușii magazinului a sunat când am intrat. Locul avea mirosul acela familiar de vechi și praf. Am trecut printre rafturile cu mobilă și electronice uzate, îndreptându-mă direct spre secțiunea de jucării.
Și acolo era.
Am întins mâna spre păpușă cu o grijă de parcă s-ar fi putut evapora la atingere. Avea obrajii rotunzi, rozalii, și ochii albastri strălucitori. Fundița din păr era puțin uzată, dar rochița ei era curată și bine întreținută, chiar dacă avea un aer demodat.
Era o păpușă vorbitoare, exact ce își dorise Andreea.
„Cât costă?” l-am întrebat pe vânzător, ridicând păpușa.
„E veche, dar încă bună. Cincisprezece lei,” mi-a spus el, zâmbind.
Mi s-a părut o ocazie unică. I-am dat banii și, în timp ce o împacheta, am ignorat senzația ciudată care mă învăluia.
Ziua de naștere a Andreei a sosit mai repede decât mă așteptam. Am privit-o cum despacheta cadoul, iar orice îndoială pe care o avusesem în legătură cu păpușa a dispărut când am văzut strălucirea din ochii ei.
„E perfectă, mami!” a exclamat ea, îmbrățișând păpușa. „O voi numi Raluca!”
În timp ce o pregătea pentru un ceai imaginar, am simțit o ușurare. Poate că nu eșuasem, după toate.
Apoi Andreea a apăsat butonul păpușii.
Am așteptat să aud obișnuitele fraze drăguțe, dar ce a urmat m-a înghețat.
„Ai promis că vei rămâne,” a spus păpușa, cu o voce plină de disperare.
Andreea a clipit. „Ciudat. Sună exact ca bunica.”
Sângele mi-a înghețat. Cum putea păpușa să aibă vocea mamei mele?
Seara, la cină, Andreea i-a spus bunicii: „Bunico, poți să spui ‘ai promis că vei rămâne’?”
Mama s-a oprit brusc, palidă. „De ce ai vrea să spun asta?” a întrebat ea.
„Păpușa mea o spune. Sună exact ca tine,” a răspuns Andreea zâmbind.
Mama mea s-a schimbat imediat. M-a privit cu o tristețe în ochi.
„Această păpușă… a aparținut surorii tale,” a șoptit ea. „Sora ta, Maria. Am pierdut-o când avea cinci ani. Am înregistrat acea voce ca să o păstrăm aproape.”
Inima mi s-a strâns. O poveste despre o soră de care nu știusem niciodată, o păpușă încărcată de amintiri dureroase și secrete păstrate prea mult timp.
Nu era doar o păpușă. Era un simbol al promisiunilor rupte și al durerii nespuse. Iar trecutul, chiar și bine îngropat, găsește întotdeauna o cale de a ieși la lumină.