Căsătoria Andreei începe cu un mister neașteptat atunci când socrul ei, Vasile, refuză să apară într-o poză de nuntă, lăsând-o confuză și rănită.
Hotărâtă să descopere motivul comportamentului său distant, Andreea începe să cerceteze trecutul lui Vasile. Ceea ce descoperă amenință să zdruncine relația ei cu Mihai.
Era o zi superbă. Grădina înflorise perfect pentru evenimentul nostru special, florile adăugând un aer romantic fiecărui colț. Stăteam lângă Mihai, soțul meu, cu inima bătând puternic între entuziasm și emoție. Fotografii imortalizau momentele noastre speciale, iar fiecare zâmbet pe care îl împărțeam părea să capteze o mică parte din fericirea acelei zile.
„E timpul pentru fotografia de familie!” a strigat fotograful. Tatăl lui Mihai, Vasile, stătea în apropiere, dar, în mod neașteptat, nu s-a alăturat nouă. În schimb, a murmurat ceva despre un apel important și s-a îndepărtat. Am simțit o strângere în suflet, nedumerită și puțin rănită. Aceasta nu era prima oară când Vasile părea să țină distanța.
De când îl cunoscusem, se comportase politicos, dar rece, evitând orice apropiere reală. La reuniunile de familie, găsea mereu o scuză să iasă din cameră exact când apăream și eu. Nu am înțeles niciodată motivul pentru care părea să mă evite în acest fel.
Mihai mi-a strâns mâna, observându-mi disconfortul. „Nu te îngrijora pentru tata”, a șoptit el cu voce calmă. „Uneori poate fi… greu de înțeles.” Am dat din cap, încercând să îndepărtez gândurile, dar nu mi-a fost ușor. Răceala lui Vasile apăsa constant asupra relației noastre, ca o amintire că, poate, nu eram complet acceptată de familia lui Mihai.
Fotograful ne-a îndrumat în diverse poziții, iar eu încercam să păstrez zâmbetul pe buze, deși în adâncul sufletului simțeam o neliniște tot mai mare. Era o zi a fericirii, dar mintea mea era întunecată de comportamentul inexplicabil al lui Vasile.
După sesiunea foto, ne-am amestecat printre invitați, primind felicitările și urările lor. Prietenii și familia ne-au încărcat cu zâmbete și cuvinte calde, care m-au ajutat să uit, măcar pentru un moment, incidentul. Totuși, din când în când, privirea mi se îndrepta spre Vasile, care stătea deoparte, pierdut în gânduri, cu telefonul în mână.
În ziua de după nuntă, senzația de neliniște m-a copleșit. Așezată cu Mihai în livingul nostru, la căldura șemineului, am știut că trebuie să îi vorbesc despre tatăl lui. Îi evitase întreaga zi pe mine și pe invitați, iar răceala sa devenise prea apăsătoare pentru a o ignora.
„Mihai,” i-am spus încet, privindu-l în ochi, „de ce simt că tatăl tău nu mă acceptă cu adevărat?”
Mihai părea surprins de întrebare, dar și-a recăpătat calmul rapid. A ezitat, uitându-se la mâinile lui și evitând privirea mea.
„Andreea… nu e că nu te acceptă,” a spus el, șovăind. „E doar că… el crede că ai… probleme de igienă personală.”
Cuvintele lui m-au lovit ca un fulger. M-am uitat la el, șocată. „Cum adică? Asta e absurd!”
Mihai a suspinat, jenaț. „Știu. Dar, din păcate, tata a mai spus lucruri de genul acesta… crede că… uneori miroși neplăcut.”
Rușinea și furia au urcat în mine ca un val. Îmi aminteam de comentariile vagi ale lui Mihai despre mirosul meu, care mă făcuseră, pe alocuri, nesigură. Începusem să fac duș de câteva ori pe zi, aplicam deodorant obsesiv și chiar întrebam, pe ascuns, prietenii dacă miroseam neplăcut. Toți mă asigurau că nu era cazul, ba chiar spuneau că sunt exagerat de atentă la igienă.
Înainte să pot răspunde, Mihai a continuat: „Mai e ceva… Tata a făcut același lucru și cu mama mea. A folosit asta ca o metodă bizară de a se asigura că ea îi va fi fidelă.”
Am simțit un fior pe șira spinării. „Cum adică, Mihai? Ce vrei să spui?”
„Credea că, dacă o femeie se simte nesigură și vulnerabilă din cauza igienei, va rămâne loială, mereu preocupată de soțul ei și de relația lor”, a explicat Mihai, cu vocea încărcată de rușine.
„Andreea, îmi pare rău că nu am realizat mai devreme. Te iubesc și îmi dau seama că am lăsat prejudecățile tatălui meu să ne umbrească viața.”
L-am privit cu hotărâre. „Nu putem lăsa acest lucru să continue, Mihai. Trebuie să stabilim limite clare.”
Mihai a dat din cap, mai hotărât ca oricând. „Ai dreptate. Vom merge să-i vorbim.”
A doua dimineață, am mers împreună la casa lui Vasile, amândoi pregătiți să-i cerem socoteală. Când ne-a deschis ușa, era clar că nu înțelege de ce veniserăm atât de devreme.
„Tată, trebuie să vorbim”, a spus Mihai, iar vocea lui era fermă. Am intrat în sufragerie, iar Mihai a început să-i explice cum aflase despre metoda sa de a manipula prin crearea unui complex.
„Nu e corect ceea ce faci, tata. Ai încercat aceeași manipulare cu Andreea, iar asta nu e ceva ce vom accepta.”
Vasile l-a privit îndârjit. „Mihai, ai grijă, crezi că faci bine, dar faci o greșeală.”
„Nu, tata. Greșeala a fost că am permis acestei manipulări să afecteze relația mea. Andreea merită respect, iar noi merităm liniștea unei familii fără toxicitate.”
Mihai și-a întărit vocea, iar eu l-am privit cu recunoștință. Începusem împreună pe un drum plin de speranță, dar și cu provocări de înfruntat. În acea zi, am plecat de la casa lui Vasile simțind că aveam parte de un nou început, unul eliberat de orice manipulare și control.
Ajunși acasă, Mihai m-a întrebat cu blândețe: „Ești bine, Andreea?”
I-am zâmbit, luându-l de mână. „Sunt bine, Mihai. Îți mulțumesc că ai stat alături de mine.”
Ne-am privit cu afecțiune, știind că, împreună, suntem puternici. Am înfruntat obstacolul acesta uniți, iar iubirea noastră a ieșit întărită. Amândoi eram hotărâți să ne construim o viață în care respectul și iubirea să fie fundamentele, protejându-ne căsnicia de orice influență toxică.