Mesaje emoționante după moartea actorului Teodor Corban

Actorul Teodor Corban a murit marți, la vârsta de 65 de ani. Anunțul decesului a fost făcut de teatrologul Oltița Cîntec pe contul său de Facebook. Potrivit unor relatări de presă, artistul ar fi suferit de leucemie.

“S-a stins Teodor Corban. Actorul. Cel pe care-l ştie toată lumea din ‘Aferim’, unde juca rolul principal, zapciul Costandin. Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativă. O producţie laureată cu Ursul de Aur la Berlin şi cu o grămadă de Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestaţia lui Teo, cum i se adresau apropiaţii. (…) Drum lin către stele, Teodor Corban! Îţi simţim deja lipsa”, a scris teatrologul.

„E o dimineaţă foarte tristă pentru că a plecat dintre noi într-o altă lume, în altă dimensiune Teo Corban, un actor de teatru şi de film, un actor care încă mai avea foarte multe de spus din perspectiva personajelor pe care le-ar fi putut întruchipa. Omul, plin de umor dar cu un umor mucalit şi o inteligenţă şi ironie fină, sclipitoare în aceeaşi măsură, care se puteau vedea şi pe scenă. S-a dus printre stele, unde va străluci cu certitudine şi în continuare. Dumnezeu să-l odihnească şi condoleanţe familiei!”, a declarat, pentru AGERPRES, teatrologul Oltiţa Cîntic, directorul artistic al Teatrului „Luceafărul” din Iaşi.

Regizorul Cristian Hadji Culea, directorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi consideră o pierdere trecerea în nefiinţă a actorului Teodor Corban.

„Pentru teatrul nostru e o pierdere inexprimabilă. E un mare actor care a marcat teatrul din Iaşi, teatrul contemporan. E o pierdere uriaşă pentru filmul şi teatrul românesc”, a declarat Cristian Hadji Culea, directorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Tenorul Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional Iaşi a declarat că Teo Corban a reprezentat şi reprezintă în continuare un simbol de muncă, seriozitate şi profesionalism.

„Fără doar şi poate este una dintre cele mai triste veşti ale acestui an. Este o pierdere imensă nu doar Naţionalul ieşean ci pentru întreaga cultură românească, unul dintre cei mai talentaţi, unul dintre cei mai smeriţi şi iubiţi actori ai României. Astăzi a plecat să joace pe marea scenă a veşniciei. Pentru noi a fost o adevărată încântare să-l avem în trupa Ateneului. Ultima premieră a fost pe scena Ateneului alături de bunul său prieten Ticu Puşcaşu. Cu siguranţă noi îi vom păstra o memorie vie şi o amintire frumoasă”, a declarat tenorul Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional Iaşi.

Moartea îndrăgitului actor ieşean Teodor Corban nu a trecut neobservată nici în spaţiul virtual. În doar câteva ore apropiaţii şi fanii au scris pe pagina sa de socializare sute de mesaje de condoleanţe.

Născut pe 28 aprilie 1957, Teodor Corban Teodor a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1985 la clasa profesorilor Dem Rădulescu – Dragoș Galgoțiu.

Între 1985 și 1988 a fost actor pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanța. Din 1989 a jucat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.