Soțul meu mi-a oferit un MOP cu ocazia aniversării noastre de 10 ani, în timp ce sora lui râdea de situație. La scurt timp după aceea, karma a lovit cu un impact neașteptat.

Era aniversarea noastră de 10 ani, iar soțul meu, Radu, organizase o petrecere extravagantă. O celebrare a dragostei, așa cum a numit-o. Dar în timp ce stăteam acolo, cu un zâmbet forțat pe față, nu puteam să nu simt o frică rece în adâncul stomacului…

„O, Maria, draga mea!” vocea stridentă a soției fratelui meu, Anca, a străbătut agitația. Se îndrepta spre mine, agitand în aer încheietura mâinii. Brățara de aur pe care i-o dăduse Radu luna trecută strălucea pe mâna ei.

„Nu-i așa că petrecerea aceasta este divină? Radu chiar s-a depășit!”

„E minunată,” am mințit cu dinții strânși.

Anca s-a apropiat de mine, suflând a șampanie scumpă. „Nu pot să aștept să văd ce ți-a pregătit,” a șoptit ea teatral. „Trebuie să fie spectaculos ca să depășească acest mic trinket,” a sunat brățara din nou.

Înainte să apuc să răspund, vocea puternică a lui Radu a tăcut sala. „Toată lumea, dacă aș putea să am atenția voastră, vă rog!”

Inima îmi bătea cu putere în timp ce se apropia de mine, ținând un mare cadou împachetat. Aceasta era momentul pe care l-așteptam cu nerăbdare toată noaptea.

„Maria, la mulți ani, iubito!” a anunțat Radu.

Cu mâinile tremurând, am luat cutia și am desfăcut hârtiile de împachetare.

În interiorul cutiei era un MOP. Nou, din plastic alb strălucitor.

Pentru o clipă, am crezut că visez. Dar apoi râsul de hienă al Ancăi a sfărâmat tăcerea și realitatea a căzut peste mine ca un duș rece.

„Ce… ce este asta?” am balbăit, uitându-mă la Radu.

Râsul Ancăi s-a făcut și mai puternic. „Oh, Radu! Ce cadou frumos pentru soția ta frumoasă!”

Am strâns puternic mânerul mopului. „E o glumă proastă, nu?”

„Desigur că e,” a chicotit Radu. „Cadoul adevărat vine mai târziu.”

Dar am văzut adevărul din ochii lui. Nu era o glumă. Asta era cum mă vedea… menajera lui personală.

„Spune-mi acum. Care e cadoul adevărat, Radu?”

„Eu… ei bine… e o surpriză.”

Râsul Ancăi a atins o intensitate maximă. „Oh, asta e prea bun! Maria, draga mea, nu te mai uita așa de posomorâtă. Cel puțin acum ai instrumentul potrivit pentru muncă!”

Ceva din interiorul meu s-a rupt. Zece ani de resentimente, de a mă simți invizibilă și subestimată, au explodat într-o clipă. Fără un cuvânt, m-am întors pe călcâie și am mers spre ușa din față.

„Maria?” a strigat Radu după mine. „Ce faci?”

L-am ignorat, împingându-mă prin invitații șocați până am ajuns la alee. Acolo stătea mașina sport preferată a lui Radu, cu care petrecea mai mult timp decât cu mine.

„Maria!” Vocea lui Radu era acum frenetică. „Oprește-te!”

Dar eu nu mai aveam de gând să mă opresc. Cu toată forța mea, am lovit cu mopul de parbriz. Acesta s-a spart cu un zgomot satisfăcător.

S-au auzit oftaturi în spatele meu. Fața lui Radu s-a făcut palidă în timp ce alerga spre mașina lui dragă.

„Ce naiba?!” a strigat el.

Am aruncat mopul la picioarele lui, cu o voce ciudat de calmă. „La mulți ani și ție, dragule. Sper să te bucuri de cadoul tău la fel de mult cum m-am bucurat eu de al meu.”

M-am întors în casă, împingându-mă pe lângă oaspeții gânditori. Râsul Ancăi se stinsese în sfârșit, înlocuit de șoapte scandalizate.

„Ai văzut asta?”

„A înnebunit!”

„Vai de Radu…”

Am trântit ușa dormitorului în urma mea, tot corpul meu tremurând. Cum ajunsesem aici? Când s-a transformat relația noastră în… asta?

Deodată, un zgomot puternic de afară m-a făcut să tresar. M-am uitat pe fereastră și am rămas fără cuvinte. Karma își făcuse magia.

Unul dintre ghivecele grele din beton se răsturnase inexplicabil, căzând exact pe mașina lui Radu. Capota era căzută, iar vopseaua odată perfectă era distrusă de nerecunoscut.

Karma, se părea, lucra în moduri misterioase. Dar nu se terminase încă.

M-am dus la parter, atrasă de vocile ridicate. Anca era în hol, fața ei contorsionată de furie în timp ce striga în telefon.

„Ce vrei să spui că contul meu este înghețat?! Trebuie să fie o greșeală! Am nevoie de acces la acele fonduri imediat!”

Se plimba frenetic, suficient de furioasă, cu aerele ei anterioare evaporându-se ca roua dimineții. „Nu, nu înțelegi. Am plăți de făcut. Oameni importanți așteaptă banii lor. Nu poți să-mi faci asta.”

Am zărit privirea lui Radu dincolo de cameră. Părea șocat, uitându-se între sora lui distrusă și mine. Pentru o clipă, aproape că mi-a părut rău de el. Aproape.

Chiar atunci, o veche prietenă de familie, Laura, s-a apropiat de mine cu ezitare. „Maria,” a spus ea cu o voce joasă. „Este ceva ce trebuie să știi.”

Stomacul meu s-a strâns. „Ce este?”

Laura a aruncat o privire în jur nervos înainte de a continua. „Am… am auzit-o pe Radu vorbind săptămâna trecută. S-a întâlnit cu un avocat specializat în divorț.”

Pământul părea să se înclini sub mine. „Ce?”

Laura a dat din cap cu o grimă. „Îmi pare rău, Maria. Am crezut că meriți să știi. A avut deja actele pregătite.”

Piesele s-au aliniat în mod sinistru. Mopul nu era doar o gafă… era un mesaj. Voia să mă umilească, să mă facă să mă simt mică înainte de a da lovitura finală.

„Mulțumesc că mi-ai spus, Laura,” am spus, ținându-mi lacrimile în frâu. „Dacă mă scuzi, am de lucru.”

În noaptea aceea, în timp ce Radu vorbea la telefon certându-se cu compania lui de asigurări, am intrat în biroul nostru de acasă. Mâinile îmi tremurau ușor în timp ce porneam calculatorul și accesam înregistrările noastre financiare.

Ceea ce am găsit m-a lăsat fără suflare. Casa — cea de care Radu era atât de mândru — era în întregime pe numele meu.

Îmi aminteam că am semnat actele cu ani în urmă, gândindu-mă că era doar o formalitate pe care Radu mă rugase să o fac în timp ce el era ocupat cu „afacerile”. În acel moment, realizez că toate acele „afaceri” erau doar o acoperire pentru a-și ascunde adevărul.

M-am așezat cu spatele în colțul scaunului, surâzând. Acum aveam controlul asupra soartei mele. Iar în loc să aștept sfârșitul, am decis să pun eu capăt.

Am intrat în aplicația de mesagerie și am scris un mesaj scurt dar eficient: „Radu, te rog să vii în birou. Vrem să discutăm.”

Niciunul dintre noi nu am realizat atunci, dar ceasul ticăia. O să încep o nouă viață, iar mopul lui Radu nu va face decât să mă ajute să curăț resturile unei căsnicii distruse.