Recent, mama m-a sunat si m-a rugat sa imi iau toate lucrurile din apartamentul ei.
— Abia ne mai putem misca din cauza lucrurilor tale, — mi-a spus ea.
Aceasta conversatie a avut loc la scurt timp dupa ce am refuzat sa ii dau bani fratelui meu, Alexandru, pentru avansul unui apartament. Nu sa ii imprumut, ci sa ii dau, pentru ca stiu foarte bine ca nu mi i-ar fi returnat niciodata.
Dupa refuzul meu, Alexandru a iesit furios din apartamentul meu. Era convins ca ii voi da toate economiile mele doar pentru ca el are familie si copii, iar eu nu. Simt nevoia sa vorbesc despre asta, pentru ca mi se pare nedrept modul in care ma trateaza familia mea, mai ales chiar inainte de sarbatori.
Cand m-am mutat la Bucuresti pentru a studia, am inceput imediat sa lucrez part-time. La inceput am stat intr-un camin, apoi am inchiriat un apartament impreuna cu o prietena. Nu am vrut sa depind de parinti, asa ca am incercat nu doar sa ma intretin singura, ci si sa o ajut pe mama mea. Ea nu a acceptat niciodata bani direct de la mine, dar intotdeauna imi cerea sa ii aduc ceva util – haine, incaltaminte, lucruri pentru casa. Si in ceea ce priveste alimentele, de fiecare data cand mergeam in vizita, veneam cu sacose pline.
Mama mea locuieste intr-un apartament cu trei camere impreuna cu Alexandru. Tatal nostru a murit acum trei ani. Fratele meu nu a fost niciodata interesat de invatatura. Dupa ce a terminat liceul, a plecat sa lucreze in Spania, dar singurul lucru pe care a reusit sa-l cumpere in tot acest timp a fost o masina veche. Dupa ce s-a intors, a inceput sa lucreze ca taximetrist.
Mai tarziu, s-a casatorit si si-a adus sotia, Elena, sa locuiasca in apartamentul mamei noastre. Ei aveau mereu probleme financiare, pentru ca Alexandru traia de pe o zi pe alta. De indata ce primeau salariul, il cheltuiau complet. Atat mama mea, cat si parintii Elenei ii ajutau constant cu bani. Alexandru stia ca intotdeauna va avea cine sa il sprijine, asa ca nu a incercat niciodata sa castige mai mult sau sa isi imbunatateasca situatia financiara.
Acum, Alexandru si Elena au doi copii, iar al treilea este pe drum. Au decis ca apartamentul mamei mele a devenit prea mic si au inceput sa se gandeasca la cumpararea unei locuinte proprii. Eu, pe de alta parte, locuiesc cu prietenul meu, Radu, intr-un apartament inchiriat. Planuim sa ne casatorim, dar am decis sa amanam nunta pentru o perioada mai potrivita. Venitul nostru este stabil – Radu lucreaza ca programator, iar eu administrez mai multe magazine online.
Nu cheltuim bani pe lucruri inutile, ci economisim pentru o casa, astfel incat, dupa casatorie, sa putem locui independent. Mama mea stia despre planurile noastre, dar tot i-a sugerat lui Alexandru ca ar putea sa imi ceara ajutorul.
— Vor sa cumpere un apartament, dar nu au bani pentru avans, — mi-a spus mama mea.
Cand Alexandru a venit la mine si mi-a spus direct ca are nevoie de bani, am refuzat. A fost furios. Credea ca sunt obligata sa il ajut doar pentru ca el are familie, iar eu nu.
Mai tarziu, mama mea m-a sunat si mi-a spus:
— Nu ai deloc constiinta. Nu vezi cat de greu ii este lui Alexandru? Este fratele tau, ai fi putut sa il ajuti. Mereu te gandesti doar la tine.
Apoi a adaugat:
— Ia-ti lucrurile din apartamentul nostru. Nu ne mai putem misca din cauza lor. Si nici macar sa nu vii de Craciun. Alexandru este suparat pe tine, iar eu nici nu vreau sa te vad.
Nu am discutat. Imi voi lua lucrurile si le voi gasi un loc in apartamentul pe care il inchiriem. Iar cand Radu si cu mine ne vom cumpara propria casa, le voi muta acolo.
As fi putut sa ii imprumut bani fratelui meu, dar stiu ca nu mi i-ar fi returnat niciodata. Si nici macar nu a cerut un imprumut – se astepta pur si simplu sa ii dau toate economiile mele.
Doar pentru ca are copii…
Poate ca unii ar spune ca sunt egoista. Dar, dupa atatia ani in care am muncit din greu pentru a avea stabilitate financiara, consider ca nu este corect sa fiu fortata sa sustin pe cineva care nu a facut niciodata eforturi reale pentru a-si imbunatati viata. Este nedrept sa mi se reproseze ca nu ofer tot ce am doar pentru ca fratele meu nu a fost niciodata responsabil.
Cum ati fi reactionat voi intr-o astfel de situatie?