După ce soțul ei a părăsit-o, Elena și-a pierdut complet mințile din cauza durerii. Îl iubea enorm pe Alexandru, nu își putea imagina viața fără el, iar el, fără să stea pe gânduri, a schimbat-o pe libertate—libertatea de a nu avea copii și responsabilități.
Alexandru a propus să plătească pensia alimentară doar ca să nu fie obligat să-și vadă copiii, în timp ce Elena, într-o naivitate prostească, făcea crize isterice pe scara blocului. Copiii au fost martori la toate acestea și, probabil, simțeau doar rușine.
La început, Elena și-a descărcat furia pe familie și colegi, dar mai târziu s-a alăturat unui grup de colegi care obișnuiau să bea mult și și-a petrecut serile cu ei. Și-a neglijat complet copiii.
Matei avea deja 13 ani, putea să-și încălzească singur mâncarea sau să comande ceva online. Dar îmi făceam mari griji pentru Maria, care avea doar șapte ani.
Fratele ei avea grijă de ea—o ducea la școală, o hrănea cu produse de patiserie de la cantină—dar era normal așa ceva?
Certurile cu sora mea nu duceau nicăieri. Ea continua să bea, devenea agresivă și ne cerea să o lăsăm în pace, pe ea și pe copii. Am vorbit cu părinții noștri despre situație și împreună am luat o decizie radicală.
Pentru a preveni ca Elena să își piardă drepturile părintești și să-și ducă copiii în prăpastie alături de ea, i-am luat pe nepoțelul și nepoata mea să locuiască cu mine, în timp ce părinții noștri au dus-o pe mama lor la o clinică de reabilitare.
Elena a fost nevoită să stea în spital timp de cinci luni pentru a depăși dependența de alcool și pentru a face față durerii despărțirii. Între timp, eu am avut grijă de copiii ei.
La început, a fost extrem de greu. Matei și Maria erau confuzi, speriați și nesiguri de ce avea să se întâmple. În fiecare seară, înainte de culcare, încercam să le ofer liniște și siguranță, spunându-le povești și asigurându-i că mama lor se va întoarce schimbată.
Maria adormea cu o jucărie de pluș strânsă la piept, iar Matei încerca să fie puternic, deși ochii lui trădau o tristețe profundă. Era un copil care fusese forțat să crească prea repede.
Cu timpul, însă, lucrurile s-au schimbat. Începuseră să râdă din nou, să se bucure de lucrurile mici. Iar eu, deși nu eram mama lor, mă simțeam din ce în ce mai legată de ei. În sufletul meu, deveniseră ca ai mei.
Când Elena s-a întors acasă, era o femeie diferită. Nu mai era prăbușită sub greutatea durerii, ci părea mai puternică, mai conștientă de greșelile făcute. Cu toate acestea, readaptarea nu a fost ușoară. Matei o privea cu scepticism, iar Maria era timidă în prezența ei.
— Vreau să îmi recâștig copiii, a spus într-o seară, privindu-mă cu sinceritate. Dar nu vreau să-i forțez să mă accepte imediat. Ai fost alături de ei în tot acest timp, iar eu nu pot decât să îți mulțumesc.
Atunci i-am propus să locuim împreună. Nu voiam ca cei mici să treacă printr-o altă schimbare bruscă. Și, spre surprinderea mea, Elena a fost de acord.
Nu cred că eu și sora mea am fost vreodată atât de apropiate cum suntem acum. În copilărie, împărțeam aceeași cameră și ne certam constant, dar acum trăim în armonie, relația noastră este mai bună ca niciodată, și, pentru moment, nu am nicio intenție de a mă muta.
Au trecut câțiva ani de atunci. Maria și Matei au crescut, iar Elena s-a transformat complet. Nu mai este femeia care și-a pierdut drumul, ci o mamă devotată care și-a învățat lecțiile și și-a pus viața în ordine.
Iar eu? Eu am câștigat o familie mai unită decât a fost vreodată. Și știu acum că, indiferent ce ne-ar aduce viitorul, vom rămâne împreună, sprijinindu-ne unii pe alții.