Cutremur DEVASTATOR în Turcia. Mai mulți oameni și-au pierdut viața

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Cutremur imens in Turcia
Cel puţin 15 persoane au murit în provinciile turce Osmaniye (sud) şi Sanliurfa (sud-est) după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit această regiune, au anunţat luni guvernatorii celor două provincii, potrivit AFP.

Zece persoane au murit în provincia Urfa, a declarat guvernatorul acesteia Salih Ayhan pentru televiziunea turcă NTV, după ce agenţia de stat Anadolu a raportat un bilanţ iniţial de cinci morţi în provincia Osmaniye.

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Seismul a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri.

Un alt cutremur cu magnitudinea 6,7 s-a produs în centrul Turciei la orele 04.28 (01.28 GMT), la o adâncime de 9,9 kilometri, potrivit USGS.

Seismele au fost resimţite în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru.
Situată în zona unor plăci tectonice importante, Turcia este afectată deseori de cutremure.