Cufundat în gândurile lui sumbre, băiatul, trecând pe lângă un magazin, a zărit cu coada ochiului o bătrânică sprijinită de perete. Respira cu greu, încercând cu disperare să ceară ajutor, dar durerea din piept nu o lăsa să scoată un sunet. Radu abia a reușit să o prindă de mânecă la timp.
— „Ce aveți?”
— „Pastile… în geanta neagră… buzunarul mic din lateral…” a rostit cu greu femeia.
Băiatul a găsit rapid medicamentele și, oferindu-i o pastilă, i-a propus să se așeze pe o bancă.
— „Hai să vă ajut. Nu vă grăbiți, respirați adânc, că nu arătați deloc bine. Poate ar fi mai bine să sun la ambulanță?”
În loc de răspuns, bătrâna a clătinat din cap:
— „Nu e nevoie, dragul meu, o să-mi treacă imediat. Mulțumesc că m-ai ajutat… eram în drum spre o vizită, am cumpărat multe bunătăți. M-am obosit, firește… și uite ce s-a întâmplat. Dacă nu te grăbești, m-ai putea conduce puțin, și de acolo mă descurc singură.”
Luându-i pungile grele, Radu a spus:
— „Bine, dar vă duc până în fața blocului, nu se știe niciodată. Dar de ce nu ați sunat pe cineva din familie să vină să vă ia?”
Femeia s-a bătut ușor pe buzunare și a răspuns cu tristețe:
— „Aș fi sunat cu drag, dar memoria nu mă mai ajută, și-am uitat telefonul acasă.”
Băiatul a vrut să sune de pe mobilul lui, dar bătrâna l-a oprit:
— „Nu-i nevoie, să fie o surpriză.”
Radu a dat din cap și a continuat să meargă, cu pungile într-o mână și sprijinind-o cu cealaltă.
Pe drum nu au vorbit prea mult, doar că, din când în când, el o întreba cum se simte. Până când bătrânica s-a oprit brusc, s-a uitat atent în ochii lui și a spus:
— „Te macină ceva… Văd oamenii dintr-o privire. Tu ai o povară pe suflet.”
Radu a ezitat, apoi a răspuns:
— „Aveți dreptate. Îmi caut mama. A dispărut acum douăzeci de ani. Tatăl meu spune că ne-a părăsit, dar eu am îndoieli.”
Bătrâna a oftat:
— „Dacă așa va hotărî soarta, o veți revedea. Poate chiar foarte curând.”
Apoi a arătat spre un bloc și a spus:
— „Am ajuns, dragul meu. Și te temeai că nu voi avea putere! Pentru cei dragi, aș merge și la capătul lumii. Nu vrei să intri un pic? Ai făcut o faptă bună, ai ajutat o pensionară. E păcat să nu te servesc cu un ceai.”
Radu s-a fâstâcit, dar apoi a acceptat:
— „Bine, dar nu stau mult. Am întâlnire cu tata mai târziu.”
Bătrâna l-a privit din nou și a zis cu blândețe:
— „După ce bei ceaiul nostru, sufletul ți se va liniști. Și nu vei mai gândi atât de rău despre tatăl tău, îți promit eu.”
Au urcat la etajul doi, bătrâna a sunat la ușă, iar ei au așteptat.
Și când ușa s-a deschis, Radu A ÎNCREMENIT…
În prag stătea o femeie cu părul cărunt, dar chipul ei păstra contururi familiare, ca o amintire dintr-un vis din copilărie. Ochii – verzi, adânci – erau identici cu ai lui.
Femeia a dus o mână la gură și a făcut un pas înapoi.
— „Radu?…”
Vocea aceea. O voce pe care nu o mai auzise de când era copil. Dar pe care sufletul lui nu o uitase niciodată.
— „Mamă?…” a șoptit el.
Bătrâna de lângă el a zâmbit și a pășit în casă cu calm, lăsându-i în urmă. Radu a rămas în prag, neputincios, cu lacrimile curgându-i pe obraji. Femeia din fața lui a întins mâinile tremurânde.
— „Nu știam… nu știam că ai să vii…”
— „De ce? Unde ai fost? Timp de douăzeci de ani…?”
— „Nu aici…” a șoptit ea. „Am plecat să te salvez. De el. De adevăr.”
— „De tata?”
Femeia a clătinat din cap și, cu glas stins, a spus:
— „Tatăl tău nu e omul care ți s-a prezentat toată viața. A fost implicat în lucruri periculoase. M-a obligat să dispar. A vrut să mă facă uitată. Dar ea…” – și a arătat spre bătrâna care deja fierbea ceaiul în bucătărie – „m-a ajutat. Mi-a dat un nou nume. O nouă viață. Și promisiunea că într-o zi te voi revedea.”
Radu nu mai putea rosti nimic. Avea în față răspunsurile pe care le așteptase toată viața. Dar odată cu ele, și începutul unei alte povești. Mai întunecate. Mai periculoase.
Bătrâna a venit cu ceaiul și i-a întins cana:
— „Ți-am spus că sufletul tău se va liniști.”
— „Cine sunteți, de fapt?” a întrebat Radu.
— „Cea care păstrează legătura dintre ce a fost și ce urmează.”
Pe fundul ceștii, când a terminat ceaiul, Radu a zărit ceva scris cu frunze de ceai:
„Pregătește-te.”
Și, pentru prima oară în viața lui, a înțeles că ziua în care și-a găsit mama nu era sfârșitul căutării, ci începutul unei lupte.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.