O fată s-a căsătorit cu un bătrân bogat — și abia aștepta ca acesta să “dea ortul popii”… Dar când bătrânul a trecut în lumea cealaltă, s-a întâmplat ceva pur și simplu de necrezut!…
Rita știa dintotdeauna că va trăi frumos. Nu se vedea în monotonia zilnică, într-o casă sărăcăcioasă sau cu un soț care nu i-ar fi putut îndeplini capriciile. Mereu își dorise mai mult — rochii luxoase, strălucirea pietrelor prețioase, vacanțe în stațiuni unde șampania curge râuri. Și cel mai important — ca toate acestea să-i pice fără cel mai mic efort. Nu avea nici îndoieli, nici remușcări. Pur și simplu știa: viața oferă oportunități celor care nu se tem să le ia.
Și iată că soarta i-a oferit în sfârșit o șansă sigură — un bărbat în vârstă bogat cu un statut solid și o avere impresionantă. El avea deja mult peste șaizeci de ani, iar ea — doar treizeci. Și ce dacă? Știa că nu va trebui să rabde mult. Timpul va rezolva totul. A intrat în viața lui ca o adiere de primăvară, ușoară, proaspătă, strălucitoare. Saveliu, fermecat de tinerețea ei, a căzut imediat în capcană.
— Rita dragă, cui să las eu toate astea dacă nu ție? — spunea el adesea, mângâindu-i palma fină cu mâna lui ridată.
— Tu ești cel mai de preț pentru mine, dragul meu, — ciripea ea, atingându-i ușor umărul.
Iar în interior, număra zilele cu sânge rece. Nu mai avea mult de așteptat.
Și iată că într-o zi “iubitul” ei bunic nu s-a mai trezit. Totul s-a întâmplat exact așa cum prevăzuse ea. Lacrimile la înmormântare au fost teatrale, iar hainele de doliu — perfect alese. Juca rolul văduvei îndoliate și aproape că simțea deja gustul dulce al victoriei.
Dar când în sală s-au adunat avocații și moștenitorii pentru a anunța ultima voință a defunctului, Rita a simțit deodată un fior rece. Ceva nu era în regulă…
Cuvintele testamentului i-au șocat pe toți. Dar cel mai mult — pe ea însăși 📖
CONTINUAREA 👇
În ceea ce privește proprietățile mele imobiliare, conturile bancare și acțiunile la companiile pe care le dețin, acestea vor fi împărțite după cum urmează…” avocatul făcu o pauză, privind direct spre Rita.
Ea își ținea respirația, obrazul ei perfect machiat contrastând puternic cu paloarea subită care o cuprinsese.
„Întreaga mea avere va fi transferată în administrarea Fundației Saveliu Petrov pentru Copiii Abandonați, cu excepția sumei de 10.000 de euro care îi va reveni soției mele, Rita Petrov, pentru cheltuielile immediate.”
Un murmur de uimire străbătu încăperea. Rita simți cum podeaua se clatină sub picioarele ei. Zece mii de euro? După toate sacrificiile ei, după toate nopțile petrecute lângă un bătrân care sforăia și cerea atenție constantă? Doar atât?
„Acest aranjament,” continuă avocatul imperturbabil, „va intra în vigoare imediat, cu mențiunea că vila din care doamna Petrov a făcut locuința ei în ultimii doi ani îi va fi disponibilă pentru încă trei luni, timp în care va trebui să își găsească altă locuință.”
Rita se ridică brusc, tremurând de furie și șoc.
„Imposibil! Trebuie să existe o greșeală! Saveliu mi-a promis totul! Chiar el mi-a spus…”
„Doamnă Petrov,” interveni avocatul calm, „nu există nicio greșeală. Testamentul a fost redactat acum șase luni și semnat în prezența a trei martori. Este perfect legal și incontestabil.”
„Dar eu sunt soția lui!” strigă ea, lacrimile începând să-i curgă și distrugându-i machiajul perfect. „Am drepturi!”
„Într-adevăr, aveți drepturile prevăzute de lege, care au fost respectate prin această sumă. Conform contractului prenupțial pe care l-ați semnat înainte de căsătorie, nu aveți dreptul la mai mult.”
Rita se prăbuși înapoi pe scaun, mintea ei învârtindu-se haotic. Contractul prenupțial… îl semnase aproape fără să citească, atât de sigură era că bătrânul nu va schimba testamentul anterior în care ea era principala beneficiară.
„Mai există un element al testamentului,” adăugă avocatul, scoțând un plic sigilat. „Domnul Petrov a lăsat această scrisoare pentru dumneavoastră, cu instrucțiuni să vă fie înmânată după citirea testamentului.”
Cu mâini tremurânde, Rita deschise plicul și începu să citească.
„Draga mea Rita,
Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că am părăsit această lume și că tocmai ai aflat despre decizia mea privind averea mea. Sunt sigur că ești șocată și furioasă, și îți înțeleg perfect sentimentele.
Vreau să știi că am fost conștient de la bun început despre motivele pentru care te-ai căsătorit cu mine. Nu sunt naiv, draga mea. La vârsta mea, am învățat să văd prin fațadele oamenilor. Am știut că aștepți cu nerăbdare ziua când voi muri pentru a te bucura de averea mea.
Dar, surprinzător, nu te condamn pentru asta. Viața m-a învățat că fiecare face ceea ce consideră necesar pentru a supraviețui și a prospera. Tu ai ales această cale, iar eu am ales să îți permit să crezi că vei reuși.
De ce? Pentru că ultimii doi ani alături de tine, chiar dacă bazați pe o minciună, au fost plăcuți. Atenția ta falsă a fost mai reconfortantă decât singurătatea mea anterioară. Ai fost un actor excelent, iar eu am apreciat spectacolul.
Poate te întrebi cum am aflat adevărul. Ei bine, tehnologia modernă face minuni. Mesajele tale către prietenele tale, în care râdeai de ‘bătrânul care nu mai termină odată’, planurile tale detaliate despre cum vei cheltui banii mei după moartea mea – toate acestea au ajuns la mine. Nu-ți face griji cum – detaliile nu mai contează acum.
Dar vreau să-ți ofer un ultim cadou, mai valoros decât banii pe care i-ai sperat: o lecție. Învață că viața construită pe înșelăciune aduce doar dezamăgire. Cele 10.000 de euro sunt suficiente pentru un nou început. Folosește-i înțelept.
Iar copiii care vor beneficia de averea mea vor învăța, sper, că există și generozitate în această lume, nu doar interes.
Cu sinceritate, Saveliu”
Rita lăsă scrisoarea să-i cadă din mâini. Simți privirile tuturor asupra ei – unele triumfătoare, altele compătimitoare. Ieși din încăpere împleticindu-se, fără să se uite înapoi.
Acasă – în vila care nu mai era a ei – Rita se prăbuși pe canapeaua din piele albă care costase cât un apartament mic. Cum se putuse întâmpla asta? Cum de fusese atât de sigură, atât de neglijentă?
Privirea ei se opri pe fotografia de pe perete, cea de la nunta lor. Saveliu zâmbea enigmatic, iar ea – radios, sigură de victoria ei. Abia acum observă privirea lui – nu a unui bătrân naiv, ci a unui vulpoi experimentat care știa exact ce joc se juca.
Zilele următoare, Rita trăi în ceață. Prietenele care o invidiaseră pentru norocul ei dispărură brusc. Creditele pentru diverse bijuterii și haine de designer deveniră urgent de plătit. Proprietarii magazinelor de lux, care îi deschideau ușile cu zâmbete largi știind cine era soțul ei, acum abia dacă o recunoșteau.
Disperată, Rita începu să vândă din cadourile primite de la Saveliu. Un ceas, câteva bijuterii, o haină de blană – toate dispărură pentru sume mult mai mici decât valorau. Dar banii se terminau rapid.
După o lună, când tocmai se pregătea să părăsească vila, soneria ușii se auzi. Era Mihail, avocatul lui Saveliu, cu un dosar subțire în mână.
„Doamnă Petrov, am venit să discut ultima parte a aranjamentelor testamentare.”
„Mai e ceva de discutat?” întrebă Rita amărâtă. „Credeam că mi-ați comunicat deja totul.”
„Nu chiar,” zâmbi Mihail enigmatic. „Există o clauză suplimentară care devine activă după o lună de la deces.”
„Ce clauză?” întrebă Rita, simțind cum speranța îi înflorește din nou în piept. Poate Saveliu își bătuse joc de ea doar temporar? Poate totuși…
„Domnul Petrov a specificat că, după o lună, vi se va oferi un loc de muncă în cadrul Fundației sale. Un rol administrativ, bine plătit, cu condiția să lucrați efectiv, opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână.”
Rita rămase mută de uimire.
„De ce ar face asta? De ce mi-ar oferi o slujbă după… după tot ce a scris în scrisoare?”
Mihail ridică din umeri.
„Cred că răspunsul se află în acest plic.” El îi înmână un alt plic, similar cu primul.
Rita îl deschise cu mâini tremurânde.
„Rita,
Dacă citești această a doua scrisoare, înseamnă că nu ai fugit încă, abandonând totul. Înseamnă că încă ești aici, încercând să te descurci.
Îți ofer acest loc de muncă nu ca o răzbunare sau umilință, ci ca o oportunitate. În cei doi ani cât ai fost soția mea, am observat că, dincolo de lăcomie și manipulare, există și calități în tine: inteligență, eficiență, capacitatea de a gestiona situații complicate.
Fundația are nevoie de astfel de abilități. Iar tu ai nevoie de un nou început, unul bazat pe muncă onestă.
Alegerea este a ta. Poți refuza și pleca să încerci din nou metoda ta precedentă – găsirea unui alt bătrân bogat. Sau poți accepta și descoperi că viața oferă satisfacții mai profunde când contribui cu ceva real la ea.
Mihail îți va explica detaliile. Salariul este generos, dar vei lucra pentru fiecare bănuț.
Cu speranță, Saveliu”
Rita privi mult timp scrisoarea, apoi ridică ochii spre Mihail.
„De ce ar crede că aș accepta? După ce m-a înșelat așa…”
„Nu dumneavoastră sunteți cea înșelată, doamnă Petrov,” observă Mihail sec. „Dar dacă vă referiți la lecția pe care v-a dat-o, cred că răspunsul este simplu: pentru că v-a văzut potențialul pe care nici dumneavoastră nu vi-l recunoașteți.”
Seara, stând pe balconul vilei pentru ultima dată, Rita se gândi la oferta lui Saveliu. Un loc de muncă. O carieră. Ceva ce nu luase niciodată în considerare, convinsă că frumusețea ei era singurul ei atu.
Dar poate… poate bătrânul vulpoi văzuse ceva ce ea nu reușise să vadă în sine? Poate tot teatrul ei, toată manipularea, toate planurile ei elaborate demonstrau de fapt abilități care ar putea fi folosite constructiv?
A doua zi, cu geamantanele făcute și pregătită să părăsească vila pentru totdeauna, Rita luă o decizie. Sună la numărul lăsat de Mihail și spuse simplu:
„Accept oferta. Când pot începe?”
Trei ani mai târziu, Rita Petrov era directoarea administrativă a Fundației Saveliu Petrov. Sub conducerea ei, fundația își extinsese activitățile, ajutând de două ori mai mulți copii decât inițial. Locuia într-un apartament modest, dar confortabil, cumpărat din propriul salariu.
Uneori, privind fotografia lui Saveliu de pe peretele biroului fundației, zâmbea gândindu-se la ironia situației. Bătrânul îi oferise într-adevăr o viață mai bună – dar nu așa cum planificase ea.
Iar lecția lui finală fusese cea mai valoroasă moștenire pe care o primise vreodată.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.