…În cameră domnea o tăcere apăsătoare. Sergiu stătea lângă ușă, strângând în mână o valiză. În privirea lui se citea o hotărâre iritată. Își dorea ca totul să se termine rapid, fără scene inutile.
— Plec, — mârâi el printre dinți, abia stăpânindu-și furia.
Dar în loc de țipetele sau lacrimile așteptate, el auzi… un râs. Liniștit, scurt, aproape batjocoritor.
Natalia stătea la masa din bucătărie, fără să-și ridice ochii spre el. În mișcările ei nu era nici panică, nici disperare — doar un calm glacial, pe care Sergiu, dintr-un motiv anume, îl simți imediat pe pielea sa.
— Ai auzit ce am spus? — vocea lui deveni mai dură.
— Desigur, — răspunse ea în sfârșit, ridicându-și încet capul. — Pleci.
Ea rosti asta de parcă i-ar fi comunicat că a cumpărat lapte de la magazin.
— Da, și nu am de gând să discut despre asta, — adăugă el, privind-o sfidător.
Natașa zâmbi din nou.
— Ești sigur?
Sergiu se încordă.
— Sigur de ce?
— Că pleci, — vocea ei era liniștită, dar se auzea în ea o notă sinistră.
Bărbatul se strâmbă.
— Nu face dramă. Totul e hotărât.
— Ah, hotărât… — Natalia dădu din cap și își înclină ușor capul, ca și cum ar fi reflectat.
Și deodată, buzele ei se întinseră într-un zâmbet ciudat.
— Atunci, o ultimă întrebare.
— Ce întrebare mai e și asta?
Ea se întinse încet spre sertarul mesei și scoase un plic mic.
Sergiu se încordă involuntar.
— Ce e asta?
— Deschide.
— Natașa, nu am timp pentru jocurile tale.
— Deschide, — repetă ea, și în vocea ei nu mai era nicio urmă de ușurință.
Sergiu luă plicul fără chef, rupse marginea și vărsă conținutul pe masă.
Ceea ce văzu îl făcu să pălească.
Mâinile îi deveniră deodată grele. Respirația i se întretăie.
— Ce… cum ai… — ridică brusc ochii spre soție.
Dar Natalia doar îl privea. Fără frică. Fără lacrimi.
— E atât de simplu, Sergiu, — vocea ei deveni aproape blândă. — Pur și simplu nu ești atât de inteligent pe cât credeai.
CONTINUAREA 👇
Pe masă erau împrăștiate fotografii. Sergiu cu o femeie blondă într-un restaurant scump din centrul orașului. Amândoi râzând, mâinile lor întrepătrunse peste masă. Sergiu sărutând-o pe aceeași femeie în parcarea subterană a unui hotel. Și cel mai incriminator – un extras de cont care arăta transferuri lunare substanțiale către un cont pe care Sergiu îl recunoscu imediat. Contul de economii pentru „casa de vacanță” pe care o promisese Nataliei de ani de zile.
— De cât timp știi? întrebă el, lăsând valiza să cadă pe podea.
Natalia îl privea cu o liniște înfricoșătoare.
— Suficient de mult timp, Sergiu. Suficient cât să iau măsuri.
— Ce măsuri? vocea lui sună brusc nesigură, parcă străină.
Natalia aranjă fotografiile în ordine, ca și cum ar fi pus piesele unui puzzle.
— Cunoști compania la care lucrezi de cincisprezece ani? întrebă ea retoric. Compania pe care ai construit-o cu domnul Vasilescu și la care ești director financiar?
O senzație neplăcută îi cuprinse stomacul.
— Ce ai făcut, Natalia?
— Nu eu, dragul meu. Tu. Ai fost atât de ocupat cu Ilona în ultimele șase luni încât nu ai observat că am împrumutat unele dintre fișierele tale protejate prin parolă.
— Ce fișiere? șopti el, simțind cum podeaua parcă se clatină sub picioarele lui.
— Cele care documentează cum ai deturnat aproximativ două milioane de euro în ultimii trei ani. Bani care ar fi trebuit să meargă către dezvoltarea companiei, dar care cumva au ajuns în conturi offshore.
Sergiu se prăbuși pe cel mai apropiat scaun, simțindu-și picioarele moi ca gelatina.
— Nu poți dovedi nimic.
Natalia zâmbi, aproape cu milă.
— Dragul meu, am predat deja totul auditorilor de la Finanțe. Un dosar complet, inclusiv acele transferuri ciudate pe care le-ai făcut sub numele meu. Știi, cele pe care mi-ai spus că sunt pentru pensie?
Sergiu simți cum i se usucă gura.
— Dar ești soția mea. Vei fi implicată și tu.
— Nu, nu voi fi. Am lucrat cu un avocat în ultimele patru luni. Am semnat o declarație completă despre cum ai folosit identitatea mea fără permisiunea mea. Există martori care vor confirma că nu aveam habar de aceste tranzacții.
Se așternu o tăcere apăsătoare, întreruptă doar de ticăitul pendulei din colțul camerei.
— De ce? De ce ai face asta? întrebă el, în cele din urmă.
Natalia se ridică, împingându-și scaunul cu o eleganță calmă.
— Pentru că, Sergiu, mi-am irosit douăzeci de ani din viață alături de un bărbat care m-a tratat ca pe un obiect de mobilier. Ți-am spălat, gătit, am renunțat la cariera mea pentru tine, am acceptat scuzele tale privind programul încărcat, am crezut minciunile tale despre stresul la serviciu. Și în tot acest timp, tu ai râs de mine. Ai înșelat-o pe femeia care ți-a dat totul.
Ochii ei se îndurară pentru prima dată.
— Ăsta e lucrul trist – te-am iubit cu adevărat. Până la sfârșit. Chiar și când am aflat despre Ilona, am vrut să lupt pentru căsnicia noastră. Dar când am descoperit că plănuiești să fugi cu ea și cu banii… asta a fost prea mult.
Sergiu se uită la ea, nevenindu-i să creadă că această femeie calmă și calculată era aceeași Natalia pe care o considera slabă și dependentă.
— Ce se va întâmpla acum? întrebă el, simțind pentru prima dată în viață un sentiment care semăna izbitor cu frica.
Natalia se uită la ceasul de perete.
— Acum? Păi, inspectorii fiscali ar trebui să ajungă la biroul tău în aproximativ o oră. La fel și poliția. Domnul Vasilescu a fost deja informat în această dimineață – mi-a mulțumit personal pentru că am descoperit fraudele, în calitate de contabilă cu experiență ce sunt. Oh, nu ți-am spus? M-am întors la vechea mea profesie. Se pare că sunt destul de bună.
Se apropie de el și, spre uimirea lui Sergiu, îi aranjă cu blândețe gulerul cămășii.
— Deci, dragul meu, încă mai vrei să pleci? Sau poate preferi să stai și să explici autorităților de ce ai aproape două milioane de euro în conturi pe care crezi că nimeni nu le poate localiza?
Sergiu simți cum i se prăbușește întreaga lume. Visul lui de a scăpa, de a începe o viață nouă cu Ilona, se spulbera în fața ochilor.
— Mă vei distruge, șopti el. Tot ce am construit…
— Nu, Sergiu. Tu ai distrus totul singur. Eu doar am strâns dovezile.
Își luă poșeta de pe masă, și-aranjă părul, și se îndreptă spre ușă.
— Am rezervare la restaurant în seara asta. Cu noii mei colegi. Nu mă aștepta treaz.
Înainte să iasă, se întoarse o ultimă dată:
— Ah, și încă ceva. Ilona ta frumoasă? Tocmai a primit toate fotografiile și extrasele de cont pe e-mail. Inclusiv cele care arată că i-ai mințit despre cât de bogat ești. Mă întreb dacă va fi la fel de încântată să fie cu tine când va afla că ești falit și pe cale să fii arestat.
Ușa se închise încet în urma ei, lăsându-l pe Sergiu singur cu hârtiile incriminatoare împrăștiate pe masă. În liniștea absolută a apartamentului, singurul sunet era ticăitul pendulei, numărând minutele până când viața lui se va prăbuși complet.
Afară, în stradă, Natalia respiră adânc aerul proaspăt al serii. Pentru prima dată în anii de căsnicie, umbla cu capul sus, fără greutatea minciunilor lui pe umeri. În buzunar, telefonul începu să sune. Era domnul Vasilescu.
— Natalia, tocmai am vorbit cu procurorul. Dosarul este solid. Îți mulțumesc din nou.
— Cu plăcere, Victor. Mă bucur că putem salva compania.
— Oferta mea de angajare rămâne valabilă. Avem nevoie de cineva cu integritatea ta în echipă.
Ea zâmbi în receptor.
— Accept cu plăcere. Dar acum, dacă nu te superi, am o cină care mă așteaptă. Prima cină a unei femei libere, după douăzeci de ani.
Închise telefonul și continuă să meargă, cu fiecare pas îndepărtându-se de trecut și îndreptându-se spre un viitor pe care îl construise singură, din cenușa unei căsnicii care murise de mult.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.