„Vlad, ai innebunit de tot? Ai 22 de ani, ce nunta?” Victor Stanescu mergea de colo-colo prin camera, apucandu-se din cand in cand de cap si vaitandu-se.
Deoparte, langa perete, statea fiul sau, Vlad. Tanarul tocmai ii comunicase tatalui planurile sale si era ferm pe pozitie, neintentionand sa cedeze la rugamintile acestuia. „Las-o, uita-o, e de la tara, iti vom gasi o mireasa normala, o fata din cercul tau.”
„Si, in general, de ce sa te casatoresti acum? Asteapta macar pana la 30, ai toata viata inainte, tocmai ai terminat facultatea, trebuie sa te gandesti la cariera.”
„Tata, dar Ana e insarcinata”, insista Vlad.
Victor Stanescu s-a oprit si l-a privit fix pe fiul sau. Un baietan inca, slab ca un adolescent, cu par blond si o mustacioara abia mijita. Si indrazneste sa se contrazica cu tatal sau?
„Si ce daca? Da-i niste bani si sa faca ce vrea. Desi si banii sunt de prisos aici, sa se descurce singura cu problemele ei.”
„Avem suficienti bani si relatii ca ea sa nu ne creeze neplaceri.”
„Dar va avea tripleti”, insista Vlad. „Trei copii deodata, cum se va descurca singura cu ei, mai ales la tara?”
De la exclamatia rasunatoare a lui Victor Stanescu, aproape ca tremurau geamurile, iar vocea lui se lovea de tavanul inalt al camerei.
„Nu e treaba noastra, nu vreau nepoti de la o taranca. Uita-te la tine, tanar, destept, frumos, ai toata viata inainte. O sa ai sute ca ea si se vor agata singure de tine.”
Dar fiul nu l-a ascultat si a hotarat ferm sa plece la tara si sa fie cu iubita lui…
***
„Oare cum o mai duce nebunul ala?” a zambit ironic Victor Stanescu. „Probabil sta in cocioaba lui si nu stie cum sa iasa din gaura asta. In jurul lui, trei copii alearga, tipa, iar sotia il bate la cap de unde sa faca rost de bani. Si de unde sa faca rost de ei la tara? Cui ii trebuie acolo diploma lui de economist? Maximum se poate angaja sa taie lemne.”
„Sigur deja a regretat de zece ori ca nu m-a ascultat si viseaza sa fuga de acolo. E timpul sa-l salvez pe nebunul asta si sa-l aduc acasa din captivitate. Ma duc sa ma impac cu el si, totodata, sa rad de el.”
Victor Stanescu nu si-a anuntat fiul despre venirea sa. S-a urcat in masina si a pornit la drum. Satul se afla la o ora de mers cu masina de oras. Soseaua trecea printr-o padure de pini. Tot drumul, Victor nu a putut scapa de gandul ca ii sunt familiare aceste locuri. Ca candva, demult, a fost aici.
Si numele satului nu-i dadea pace. A trecut in revista toti cunoscutii care ar fi putut avea case de vacanta in aceasta directie si la care ar fi putut merge in vizita. Neamintindu-si nimic, a decis ca a auzit acest nume in stiri, iar drumul i se pare familiar pentru ca toate padurile sunt la fel.
Isi imagina in culori vii triumful sau si pocainta lui Vlad. Cand masina lui Victor Stanescu s-a oprit langa casa in care locuia fiul sau, el a RAMAS UIMIT de ceea ce a vazut…
Victor Stanescu a coborat din masina sa de lux si a ramas inmarmurit in fata privelistii. In loc de o cocioaba darapanata, in fata lui se ridica o vila moderna, de doua etaje, cu un acoperis de tigla rosie si pereti din lemn natural. In jurul casei se intindea o gradina ingrijita, cu alei pavate si flori colorate. In spatele casei se zareau mai multe cladiri auxiliare, toate construite in acelasi stil elegant, rustic dar modern.
Pe o alee laterala, Vlad impingea un carucior pentru tripleti, zambind si vorbind animat la telefon. Purta ochelari de soare, o camasa alba impecabila si pantaloni de in – o tinuta simpla, dar evident costisitoare. Arata fericit, relaxat si incredibil de matur fata de tanarul nesigur pe care tatal sau si-l amintea.
Victor Stanescu a coborat din masina, nevenindu-i sa creada ce vede. Cand Vlad l-a observat, a inchis telefonul si s-a oprit, surpriza fiind vizibila pe chipul sau, chiar si de la distanta.
„Tata?” a intrebat el, apropiindu-se cu caruciorul. „Ce surpriza! De ce nu ai anuntat ca vii?”
Victor s-a uitat la cei trei copii din carucior – doi baieti si o fetita, toti cu parul blond ca al tatalui lor, cu ochii mari si curiosi. Erau imbracati in haine de calitate, curate si aranjate.
„Eu… am vrut sa te vad,” a balbait batranul, inca uimit de ceea ce vedea.
„Bine ai venit! Hai sa intram in casa. Ana va fi incantata sa te vada, chiar daca… ei bine, stii cum a fost ultima noastra intalnire.”
Interiorul casei era si mai impresionant decat exteriorul. Mobilier elegant din lemn masiv, tablouri originale pe pereti, un pian in coltul sufrageriei. Totul vorbea despre prosperitate si bun gust.
Din bucatarie a aparut Ana – o tanara frumoasa cu par castaniu si ochi verzi. Victor si-o amintea ca pe o fata de la tara simpla, dar femeia din fata lui arata ca o doamna din inalta societate, elegant imbracata si gratioasa.
„Domnule Stanescu,” l-a salutat ea cu un zambet rezervat. „Ce surpriza placuta. Ramaneti la cina?”
Batranul a incuviintat mut, inca procesand informatiile.
„Tata, hai sa-ti prezint nepotii pe care nu ai vrut sa-i ai,” a spus Vlad, cu un zambet usor ironic. „Alexandru, Mihai si micuta Ioana. Tocmai implinesc trei ani luna viitoare.”
Victor Stanescu s-a prabusit in fotoliu, coplesit de revelatie. Toata viata criticase oamenii din mediul rural, considerandu-i inferiori, si totusi, propriul sau sange curgea prin venele unei fete din acest sat, pe care el o dispretuise fara sa o cunoasca.
„Si eu… am fost aici, demult, nu-i asa?”
Vlad a zambit trist. „Da, tata. Iar acum, soarta te-a adus inapoi. Intrebarea este: vei sti sa profiti de aceasta a doua sansa?”
În acea seară, în timp ce stătea la masă alături de fiul său, de nora și fiica sa, și de cei trei nepoți, Victor Stanescu a înțeles un adevăr esențial: adevărata bogăție nu constă în conturile bancare sau în proprietăți, ci în legăturile de familie și în capacitatea de a recunoaște greșelile și de a încerca să le îndrepți. Și-a dat seama că, în ciuda banilor și influenței sale, fusese sărac până în acel moment – sărac în ceea ce contează cu adevărat.