— Andrei, trebuie să-ți spun ceva. Maria, zâmbind, s-a uitat la tânărul bărbat care stătea în fața ei. — Da, și eu trebuie să vorbesc cu tine, — a răspuns Andrei, întorcându-se spre fereastră.
Afară se auzea ploaia de seară, iar în cafeneaua unde stăteau era liniște și puțini oameni.
— Atunci, tu primul. Maria a împins cana cu ceai și s-a pregătit să asculte.
— Maria, înțelege-mă corect, așa se întâmplă, — a început Andrei, poticnindu-se. — Ești o fată minunată, totul va fi bine pentru tine.
Maria și-a încruntat sprâncenele cu îngrijorare. — Am îndrăgit pe altcineva, ne despărțim, — a spus Andrei dintr-o suflare.
Dar… Nu înțeleg. De emoție a început să se bâlbâie, mâinile ei se mișcau nervos pe masă, când înmuind șervețelul, când mutând tacâmurile. — Liniștește-te, nu e așa de groaznic cum ți se pare.
Vei întâlni și tu persoana potrivită. Suntem diferiți, înțelege. Poate nu te-am iubit niciodată.
Nici eu nu știu. Dar am întâlnit-o pe ea și am înțeles că nu pot fi cu tine. Maria tăcea, privind masa lustruită.
— Nu mă urî. Și nu încerca să mă aduci înapoi. Totul e decis!
Andrei s-a ridicat, a scos bani din buzunar și i-a pus pe masă. — Aici e suficient pentru plată și pentru taxi. Iartă-mă.
Maria însoțea fiecare frază cu o ușoară înclinare a capului, dar nu-și ridica ochii de la masă. Breton îi acoperea fața tristă. — Adio, — a spus Andrei, mișcându-se de pe un picior pe altul.
Se aștepta la lacrimi, poate la isterie, reproșuri, dar Maria tăcea. Și el nu știa cum să plece. Dar totuși, după câteva secunde s-a întors și s-a îndreptat spre ieșire.
— Nota dumneavoastră? — a auzit Maria după câteva minute vocea chelnerului. Și-a ridicat privirea. Ochii ei mari, albaștri păreau de sticlă și fără viață.
— Da, scuzați. Maria i-a întins banii chelnerului. Chelnerul a plecat.
Fata și-a pus mâinile pe burtă, și lacrimile au început să-i curgă pe față. Plângea fără sunet. Lacrimi mari se rostogoleau una după alta pe obrajii ei, picurând pe mâinile care stăteau pe burtă…
Maria era însărcinată. Despre asta voia să-i spună lui Andrei astăzi, dar a înțeles că chiar dacă i-ar spune după cuvintele lui, chiar dacă Andrei din noblețe nu ar părăsi-o, totul ar fi deja neadevărat….
Au trecut anii…
Și întâlnindu-se întâmplător, bărbatul și-a înghițit limba văzând CE s-a întâmplat cu ea…
CONTINUAREA 👇
Zece ani. Zece ani trecuseră de la acea seară ploioasă din cafenea. Zece ani în care Andrei nu o mai văzuse pe Maria.
Era o zi de mai însorită când Andrei a intrat în Parcul Central pentru o plimbare de prânz. Lucra la o firmă de avocatură în apropiere și deseori își petrecea pauzele aici, bucurându-se de aerul proaspăt. Divorțase de doi ani de femeia pentru care o părăsise pe Maria. Relația lor fusese intensă, pasională și, în cele din urmă, toxică.
Se așeză pe o bancă la umbra unui tei înflorit și scoase telefonul pentru a verifica e-mailurile. Ochii lui erau fixați pe ecran când auzi un râs cristalin. Un râs de copil. Ridică privirea și văzu un băiat de aproximativ nouă ani alergând pe aleea din fața lui, urmat de o femeie elegantă.
— Tudor, nu alerga așa! Vei cădea! strigă femeia, cu un amestec de exasperare și afecțiune în voce.
Andrei simți cum inima îi îngheață în piept. Acea voce… O recunoscu instantaneu, deși trecuseră atâția ani. Era Maria.
Femeia se apropie, iar Andrei o putu vedea mai bine. Era cu totul diferită de fata pe care o părăsise cu un deceniu în urmă. Maria de acum era o femeie superbă, sigură pe ea. Părul ei, odinioară lung și șaten, era acum tuns într-un bob elegant cu șuvițe blonde. Purta un costum de afaceri impecabil, care evidenția o siluetă zveltă și tonifiată. Dar ceea ce îl izbi cel mai mult erau ochii ei. Aceiași ochi albaștri, mari, dar acum străluceau de încredere și putere.
Și apoi era băiatul. Tudor. În jur de nouă ani, cu păr șaten și ochi… ochii lui Andrei.
Andrei simți cum i se usucă gura. Era posibil? Calculă rapid în minte. Zece ani… Dacă Maria fusese însărcinată atunci…
Băiatul îl observă primul. Se opri brusc din alergat și se holbă la Andrei cu o curiozitate naturală. Maria ajunse lângă el și îi puse mâna pe umăr, apoi își ridică privirea. Ochii ei se întâlniră cu ai lui Andrei și rămase nemișcată.
— Maria? șopti Andrei, ridicându-se de pe bancă.
— Andrei, răspunse ea simplu, fără nicio urmă de emoție în voce.
Se uitară unul la altul pentru ceea ce părea o eternitate. În ochii ei nu era nici ură, nici tristețe, doar o liniște calmă.
— Cine e el, mami? întrebă Tudor, uitându-se când la mama lui, când la străinul din fața lor.
Maria ezită o clipă, apoi răspunse ferm:
— Un vechi prieten, iubitul meu. Un prieten pe care nu l-am mai văzut de mult timp.
Andrei nu își putea lua ochii de la băiat. Tudor era imaginea lui la acea vârstă – același nas, aceeași formă a sprâncenelor, aceeași bărbie hotărâtă. Dar băiatul avea zâmbetul Mariei și ochii ei blânzi.
— Maria, eu… începu Andrei, dar vocea i se frânse.
— Tudor, poți să te duci la locul de joacă pentru câteva minute? Vreau să vorbesc cu… prietenul meu. Stau aici, pe bancă, te voi vedea tot timpul, bine?
Tudor dădu din cap și alergă spre leagăne.
Maria se întoarse spre Andrei.
— Arăți bine, spuse ea simplu, așezându-se pe bancă.
Andrei se așeză lângă ea, încă șocat.
— Maria, băiatul… El este…?
— Da, Andrei. Tudor este fiul tău.
Cuvintele ei căzură greu, confirmând ceea ce bănuise deja.
— De ce nu mi-ai spus? întrebă el, cu vocea tremurând ușor.
Maria zâmbi, un zâmbet trist dar împăcat.
— Îți aminteși acea seară la cafenea? Am vrut să-ți spun. Chiar despre asta voiam să vorbim. Dar apoi tu mi-ai spus că iubești pe altcineva și pleci. Ce rost mai avea?
— Dar era dreptul meu să știu! Aș fi…
— Ce ai fi făcut, Andrei? Ai fi rămas din milă? Din obligație? Ai fi fost nefericit, iar eu nu voiam asta. Nici pentru mine, nici pentru copilul meu.
Andrei se uită lung la băiatul care se legăna, fericit și inconștient de drama care se desfășura la câțiva metri distanță.
— A fost greu? întrebă el încet.
— La început, da. Foarte greu. Eram singură, speriată, fără bani suficienți. Părinții mei m-au ajutat primii ani. Apoi am terminat facultatea, am găsit un job bun. Acum sunt director de marketing la o corporație internațională.
Andrei o privea uimit. Maria de acum era atât de diferită de fata timidă și nesigură pe care o cunoscuse. Era puternică, încrezătoare, frumoasă într-un fel nou și matur.
— Și… Tudor știe despre mine?
— Știe că tatăl lui nu a putut fi prezent în viața lui. Nu i-am spus niciodată că ne-ai părăsit sau că nu știai despre el. I-am spus doar că uneori adulții nu pot fi împreună, oricât de mult și-ar dori.
— I-ai vorbit despre mine?
— Da, desigur. Știe că are ochii tăi și încăpățânarea ta. — Maria zâmbi ușor. — I-am arătat poze cu tine, cele câteva pe care le-am păstrat.
Andrei simți un nod în gât. Zece ani. Pierduse zece ani din viața fiului său.
— Maria, eu… îmi pare atât de rău. Dacă aș fi știut…
— Ce? Ai fi rămas? Ai fi fost un tată fericit și un soț fericit? Nu cred asta, Andrei. Ai ales-o pe ea atunci. A fost alegerea ta și am respectat-o.
— Dar nu era corect față de tine să duci povara singură.
— Poate că nu. Dar știi ceva? Acea povară m-a făcut cine sunt astăzi. Tudor nu a fost niciodată o povară, a fost motivul meu să devin mai puternică, mai bună, mai determinată. Fără el, poate că aș fi rămas aceeași fată fragilă care își punea toată fericirea în mâinile unui bărbat.
Andrei privea cum băiatul se dădea în leagăn, râzând și strigând de bucurie.
— Aș putea… aș putea să-l cunosc? întrebă el cu voce joasă.
Maria îl privi atent, ca și cum l-ar fi evaluat.
— Depinde de tine, Andrei. Dacă vrei să faci parte din viața lui, trebuie să fii pregătit să rămâi. Pentru totdeauna. Nu poți intra și ieși din viața unui copil după cum îți convine. El are nevoie de stabilitate, de încredere.
— Înțeleg, spuse Andrei, simțind greutatea responsabilității.
— Și încă ceva, continuă Maria. Nu sunt dispusă să-l las să sufere așa cum am suferit eu. Dacă vrei să-l cunoști, să fii tatăl lui, trebuie să dovedești că meriți acest rol.
— Cum pot face asta?
— Începe prin a-l întâlni ca prietenul mamei sale. Petrece timp cu el, cunoaște-l. Lasă-l să te cunoască. Nu-i spune încă cine ești cu adevărat. Când va veni timpul potrivit, când voi simți că ești suficient de angajat și de serios, îi vom spune împreună.
Andrei dădu din cap, recunoscător pentru această șansă.
— Maria, nu știu cum să-ți mulțumesc. După tot ce s-a întâmplat, ai tot dreptul să mă urăști, să mă ții departe de el.
Maria zâmbi, un zâmbet autentic de data aceasta.
— Nu te urăsc, Andrei. De mult timp nu mai simt nimic pentru tine – nici ură, nici dragoste. Dar ești tatăl lui Tudor, și el merită să te cunoască. Dacă ești pregătit să fii tatăl de care are nevoie, eu nu voi sta în calea voastră.
Tudor veni alergând spre ei, cu obrajii îmbujorați de la joacă.
— Mami, mi-e foame! Putem merge la acea patiserie care îmi place?
Maria își trecu degetele prin părul băiatului într-un gest afectuos.
— Sigur, iubitule. De fapt, prietenul meu tocmai spunea că ar vrea să ia prânzul cu noi. Ce zici?
Tudor îl examină pe Andrei cu curiozitatea nefiltrată a unui copil.
— Vii cu noi? Au cele mai bune plăcinte cu mere din oraș!
Andrei simți cum ochii i se umezesc. Primul său moment cu fiul său. Primul dintre multe, spera el.
— Mi-ar plăcea foarte mult, spuse el, ridicându-se de pe bancă.
Cei trei porniră pe aleea parcului, Tudor alergând înainte, Maria și Andrei urmându-l la câțiva pași în urmă. Pentru trecătorii care îi vedeau, păreau o familie normală ieșită la o plimbare în parc. Nimeni nu putea ghici drama și miracolul care tocmai se desfășura în fața ochilor lor.
Când ajunseră la patiserie, Tudor comandă entuziast plăcinta sa preferată, iar Andrei și Maria își comandară cafele. Uitându-se la băiat cum savura desertul, apoi la Maria, care radiase de frumusețe și putere, Andrei realiză cât de multe pierduse din cauza deciziei sale de acum zece ani. Dar poate, doar poate, nu era prea târziu să înceapă să recupereze.
— Știi ce e ciudat? spuse Maria încet, doar pentru urechile lui. Acum zece ani, când m-ai părăsit, am crezut că viața mea s-a sfârșit. Acum îmi dau seama că abia atunci a început cu adevărat.
Andrei dădu din cap, înțelegând adânc adevărul cuvintelor ei. În timp ce el își petrecuse anii căutând fericirea alături de o altă femeie, doar pentru a sfârși singur și dezamăgit, Maria găsise puterea în interiorul ei, construindu-și o viață frumoasă pentru ea și pentru fiul lor.
În acea zi, Andrei realiză că cel mai mare dar pe care îl primise vreodată nu era dragostea unei femei, ci șansa de a fi tatăl unui băiat minunat, crescut de o femeie extraordinară care avusese curajul și puterea de a merge înainte atunci când el nu putuse.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.