Lidia are 56 de ani. În urmă cu 6 ani și-a îngropat soțul, pe Mihai. Au avut o viață frumoasă împreună. Mihai o ajuta întotdeauna, atât cu fapta, cât și cu un cuvânt plin de grijă. Au crescut împreună unicul lor fiu, Oleg. Acum e adult, locuiește în oraș. Are propria lui familie: o soție frumoasă, Marina, și doi băieți gemeni.
În urmă cu 6 ani, Mihai s-a stins. Avea probleme cu inima. Tăia iarba în grădină și i s-a făcut rău. Au chemat ambulanța, dar până să ajungă, bărbatul s-a prăpădit… Așa a rămas Lidia singură într-o casă mare, pe care soțul ei o construise cu propriile mâini.
Lucrează ca bibliotecară la biblioteca satului. Lucrează singură o grădină mare și are animale.
Pentru ea, casa a devenit prea mare, iar femeia se simte foarte singură. Singura ei bucurie e să invite vecinele la ceai și la povești sau să meargă la magazin după pâine și să afle ce se mai întâmplă în sat. Dar când Lidia rămâne singură, pereții încep să o apese. Își amintește de anii tinereții, de cât de fericiți erau ea și Mihai, de vremurile când Oleg era mic.
Lidia se simțea singură. La cei 56 de ani, încă se simțea tânără. Avea grijă de ea, se îmbrăca frumos.
Într-o zi, a mers la magazin și, conform obiceiului, s-a apucat de vorbă cu femeile din sat. S-a plâns că în casă nu mai are bărbat care să repare ce se strică – totul se degradează sub ochii ei. Acum și pompa din fântână a încetat să mai tragă apă. Scara s-a rupt, iar acoperișul de la bucătăria de vară a început să curgă. Iar fiul ei nu mai vine pe la sat. El e avocat, un om important.
A doua zi, la Lidia a venit vecinul Petru, care locuia la patru case distanță. Și el era văduv. Își îngropase soția, pe Larisa, acum patru ani.
— Bună ziua, Lidia, am auzit de la vecina că ți s-a stricat pompa. Și eu am avut aceeași problemă, pot să te ajut — i-a spus Petru.
Lidia i-a fost foarte recunoscătoare pentru ajutor. Și chiar l-a servit cu borș. A doua zi, Petru a venit din nou ca să repare ce mai era stricat. În mâinile lui, treaba mergea repede.
— Petru, dar tu sigur ai și treaba ta. Eu nici nu am cu ce să-ți mulțumesc. Salariul l-am dat de mult pe facturi și pe mâncare…
— Lidia, dar ce vorbe sunt astea? Să nu mai spui așa ceva. Niciodată n-o să iau bani de la tine. Dacă mă servești cu prânz, e mai mult decât suficient. Eu singur nu pot să fac un borș atât de bun.
După o lună, Petru a venit la Lidia îmbrăcat în costum și cu un buchet de margarete.
— Lidia, eu nu știu să vorbesc frumos. O să spun cum e. Eu te iubesc. Ești o femeie bună, gospodină. Eu o să muncesc și o să aduc bani în casă. Nu sunt pretențios la trai. Ne va fi bine împreună la bătrânețe.
Lidia nu știa ce să spună. Dar Petru chiar era un bărbat bun. Amândoi erau văduvi, iar împreună le-ar fi fost mai ușor să trăiască. Femeia a acceptat să locuiască împreună cu Petru și nu a regretat nicio clipă. El s-a mutat în casa ei. Pentru ei a început, pur și simplu, o a doua primăvară… Doar că fiului nu i-a spus nimic. Îi era rușine… Dar ar fi trebuit…
Într-o dimineață de duminică, cât timp Lidia era la biserică, fiul ei, Oleg, a venit și l-a dat afară pe Petru din casă.
— Mamă, cum se numește asta? Înseamnă că tu l-ai uitat deja pe tata? De ce îți mai trebuie un bărbat străin la bătrânețe? El vrea să ne ia casa. Iar tu nu-i trebuiești.
Lidiei i s-a ridicat tensiunea după cuvintele fiului, iar ambulanța a fost chemată. Niciodată Oleg nu-i mai provocase o durere atât de mare.
Chiar nu înțelege el cât de greu îi e singură? Chiar e atât de greu să se bucure pentru mama lui, că la 56 de ani încă mai e importantă pentru cineva, că încă mai contează?
Ce ar trebui să facă Lidia?
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.