Fiul s-a întors din armată cu un copil. Nu o fată, ci el. Iar viața i-a oferit o lecție de iubire neașteptată.
Când Matei s-a întors din armata făcută prin Țările Baltice, toată lumea se aștepta să revină cu o poveste sau o medalie. În schimb, a venit cu un copil în brațe. O fetiță. Nu era ceva ce vezi în fiecare zi. De obicei, fetele sunt cele care se întorc cu un copil. Dar acum, rolurile fuseseră inversate.
Acolo, departe de casă, Matei se îndrăgostise de o localnică. Era tânără, frumoasă, dar nepregătită pentru o familie. După ce a născut, voia să renunțe la fetiță. Părinții ei nu-l doreau pe Matei și nici nu-i păsa cuiva de el. Atunci, băiatul a făcut un gest de suflet: a rugat-o să nu abandoneze copilul și i-a promis că, la încheierea serviciului militar, va veni după ea. Așa a fost înregistrată micuța Regina — cu numele lui de familie și prenumele lui drept patronimic.
Câteva luni mai târziu, Matei a venit acasă cu o geantă în spate și un bebeluș în brațe. Părinții au fost șocați. Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Dar în cele din urmă au primit copilul cu brațele deschise, iar dragostea a înlocuit uimirea.
Singura care nu i-a iertat greșeala a fost iubita de acasă. S-a simțit trădată și a plecat fără să se uite înapoi.
Matei, în schimb, s-a legat sufletește de fetiță. Și-a recunoscut vina, dar și-a asumat totul. Curând, o altă femeie a apărut în viața lui. Voia o familie, era dispusă să-i devină soție și să crească micuța ca pe a ei. După nuntă, s-au mutat în casa ei, pentru că nu voia să locuiască cu părinții lui. El lucra, ea stătea acasă. Dar Regina era agitată, iar femeia devenea tot mai iritată.
Într-o zi, Matei a ajuns mai devreme acasă. Liniștea era ciudată. În dormitor, sub pat, într-un coș, fetița plângea. Lângă ea, tolănită, stătea o pisică. Atunci a simțit că nu mai poate. A luat copilul în brațe și a plecat. S-a întors la părinții lui. A doua zi, a cerut divorțul.
Dar povestea nu se încheiase. Femeia era însărcinată. După ce a născut, i-a adus copilul — tot într-un coș — și i-a spus cu răceală:
— Ori îl iei, ori îl duc la orfelinat.
Era un băiețel. Avea nevoie de lapte, iar Matei i-l aducea zilnic. La început, femeia îl alăpta. Apoi doar îi dădea laptele. În cele din urmă, și-a bandajat sânii și i-a spus scurt:
— Descurcă-te singur.
Matei era epuizat. Atunci o vecină i-a povestit despre o fată simplă dintr-un sat apropiat. Fusese violată, născuse, dar nu avea posibilități. Avea lapte, avea suflet. O chema Uliana. Nu era o frumusețe de revistă, dar era caldă, blândă și semăna cu o eroină din povești — roșcată, pistruiată, harnică.
Matei a decis să o cunoască. Nu a fost nevoie de multe vorbe. Uliana a acceptat propunerea de căsătorie, iar la scurt timp, el s-a întors acasă cu soția și copiii — el cu doi, ea cu unul. Din prima seară, Uliana a legănat toți bebelușii cu un cântec de leagăn atât de duios, încât Matei a adormit pe loc.
Timpul a trecut. Uliana s-a dovedit o femeie de aur. Gospodină, calmă, bună cu copiii și respectuoasă cu părinții lui. Matei o privea cu recunoștință, deși la început nu simțea nimic romantic. Dar ea nu a cerut nimic. Poate că înțelegea, poate că îi era suficient.
Fetițele au crescut ca surori. Matei a înfiat-o pe fiica Ulianei. Erau o familie.
Într-o zi, a reapărut prima lui iubire. Matei s-a tulburat, a băut, s-a pierdut. În acea noapte, pentru prima dată, a îmbrățișat-o pe Uliana cu adevărat. De acolo, relația lor s-a schimbat. Nu era o iubire pasională, dar era calm, încredere și un respect profund.
Când fetele au mers la școală, Uliana i-a spus că e însărcinată.
— Avem deja trei copii, a oftat Matei. Ce să mai facem cu încă unul?
Dar văzând teama din ochii ei, i-a spus:
— Dacă avem trei, vom avea și al patrulea.
S-a născut un băiețel. Bucuria a umplut din nou casa.
Anii au trecut. Uliana avea 49 de ani, Matei — burtă și prestigiu. Într-o seară, ea s-a așezat lângă el și a spus:
— Matei… vom mai avea unul.
— Cum?! Ai înnebunit? O să râdă tot satul de noi!
— E prea târziu. O să nasc.
Matei a oftat adânc.
— Of, Uliana, m-ai terminat…
În noaptea aceea, ea plângea în tăcere. Iar el, cu voce joasă, a spus:
— Nu moare nimeni. Va fi copil — și e bine.
A îmbrățișat-o și i-a pus palma pe burtă.
Uliana a născut înainte de ziua lui Matei. Încă o fetiță — au numit-o Eugenia.
Eugenia a fost bucuria bătrâneții. Cu părul negru și ochi blânzi, a rămas aproape. În timp ce ceilalți copii s-au împrăștiat prin lume, ea a stat lângă ei. Învață bine, merge la oraș cu mașina primită de la tatăl ei.
Viața se învârte. Uneori lin, alteori cu hurducături. Dar dacă este trăită cu iubire — atunci totul capătă sens.