MIRELE A RĂMAS UIMIT: MIREASA ÎȘI ÎMPINGEA FURIOASĂ SOACRA CU NASUL ÎN TORT, IAR OASPEȚII O ÎNCURAJAU VESEL
Alina stătea în fața oglinzii din camera de hotel, aranjând pliurile rochiei de mireasă și simțea cum o anxietate cunoscută îi strânge gâtul. Era încrezătoare în alegerea făcută. Până a auzit părerea viitoarei soacre.
„Vulgară”, spusese Valentina Grigorievna când veniseră să-i arate rochia. O privise de sus până jos, ca și cum ar fi evaluat un produs la piață.
— Ce anume nu-ți place? — a întrebat Alina.
— Ei bine, draga mea! — făcu femeia un gest cu mâna. — Volănașele astea ale tale… Pe vremea mea, miresele își alegeau ceva mai onorabil. Iar tu ai pe tine un fel de costum țigănesc.
— Ștefan, îți place rochia mea? — întrebă Alina direct.
— Da… e normală… — bâigui el. — Important e să te simți tu bine.
— Alexandru, — zise mama sever, — nu poți să-i faci toate poftele. Fata trebuie învățată unde îi e locul. O nuntă e ceva serios, nu o discotecă.
— Mamă, încetează, — șopti Ștefan.
Soacra o fixă cu o privire rece.
— Gustul se formează prin educație, draga mea. Iar educația… ei bine, știi și tu. De unde să vină la o fată de la marginea orașului, care ieri mai scormonea în pământ după cartofi?
— Alina, stai puțin, — reacționă Ștefan în cele din urmă. — Mamă, de ce faci asta?
— Ce am spus? Doar spun adevărul. Mai bine să știe de acum decât să-i fie rușine mai târziu.
Alina nu a răspuns și a plecat.
Studiase la o universitate din Moscova timp de patru ani. Lucra într-o agenție mare de publicitate. Părinții ei îi oferiseră o bază solidă. Toate acestea ar fi sunat ca o justificare. Dar Alina nu avea de gând să se justifice în fața acestei femei.
Seara, Ștefan a venit cu flori.
— Iart-o, — i-a spus el, sărutând-o pe frunte. — Doar e îngrijorată. Știi, sunt singurul ei fiu.
— Înseamnă ceva pentru tine părerea mea? Sau sunt mai importante mofturile mamei tale?
— Alina, nu exagera. Nunta e peste o săptămână, totul va fi bine. O să se obișnuiască cu tine.
— Și dacă nu se obișnuiește?
Ștefan a strâns-o mai tare în brațe.
— Se va obișnui. N-are încotro. Ești perfectă.
Dar Alina înțelesese deja: în orice conflict între mamă și soție, Ștefan o va alege mereu pe mamă.
Acum, stătea în fața oglinzii în ziua nunții.
„Poate chiar e ceva în neregulă cu rochia?” Dar nu – îi venea perfect, nu era vulgară, nu era provocatoare. Machiajul era frumos, coafura grațioasă. Nimic „țigănesc”.
— Alino, ești gata? — se auzi vocea lui Ștefan din spatele ușii.
— Da, vin!
Ceremonia de la oficiul stării civile a trecut repede. Valentina Grigorievna stătea în primul rând, într-un costum italian albastru închis. Când li s-a cerut mirilor să se sărute, a început să-și verifice unghiile.
— Mamă, ești prea rece, — mormăi Ștefan după ceremonie.
— Nu înțeleg ce ai văzut la ea, — răspunse femeia tot la fel de încet. — Atât de simplă. Puteai să te însori cu Liza Soboleva. Tatăl ei e general, a studiat la Londra…
— Mamă, o iubesc pe Alina.
— Iubirea trece, — spuse Valentina sec. — Dar copiii rămân. Ce fel de educație pot primi de la o provincială?
Alina stătea în apropiere și a auzit totul.
Restaurantul era plin de muzică și flori. Alina știa că economiile părinților ei și ale lui Ștefan plătiseră pentru toate, dar a tăcut.
— Ce frumos e aici! — zise mama Alinei.
— Nimic special, — ridică din umeri soacra. — Am fost aici recent la nunta Marinei Petrovna. Fiul ei s-a însurat cu o adevărată domnișoară dintr-o familie bună. A fost o nuntă grandioasă! Și mireasa era atât de bine crescută, elegantă…
— A noastră Alinuța este și ea foarte bine crescută, — zâmbi cu tensiune mama.
— Desigur, desigur, — încuviință Valentina Grigorievna, dar tonul ei spunea clar: „Ce știi tu despre educație adevărată?”
Oaspeții se priveau între ei. Tensiunea plutea în aer.
Atunci Valentina Grigorievna a luat microfonul.
— Dragi oaspeți! — a început cu un zâmbet satisfăcut. — Vreau să spun câteva cuvinte despre mireasa noastră.
Alina a simțit cum totul înăuntrul ei s-a blocat.
— Desigur, e tânără și mai are multe de învățat, — continua femeia. — Fetele din ziua de azi cred că cel mai important e cariera. Dar o femeie trebuie să știe să creeze un cămin, să gătească, să primească musafiri…
Pauză. Sala încremeni.
— Sper ca fiul meu să aibă răbdare. Până la urmă, e greu să reeduci o adultă de la țară.
Mama Alinei s-a făcut palidă. Tata și-a încleștat pumnii.
— Dar vom încerca. Ca soacră, o voi ajuta pe Alina să învețe toate înțelepciunile feminine: cum se gătește corect, cum se primesc oaspeții, cum se îmbracă o femeie cu gust…
Oaspeții începeau să se enerveze. Unii întorceau privirea, surprinși.
— Și rochia, — vocea i-a devenit deosebit de dulce. — Priviți-o! Volănașe, pliuri… Asta nu e o rochie de mireasă, e un costum de carnaval!
Liniște.
Alina stătea ca împietrită, simțind sute de priviri ațintite asupra ei.
— Și materialul! — vocea devenea tot mai stridentă. — Sintetic ieftin! N-aș ieși nici în curte cu așa ceva!
Ceva s-a aprins în Alina.
S-a ridicat brusc, a apucat-o pe soacră de umeri — femeia nici n-a apucat să înțeleagă ce se întâmplă — și cu o mișcare i-a împins fața direct în mijlocul tortului cu trei etaje.
Sala a încremenit.
— M-am săturat de moralizările tale, — spuse Alina calm, dar clar. — Și m-am săturat să tac.
A luat microfonul, a scuturat firimiturile de pe el și l-a pornit din nou:
— Dragi oaspeți! Astăzi este ziua noastră și ne vom distra! Muzicanților — cântați!
Și s-a dus să danseze.
Stânjeneala din scenă a dispărut. Oaspeții au înțeles: spectacolul plictisitor s-a terminat, iar adevărata sărbătoare abia începea. Au început să se audă toasturi — vesele, calde, sincere.
— În sănătatea miresei! — strigau din diferite colțuri.
— Pentru curaj!
— Pentru o femeie care știe să-și spună părerea!
Ștefan s-a apropiat de soția lui când ea abia își trăgea sufletul după dans.
— Alina… — a spus el.
— Ce? — l-a privit sfidător.
— Nimic, — zâmbi el. — Doar că te iubesc. Și… îmi pare rău că n-am oprit-o pe mama mai devreme.
— E în regulă, — zise Alina, luându-l de mână. — Acum știe de cine trebuie să se teamă.
— Va mai comenta. Dar altfel.
Valentina Grigorievna a părăsit restaurantul înainte de felul principal.
— Unde e mama ta? — întrebă un oaspete privind în jur.
— A plecat acasă, — răspunse scurt Ștefan.
— Păcat, — clătină din cap femeia. — O să rateze ce-i mai bun.
— Și rochia e superbă, — adăugă o vecină. — Elegantă. Și volănașele sunt la modă acum.
O lună după nuntă, în timp ce Alina făcea curat prin casă, telefonul a sunat.
— Alo?
— Sunt Valentina Grigorievna. E Ștefan acasă?
— Nu, e încă la serviciu.
— Înțeleg. Spune-i că am sunat.
— Bine.
De obicei, aici s-ar fi încheiat conversația. Dar soacra, neașteptat, a mai adăugat:
— Și încă ceva… spune-i că sâmbătă nu vin. Am alte treburi.
— În regulă, îi transmit.
— Mulțumesc, — a spus femeia.
Seara, Ștefan s-a întors acasă, iar Alina i-a transmis că a sunat mama lui.
— E clar, probabil e supărată.
— Nu. Se gândește.
— La ce?
— Că lumea s-a schimbat. Și nurorile s-au schimbat.
Valentina Grigorievna chiar nu a mai venit. Suna o dată pe săptămână, vorbea cu fiul ei zece minute și atât.
— Ce mai faceți?
— Bine. Dar voi?
— Și noi bine.
— Alina îți transmite salutări.
— Transmite-i și tu.
Conversații scurte, reținute. Fără pretenții, fără indicații, fără amestec.
Ștefan a încercat să reia relația:
— Poate ar trebui să mergem noi la ea? Sau să o invităm?
Dar Alina l-a oprit:
— Nu e nevoie. Să rămână așa. Mama ta și cu mine ne-am înțeles.
Căsnicia lor a rămas puternică. Pentru că Alina a arătat de la bun început: nu avea de gând să fie o soție slabă, gata să se supună tuturor. A luptat pentru ea însăși, pentru demnitatea ei, pentru fericirea ei.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.