Maria Ghiorghiu este una dintre cele mai cunoscute clarvăzătoare din România. De-a lungul timpului, ea a făcut anumite predicții ce vizau evenimente dezastruoase, o mare parte dintre ele adeverindu-se. De asemenea, clarvăzătoarea a făcut predicții și asupra unor evenimente destul de controversate.
Clarvăzătoarea vine și face noi dezvăluiri despre cutremurul care a ucis peste 8.000 mii de oameni în Turcia. În cadrul unei emisiuni live, Maria Ghiorghiu a dezvăluit previziunile pe care le-a avut, pe data de 3 noiembrie a anului trecut.
Clarvăzătoarea a povestit cum i s-a arătat că o țară va fi lovită de cutremur, însă nu știa dacă era vorba despre România. Cât despre probabilitatea ca românii să fie victimele unui astfel de seism, șansele sunt reduse, mai spune Maria Ghiorghiu.
”Mi-au scris mai mulți cititori despre faptul că am scris, în 3 noiembrie 2022, un articol cu titlul: „Un cutremur intens cu încă o replică imediată, tot intensă”. Și e adevărat, era la 4 fără 10 dimineața, în zori de 3 noiembrie, nu știam dacă va fi în țara noastră. Și oricum eu am spus și spun mereu: România este ocrotită de un cutremur devastator.
România, poporul român, în ciuda a ceea ce se spune, zi de zi, oră de oră, că și România este în pericol de un posibil cutremur devastator. Aș vrea să spun, cu mâna pe inimă, tuturor românilor că România este, deocamdată…
De ce spun deocamdată? Pentru că primisem un mesaj cândva, în care se spunea: „Uite, se tem de un cutremur devastator. Și atunci un glas a spus așa: „În România nu va fi un cutremur devastator, nu încă”. De asta spun”, a povestit Maria Ghiorghiu, la BZI LIVE.
Clarvăzătoarea povestea cum pereții camerei se clătinau și încerca să își da seama dacă un astfel de eveniment tragic se va întâmpla în țara noastră, sau nu.
”Vreau să spun că vedeam o cameră, era chiar camera mea, în care vedeam cum pereții se clatină și mi-era teamă că se și dărâmă. Chiar dacă se produce un cutremur, undeva, în alt colț al lumii, adeseori mi se arată chiar camera mea, probabil pentru a înțelege intensitatea cutremurului.
Și, deci, vedeam chiar camera mea, în care pereții se clătinau foarte puternic și când vedeam că s-a potolit cutremurul, la scurt timp mi s-a mai arătat o replică, nu chiar la fel de puternică, dar foarte puternică. Și chiar scriam în 3 noiembrie 2022 că acest cutremur nu va fi în România cu siguranță. Din nefericire, va fi în altă țară și cu adevărat va fi devastator”, a mai spus clarvăzătoarea.