De când sunt cu Vlad, dușurile mele au devenit un subiect sensibil. El le ironiza, eu le consideram un moment de liniște. Glumele lui nu m-au amuzat niciodată, dar într-o seară, cu o zi înainte de primul meu interviu de angajare după ani întregi, a mers prea departe. A închis apa caldă în timp ce mă spălam. Doar că de data asta, nu eram singura care a observat — mama lui era în vizită și a auzit totul.
Relația noastră are ani la activ, dar și o listă tot mai lungă de „obișnuințe” toxice pe care Vlad le practică fără jenă. Una dintre ele: să-mi închidă apa caldă dacă stau „prea mult” în baie.
Spune că exagerez, că nu e normal să folosesc atâta apă pentru un simplu duș. Dar părul meu nu e „simplu”. Este lung până la brâu, des și rebel. Spălatul nu înseamnă doar clătit și gata — e un ritual. Îl ud cu răbdare, îl șamponez, aplic balsam, îl las să acționeze. Întregul proces durează douăzeci de minute în zilele bune.
Iar Vlad? Alege să-mi reamintească faptul că el plătește facturile în cel mai umilitor mod posibil: tăindu-mi brusc apa caldă și lăsându-mă tremurând sub jetul rece. Prima dată am crezut că e o defecțiune, dar când l-am confruntat, mi-a zâmbit ironic: „Data viitoare grăbește-te.”
În noaptea de miercuri, înainte de interviu, mi-a spus că pot merge prima la duș. Era frig afară, eram epuizată, iar dușul fierbinte era tot ce-mi doream. Apa curgea liniștit, baia se umplea de aburi, și simțeam în sfârșit cum corpul meu se relaxează. Am șamponat cu produsul meu clarifiant și abia când aplicam balsamul, cu mâinile pline și scalpul sensibil, s-a întâmplat.
Apa s-a transformat instant în gheață.
Am strigat scurt, surprinsă de șoc. Încercam să clătesc balsamul din păr, dar degetele îmi amorțiseră, dinții îmi clănțăneau. Am ieșit în grabă, udă leoarcă și tremurând, înfășurată într-un prosop care nu mai făcea față.
Vlad era în dormitor, tolănit pe pat, scrolând pe telefon. Fără să ridice privirea, mi-a spus:
— Ai văzut? N-ai avut nevoie de atâta timp, până la urmă.
A fost picătura.
— Doar pentru că tu îți pierzi părul nu înseamnă că trebuie să mă umilești pentru că eu îl am! am izbucnit.
L-a durut. S-a înăsprit imediat la față.
— Asta e lipsă de respect, Andreea. E doar apă, exagerezi.
— Nu, Vlad. Nu e doar apă. Este noaptea dinaintea interviului meu, iar tu m-ai pedepsit intenționat!
— Mda… Acum sabotez și cariere, nu? Ești ridicolă…
Nu am mai apucat să răspund. Ușa dormitorului s-a deschis brusc. Mama lui, Elena, era acolo, cu o privire care tăia aerul.
— Vlad, ce i-ai făcut soției tale?
— Mamă, nu te băga, nu înțelegi…
— Am auzit totul, de pe hol. Ai întrerupt apa caldă când era la duș? În noaptea dinaintea unui interviu?
— Stătea prea mult și…
— Ai luat-o razna? O pedepsești pentru că are păr frumos, iar tu nu? Ai înnebunit?
Vlad încerca să răspundă, dar Elena a continuat:
— Să nu mai îndrăznești să te comporți așa! Nu ești stăpânul casei doar pentru că plătești facturile! Ea e partenera ta, nu un copil căruia îi tai curentul când nu face ce spui!
Vlad a plecat fără să zică un cuvânt. A trântit ușa după el. Iar Elena a venit lângă mine și m-a luat în brațe.
— Nu lăsa pe nimeni să te trateze așa, Andreea. Ești valoroasă și meriți respect.
A doua zi m-am trezit înainte să-mi sune alarma. Mi-am ales atent ținuta, mi-am aranjat părul cum am putut după incident și m-am prezentat la interviu cu fruntea sus. În aceeași zi, am primit răspunsul: eram angajată.
I-am scris imediat Elenei: „Am reușit. Mulțumesc pentru aseară.”
Răspunsul a venit rapid: „Ți-am spus — nu-l lăsa să-ți stingă lumina. Sunt mândră de tine.”
Seara, Vlad a pregătit cina. Fără remarci, fără ironii. M-a întrebat despre ziua mea și m-a ascultat. Apoi, în liniștea serii, mi-a spus:
— Îmi pare rău. Mi-a fost frică… că dacă vei reuși, nu o să mai ai nevoie de mine. Dar acum înțeleg că te-am rănit. Și vreau să repar.
— Vlad, nu vreau să te părăsesc. Vreau doar să fiu eu. Dar n-o pot face dacă trebuie să lupt pentru lucruri elementare, ca apa caldă.
A dat din cap. Pentru prima dată, părea sincer.
— Am înțeles. Ai dreptate. Vreau să fiu partenerul tău, nu paznicul tău.
În acea seară, când mi-am periat părul în fața oglinzii, nu m-am simțit vinovată că îmi ia timp. Am simțit că mă întorc la mine. Că îmi recâștig vocea.
Și dacă Vlad vrea să rămână lângă mine, va trebui să învețe ce înseamnă respectul.
Nu mai e loc de jocuri. Nu mai e loc de control.
Doar iubire, încredere și tot dușul cald de care o femeie are nevoie ca să se simtă ea însăși.