Lucram într-o noapte rece de vineri, obosită, dar mulțumită că mai adunasem câteva ore în plus pe taximetru. Eram cu ochii pe aplicație și cu mintea departe, când mi-a apărut o comandă de la un restaurant de lux din centru. Nimic neobișnuit, până în momentul în care s-au urcat în spate un bărbat îmbrăcat elegant și o femeie cu un ruj roșu prea strident pentru gustul meu.
Când mi-am aruncat o privire în oglinda retrovizoare, am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare.
Era soțul meu. Cu amanta lui.
Am rămas nemișcată câteva secunde, apoi mi-am tras gluga mai jos pe frunte și mi-am mascat vocea. Ei doi nu aveau nicio idee. Se țineau de mână, chicoteau și se sărutau ca doi adolescenți. Am început să conduc, dar în mintea mea se forma deja un plan.
Când l-am cunoscut pe Andrei, eram o mamă singură cu un băiat de cinci ani, Radu, și un job stabil într-o agenție de publicitate. El era fermecător, părea sincer și… complet pierdut. Fără casă, fără direcție, dar cu un zâmbet cald și o atitudine cuceritoare. L-am primit în casa mea și, treptat, în inima mea.
Mi-a spus că mă iubește. Mi-a spus că îl inspir. Și că vrea să aibă grijă de mine și de Radu.
După un an, m-a cerut de soție. Am acceptat. I-am oferit tot: sprijin, încredere, dragoste. Am renunțat la carieră ca să mă ocup de familie, iar el a devenit „bărbatul casei.”
Numai că, în timp, s-a schimbat. A devenit rece cu mine, iar cu Radu, distant. Nu mai contribuia financiar decât simbolic, iar explicațiile lui erau mereu aceleași: „clientul întârzie plata”, „n-au intrat banii”, „rezolv mâine.”
Așa că m-am angajat ca șofer de noapte. În timp ce el era mereu „plecat cu treabă.”
În acea seară, aș fi avut nevoie de orice altă comandă. Dar am primit exact ce aveam nevoie: adevărul.
— Mi-ai lipsit, a murmurat ea, atingându-i genunchiul. — Și tu mie, a zis el.
Am tras aer adânc. Nici măcar nu își amintea vocea mea. Cu fiecare cuvânt, își săpa singur groapa. Am aflat că părinții amantei vor să-l cunoască. Că urmează un grătar de weekend. Că îi vor oferi o casă. Ba chiar și planul lui: “De îndată ce nevastă-mea primește moștenirea, sunt liber.”
Ironia? Grătarul era programat fix de aniversarea noastră. Nouă ani de căsnicie.
I-am lăsat la o casă cochetă de la marginea orașului. A plătit în numerar. Nu s-a uitat niciodată la mine.
Câteva zile mai târziu, l-am întrebat calm: — Iubire, îți amintești ce e sâmbătă? — Sigur, e aniversarea noastră! zise zâmbind forțat.
Am dat din cap aprobator. L-am lăsat să creadă că sunt în continuare naivă. Și am început să mă pregătesc.
Sâmbătă, l-am îmbrăcat pe Radu cu o cămașă curată și i-am spus: — Mergem la o petrecere. Fii cuminte și politețea e cheia.
Am îmbrăcat o rochie veche, de pe vremea când încă visam, și ne-am dus direct la adresa amantei.
Când a deschis ușa, m-a recunoscut imediat. Ochii i s-au mărit, gura i s-a întredeschis, dar nu a apucat să spună nimic. M-am strecurat înăuntru cu zâmbetul pe buze.
— Bună ziua! Sunt soția lui Andrei. Și el e fiul nostru. Venim să-l susținem pe „logodnic.”
S-a lăsat tăcere. Apoi au intrat părinții fetei. I-am salutat ca o doamnă.
Andrei a apărut cu o bere în mână. S-a oprit brusc.
— Surpriză, i-am spus. La mulți ani! Uite, verigheta ta. Poți să o dai mai departe, pare că ai planuri mari.
Reacțiile au fost explozive: părinții fetei s-au scandalizat, ea a început să plângă, el a încercat să mă tragă deoparte. Dar nu i-am mai dat nicio șansă.
— Să te bucuri de minciunile tale, Andrei. Căsătoria noastră s-a încheiat în acel taxi. La fel și încrederea.
Trei luni mai târziu, eram divorțați. Avocații părinților ei au depus mărturie în favoarea mea. Judecătorul nu a fost impresionat de „logodnicul de carieră.” Iar eu am obținut custodia, casa și liniștea.
Nu l-am mai văzut de atunci. Dar uneori, când privesc retrovizoarea, îmi amintesc de acea noapte. Și zâmbesc.
Pentru că răzbunarea nu are nevoie de cuvinte grele. Doar de adevăr, și de un dram de curaj.