Ana a crescut cu sentimentul că este singură pe lume. Orfană de la cinci ani, fără să fi știut vreodată ce înseamnă dragostea unui tată, a învățat să-și ducă viața cu greutăți și cu un gol în suflet. Ziua nunții trebuia să fie clipa în care tot trecutul ei dureros se ștergea. Dar realitatea a fost mult mai crudă: invitații au râs de ea, i-au batjocorit rochia simplă și lipsa de avere. Ceea ce nu știa însă era că destinul îi pregătise o surpriză care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna.
Ana avea 22 de ani și, în ciuda trecutului dureros, învățase să lupte pentru fiecare pas. A crescut în plasament, mutată dintr-o familie în alta, până când a fugit din sistem și s-a descurcat singură cu munci modeste și chirii ieftine. Credea că nu va cunoaște niciodată fericirea, până când l-a întâlnit pe Rareș, un tânăr cu suflet bun, care i-a arătat că merită să viseze din nou.
Familia lui Rareș, oameni bogați și influenți, n-a privit-o niciodată cu ochi buni. Au considerat-o „prea mică” pentru fiul lor și, când nu au reușit să-i despartă, au refuzat să plătească pentru nuntă. Evenimentul urma să fie modest, dar Rareș s-a străduit să organizeze totul cu dragoste, până la cel mai mic detaliu.
În ziua cea mare, Ana tremura de emoție. Dar înainte să pășească spre altar, a auzit șoapte tăioase printre invitați:
— Rochia aia pare luată de la reduceri… menajera mea are haine mai scumpe.
— Și machiajul e de toată jena, nici măcar nu știe să se aranjeze.
— Ce să aștepți? E săracă lipită pământului!
Cuvintele acestea au rănit-o mai mult decât își putea imagina. A scăpat buchetul din mâini și a simțit că nu mai are putere să meargă mai departe.
Atunci, în fața tuturor, la intrarea în curte s-a oprit o mașină sport roșie. Din ea a coborât un bărbat îmbrăcat simplu, dar cu o privire care o fixa cu o emoție stranie. Ana l-a privit neîncrezătoare, neînțelegând de ce lacrimi îi curgeau pe obraji acelui necunoscut.
— Ash… — i-a spus el cu vocea frântă, strângându-i mâinile.
— Doar mama îmi spunea așa… cine sunteți?
— Sunt tatăl tău, Ana!
Întregul loc a amuțit. Bărbatul era chiar tatăl pe care mama ei îi spusese că l-a pierdut. Adevărul era însă altul: femeia îl părăsise, mințindu-l că sarcina se pierduse. El, Bruce, trăise ani de zile cu durerea unei minciuni.
Domnul Ionescu, un apropiat al familiei lui Rareș și martor la poveste, a ridicat vocea:
— Tatăl miresei este aici! Și e timpul să-și conducă fiica la altar, așa cum merită.
În acel moment, toți cei care râseseră de Ana și-au plecat privirea rușinați. O mireasă care părea „fără nimic” avea, de fapt, cel mai de preț dar: un tată regăsit și dragostea curată a bărbatului pe care urma să-l ia de soț.
Și surprizele nu s-au oprit aici. Bruce i-a întins fiicei cheile mașinii roșii cu care sosise:
— Știu că nu pot compensa anii pierduți. Dar acesta este cadoul meu de nuntă. Și îți promit, Ana, că e doar primul dintre multele pe care ți le datorez.
Cu lacrimi în ochi, Ana a acceptat darul și a pășit la altar cu tatăl ei alături. Pentru prima dată în viață, simțea că aparține cuiva. Dansul tată-fiică, pe care crezuse că nu-l va avea niciodată, i-a arătat că dragostea adevărată poate învinge și cele mai cumplite minciuni.
Când seara s-a încheiat, iar Ana și Rareș au pornit spre noua lor viață, Bruce a rămas privind cerul, zâmbind printre lacrimi. Își recăpătase fiica, chiar în ziua în care o dădea unui alt bărbat.
Morala poveștii:
Dragostea dintre un părinte și copilul său nu dispare, oricât de mult ar încerca viața să o rupă. Iar bunătatea, precum cea a domnului Ionescu, poate schimba destine.