Cuvintele lui Damian au căzut ca o sabie, tăind aerul în două. M-am ghemuit sub sacoul lui, simțind pentru prima dată, după mult timp, că cineva mă apăra cu adevărat. În spatele geamului, Catinca a tras brusc perdeaua, dar era prea târziu—vecinii văzuseră deja totul.
Damian a pornit motorul și, pentru câteva clipe, am mers prin oraș în liniște. Mă simțeam ca o fetiță dusă de mână de fratele mai mare, în timp ce rușinea îmi ardea obrajii. Am vrut să spun ceva, dar nodul din gât nu m-a lăsat.
– Ai tăcut destul, soră, a spus el în cele din urmă, cu o voce mai blândă. E timpul să vorbim.
M-a dus direct la casa părintească, în satul unde crescuserăm. Când am coborât din mașină, am simțit mirosul de pâine coaptă în cuptorul din curtea vecinei. Câteva găini ciuguleau printre frunze, iar în depărtare se auzea un cocoș. Era ca și cum trecutul meu venea să-mi aline rănile.
Mama, trecută de 70 de ani, a ieșit în grabă la poartă, cu basmaua legată sub bărbie. Ochii i s-au umplut de lacrimi când m-a văzut.
– Fata mea… ce ți-au făcut?
Am căzut în brațele ei, iar Damian a rămas deoparte, cu privirea dură, ca un judecător care nu uită nimic.
În seara aceea, în timp ce stăteam la masa din lemn, cu ciorba aburindă în față, Damian mi-a spus planul lui. Nu era doar concedierea lui Cătălin. Era mai mult.
– Firma asta a fost ridicată cu banii și munca noastră. L-am luat pe el doar ca să-i dau o șansă. Dar azi a arătat cine e cu adevărat. Nu mai are loc acolo.
Am tăcut, amestecând absent în lingură. O parte din mine încă se agăța de amintirea iubirii pe care o avusesem pentru Cătălin. Dar vocea lui Damian a fost necruțătoare.
– Mâine voi convoca consiliul. Toți vor ști că nu mai are nicio putere. Și tu… tu te vei întoarce la muncă. Ți-ai sacrificat prea mult pentru el.
M-am uitat la fratele meu. Știam că avea dreptate. În sat, oamenii spuneau mereu că sângele apă nu se face. Și, în clipa aceea, am simțit adevărul acelor vorbe.
A doua zi, vestea a ajuns mai repede decât noi. În fața blocului unde locuisem, vecinii șușoteau. Unii dădeau din cap cu milă, alții cu uimire. Cătălin și Catinca nu mai ieșiseră din apartament de atunci.
La sediul firmei, Damian a intrat primul. Eu l-am urmat, cu pas tremurat, dar cu privirea dreaptă. Toți angajații s-au ridicat în picioare.
– De astăzi, a spus Damian, conducerea se schimbă. Cei care au sprijinit nedreptatea vor pleca odată cu el. Cei care rămân vor ști că dreptatea și respectul sunt lege aici.
Cătălin a intrat, chemat de consiliu, cu fața albă ca varul. Când a încercat să spună ceva, Damian i-a întins actele. Era rezilierea contractului, definitivă.
– Ieși, a spus simplu. Și nu te mai întoarce.
Liniștea din sală era asurzitoare. Cătălin a aruncat o privire spre mine, poate așteptând să-l apăr. Dar eu am rămas pe loc. N-am scos niciun cuvânt. Doar mi-am ridicat capul. Era sfârșitul.
În drum spre casă, m-am gândit la toate serile când stăteam singură, așteptându-l, la toate umilințele la care mă supusese. Încet-încet, rușinea s-a transformat în forță.
Ajunsă din nou în sat, mama a întins masa mare din curte. A pus pe ea sarmale aburinde, mămăligă și un ulcior cu vin roșu. Vecinii au venit să ne fie alături. Damian, în sfârșit, a zâmbit.
– Aici ești acasă, a spus. Și de aici vei porni din nou.
Am înțeles atunci că povestea mea nu era despre rușine, ci despre renaștere. Căderea mea fusese publică, dar ridicarea mea avea să fie și mai puternică.
Și, în seara aceea, sub nucul bătrân din curtea copilăriei, înconjurată de miros de fân și de glasurile oamenilor dragi, am simțit că am primit înapoi ceea ce pierdusem: demnitatea.
Finalul nu era doar un sfârșit de căsnicie. Era începutul unei vieți noi. Iar deasupra, cerul senin al satului românesc părea să binecuvânteze totul.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.